„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 30 aprilie 2024

REZULTATE RK APRILIE 2024

         Nu am găsit un poem care să-mi placă și să-l propun pentru premiul special, dar am ales unul care poate fi foarte ușor îmbunătățit.

         De cele mai multe ori, chiar dacă poemul nu este definitivat, intenția decisivă a unui autor talentat răzbate prin micile insuficiențe.

 târgul de flori –

furând toate privirile

o forsiția

         Se vede limpede că, făcînd apel la expresivitatea limbajului colocvial, în ciuda marii varietății florale din tîrg, se evidențiază faptul că forsiția este atracția, regina momentului. Te poți gîndi că preferința ține de faptul că explozia ei este simbolic declanșarea primăverii parcurilor. Simt însă că ar trebui un marcaj mai fin care să scoată planta din tîrg și să-i asigure o altă poziție și un alt statut.

 tîrgul de flori -

neprețuită forsiția

de peste gard

         Să-i asigure statutul de nestemată. De dincolo de universul mercantil. Autoarea e Mirela Brăilean.

  

 

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI APRILIE  2024

 

 

Dragi prieteni ai haiku-ului,

 

iată rezultatele stabilite prin votul participanţilor

pentru concursul lunii APRILIE 2024 cu tema

FORSIȚIA (FORSYTHIA)

 


 

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORULUI:

 

Cezar Florescu

 

Şi tuturor participanţilor!

 

       

 

*

NR.

POEM

NUME ȘI PRENUME

PCTE

LOCUL

OCUPAT

48

Cezar Florescu

65

I

17

Argentina Stanciu

59

II

42

Lucreția Horvath

40

III

9

Mihai Moldoveanu

38

IV

24

Tania Gogan

36

V

45

Dan C. Iulian

36

V

19

Ecaterina Pupăză

30

VI

 

 

 

 

Locul I – 65 puncte

 

48.

 

forsiția -

piticii din grădină

cu aure de sfinți

 

Cezar Florescu

 

Locul II – 59 puncte


17.

 

colț cu lumină -

creanga de forsiția

într-o ulcică

 

Argentina Stanciu

 

Locul III – 40 puncte

 

42.


forsiția-n floare -

lista de cumpărături

furată de vânt

 

Lucreția Horvath

 

Locul IV – 38 puncte

 

9.

 eclipsă de soare -

de veghe la morminte

doar forsiția

 

Mihai Moldoveanu

 

Locul V – 36 puncte

24.

 

prispa năruită -

umplând ciubărul de lemn

Ploaia de aur

 

Tania Gogan

 

45.

 

forsiția-n floare -

se înseninează iar

chipul bunicii

 

Dan C. Iulian

 

Locul VI – 30 puncte

 

19.

 

primii pași în doi -

până și forsiția

în luna de miere

 

Ecaterina Pupăză

 

Locurile ocupate de ceilalţi participanţi pot fi văzute în tabelul voturilor trimis pe grupul facebook Autori de haiku din România, precum şi, prescurtat, în tabelul de mai jos.

 

 

 

 

NR.

POEM

NUME ȘI PRENUME

PCTE

LOCUL

OCUPAT

32

Vasilica Grigoraș

25

VII

16

Luminița Lidia Al Hok

24

VIII

39

Mircea Moldovan

23

IX

3

Rodica P. Calota

21

X

14

Valeria Merca

20

XI

37

Cecilia Birca

20

XI

46

Luminiţa Petrea

20

XI

29

Vero Anttheia Teodoru

18

XII

33

Petru-Ioan Gârda

16

XIII

18

Scripcaru Lavinia

15

XIV

40

Buraga Mihail

14

XV

41

Iacob Mihaela

14

XV

22

Iulia Ralia

12

XVI

50

Valeria Tamas

12

XVI

12

Lidia Pervu

11

XVII

21

Mircea Teculescu

10

XVIII

35

Mirela Brailean

10

XVIII

2

Victoria Fătu Nalațiu

9

XIX

1

Valer G. Pop

8

XX

26

Ion Cuzuioc

8

XX

13

Sandu Roxana Elena

7

XXI

15

Andrei Andy Grădinaru

7

XXI

34

Mona Iordan

6

XXII

5

Ana Drobot

5

XXIII

7

Miclăuș Silvestru

5

XXIII

25

ȘURPANU NICOLETA

4

XIV

36

Irina Țipordei

4

XIV

4

Capotă Daniela Lăcrămioara

3

XXV

27

Letiția Iubu

3

XXV

47

Mihaela Cojocaru

3

XXV

23

Mihai Talașman

2

XXVI

6

Paul Mircea Iordache

1

XXVII

8

Theodor Bulzan

1

XXVIII

11

Ignătescu Marcela

1

XXVIII

10

Nemeș-Pop Ileana

0

 

20

Cioran Gabriela Cecilia

0

 

28

Chitoveanu Victoria

0

 

30

Naedh

0

 

44

Ion Rășinaru

0

 

49

Camelia Blaj

0

 

31

Ana Urma

n-a

votat

43

vali iancu

n-a

votat

38

Béa Hurmuz

elim

inat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu: