„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 20 aprilie 2022

INVITAȚIE LA VOT APRILIE 2022

 

APRILIE 2021 – ETAPA VOTĂRII

 


POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.

 

VOTUL ESTE OBLIGATORIU.

ABSENȚILOR LA VOT LI SE ANULEAZĂ VOTURILE PRIMITE.

 

Atenţie! voturile vor fi trimise,

aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:

 

votkukai@yahoo.com

 

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

 

 

Între primirea și confirmarea poemelor,

vor exista câteva zile (15-20 ale lunii), de retușări

 la dispoziția celor care au fost informați

că poemul nu este ok și că ar trebui reformulat/ refăcut.

 

Informația o veți primi prin email și trebuie să răspundeți

cu reply la acel mesaj și nu trimițînd

încă o dată prin formularul de înscriere alt poem.

 

Refuzul de a retușa sau de a răspunde la mesajul primit

se soldează cu eliminarea poemului din concurs.

 

Votarea se va face între 21 și 26,

iar anunțarea rezultatelor, în prima zi a lunii următoare.

 



Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. 

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Voturile incorecte vor fi anulate.


Tabelul voturilor va fi încărcat

pe grupul Autori de haiku din România odată cu anunțarea rezultatelor.

 

https://www.facebook.com/groups/680799808659644/

 

 

 

LISTA  POEMELOR PRIMITE

 

 

 


armistițiu -
se așeaza flori de prun
pe patul puștii

1

armistițiu -
în pânza de păianjen
boabe de rouă

2

armistiţiu –
în cimitir acelaşi
pământ pentru toţi

3

alt armistiţiu –
pe turela tancului
un fluture alb

4

augur în Prier -
desenând un porumbel
pe zidul școlii

5

nou armistiţiu-
un soldat se pozează
cu flori de cireş

6

pe frontul de est

armistițiu de-o noapte –

se ia lumină

7

mireasma nopții -
pomii-nfloriți și vântul
în armistițiu

8


cuvântul aprins

obține armistițiu -

visu-nfloriri

9

armistițiu -
printre merii in floare
roi de albine

10

armistițiu -
pe umerii tatălui
o cruce de lemn

11

zumzet de-albine în toi –

florile de cireș

aduc pacea

12

copaci înfloriți -
între om și dumnezeu
un armistițiu

13

tratat de pace -
pe tancul abandonat
petale de prun

14

plesnesc mugurii -

din ce în ce mai rar

armistițiu

15

armistițiu -
câinele și pisica
dormind împreună

16

două armate

lăsându-și jos armele -

un armistițiu

17

capra lui ion

iute  de-o mămăligă

 armistițiu -

18

avioane pe cer -
mereu noi jertfe și-un
armistițiu ratat

19

armistițiu rupt -

rămân neoblojite

rănile adânci

20

tunuri amuțind -
peste ruine norii
risipiți de vânt

21

scurt armistițiu -
între două rafale
clopoței de vânt

22

pomii înfloriți -

doar oamenii în vrajbă

fără armistițiu

23

vremea bejeniei -
până la armistițiu
forfotă în stup

24

iarbă și sânge -
pe turelă flutură
batista albă

25

după PUTINță -
drept armistițiu pomii
aplecați sub flori

26

armistițiu -
printre schele înflorește
un vișin

27

  sfânt armistițiu -

  duhovnicul a albit

  spovedindu-mă   

28

lupta oprită –
prin tranşee-nfiorat
şi colţul ierbii

29

scurt armistiţiu –
pe ţeava unui tanc
câţiva porumbei

30

neaua mieilor -
între noi încă niciun
armistițiu

31



cocoșul de vânt -
în acorduri întrerupte
zornăit de arme

32

zi de armistițiu -
plutonul furnicilor
intră-n mușuroi

33

acord de pace –
pe la colțuri de război
paingul și molia

34

Ares și Marte
înapoi în panteon -
soldați acasă

35

acord de pace -
la foc continuu
cimitirele

36

motanul pe sobă -
stare de armistițiu
c-un ghem de sfoară

37

drujba stricată -
dând glas zilei de pace
câteva mierle

38

armistițiu -
cu flori de lăcrămioare
urma șenilei

39

armistițiu -
ceas de seară cu zig-zagul
ploii peste răni

40

armistițiu -
vântul împrăștie
petale de prun

41

armistițiu –
după grindina deasă
ninge cu fulgi roz

42

armistițiu -
petalele prunului
trec peste hotar

43

armistițiu  -

copilul cu păpușa

printre dărâmături

44

și în armistițiu

multe săgeți-

cocorii albi

45

acord final -
rănind curcubeul
salvele de tun

46

zi de armistițiu -

păianjenul leagănă

musca-n hamac

47

armistițiu -

pe baltă doar vântul

prohibiție

48

scurt armistițiu -
mamele îmbracă cerul
in negru

49

armistițiu -
atârnată într-un cui
pușca cea veche

50

arme oprite -
se-aude căzând polen
din floarea cepei

51

armistițiu -

în lacrimi soldatul cu

pruncul la piept

52

armistițiu -
printre magnolii albe
cântecul mierlei

53

acord de pace -
fluturi albi bandajând
mâna Maicii Domnului

54

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu: