„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 25 martie 2008

Comentariu... la comentariu


Doina Bogdan Wurm este o persoană de o rară modestie. Mi-a mai scris şi înainte, spunîndu-mi că este prezentă în concurs (deşi asta s-a întîmplat cu o fidelitate absolută, nelipsind la nici una din etapele concursului) doar ca o amatoare, mai mult ca o cititoare şi o "observatoare", fără pretenţia că ar scrie poeme de cine ştie ce calitate. Nici de data asta, deşi poemul ei a fost apreciat, clasîndu-se pe locul II în această lună, nu a avut indrăzneala să lase un comentariu... la comentariul meu.

Un comentariu în care să precizeze amănunte pe care nu le poate intui cine nu cunoaşte adevărata soartă a viţei de vie. Or, Doina ştie bine ce se întîmplă cu viţa în primvăvară, doar a fost o viaţă întreagă agronom. Interpretarea mea, prin aluzia la o anume stare de reverie, este o altă cale posibilă de înţelegere, complementară doar celei reale, de la care a plecat ea.

*

Primăvara – spune Doina –, înainte să-şi inceapă activitatea de pornire, mugurii viţei au o stare de latenţă, de somnolenţă, numindu-se chiar muguri dorminzi. Pentru a putea rodi, primăvara, viţa se taie, se scurtează, din vechile coarde, imediat sub acest mugure dormind.

Imediat după tăiere, sau la câteva zile, mugurele dormind se umflă, semn al trezirii la viaţă, al începerii vegetaţiei, iar din proaspăta tăietură incepe să picure un lichid. Acest fenomen se numeşte plânsul viţei, cad picături, umezind pământul vizibil.

Se observă mai bine însă sub o boltă dacă este peste o alee de beton, aşa cum este la mine acasă.

Deci... din bolta viţei CAD picuri.... poate ei se amestecă cu lacrimile celui/celei care nu doarme...

Dar noaptea-i senină, cerul e înstelat, cu lună plină, care te face să crezi că picăturile ar fi steluţe iar plânsul viei se întrepătrunde cu un altul celest.

Poate că o EA, sub aceeaşi boltă, are lacrimi de tristeţe pentru o pierdere recentă, ca şi viţa care şi-a pierdut lăstarii... sau dimpotrivă, poate de bucurie pentru revenirea naturii la viaţă, pentru rodul ce va veni, chiar dacă a trecut prin trauma tăierii, a unei mari pierderi...

Un nou început al ciclului biologic... aproape spiritual!”

Nesomnul nopţii -
Din bolta de viţă cad
Stele sau lacrimi?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Felicitări Doinei, atât pentru modestie, cât și pentru haiku-ul sensibil pe care l-a scris. Într-adevăr, deși mi-a plăcut, eu nu m-am gândit la această interpretare, pe măsura poemului. Mulțumiri, Cornel,
Florinel