„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 24 septembrie 2008

PALATUL FERMECAT – antologia poemului românesc în proză (I)



Pentru cei care s-au obişnuit cu internetul, nu mai este un secret că aici pot găsi rapid, comod, ieftin informaţia de care au nevoie pentru cele mai diverse preocupări. Şi, de multe ori, această informaţie este şi una de calitate. Dar asta depinde de competenţa, buna intenţie şi organizare a celor ce asigură resursele.


ROMANIAN KUKAI şi-a propus, printre altele, şi să pună la dispoziţia celor interesaţi cît mai multă informaţie legată de lirica niponă. După o primă perioadă în care informaţia a fost prezentă doar pe site-ul cu care am pornit, am demarat o acţiune de diversificare şi multiplicare a site-urilor existente. Astfel, am făcut cîteva site-uri care au fost puse la dispoziţia unora dintre cei care am considerat că, deşi aveau nevoie de spaţiu virtual, nu ştiau încă să şi-l creeze, să-l utilizeze şi administreze. Astfel au apărut Crizantema, MANUELA MIGA - HAIKUDO, ORION REDIVIVUS şi seria celor şase numere MICUL ORION. De asemenea, am găsit posibilitatea de găzduire online a unor fişiere tip carte pe un site generos – calaméo – unde am înfiinţat BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI. Actualmente, biblioteca pune la dispoziţia doritorilor 6 antologii, 10 plachete de autor şi alte materiale utile comunităţii celor ce iubesc lirica niponă.


Site-ul de faţă este dedicat prezentării celei de a XV-a ediţii a Colocviului Naţional de Lirică Niponă. El vrea însă să deschidă şi un drum al cărui început să fie acest eveniment. Cum am spus, în afara comunicărilor expuse la colocviu, spaţiul rămîne deschis tuturor celor care, ulterior, vor să aduge contribuţiile lor la cunoaşterea şi înţelegerea haibunului, la comentarea şi ghidarea celor ce vor să-l abordeze. Şi, în mod firesc, va deveni şi un loc unde periodic vor fi publicate haibunuri selectate de un editor competent.


Deschid seria contribuţiilor extra-colocviu cu această prezentare a volumului PALATUL FERMECAT – antologia poemului românesc în proză, antologie îngrijită şi prefaţată de Mihai Zamfir.


*



Corneliu Traian Atanasiu


Titlul volumului este acela al unuia din poemele în proză scrise de Alexandru Macedonski, poate cel mai important reprezentant al genului la noi.


Prefaţa lui Mihai Zamfir poate părea, prin stilul său academic, greoaie şi dificilă celor neobişnuiţi cu limbajul tehnic al filologilor. Totuşi, ea reuşeşte să facă, în mod tranşant şi limpede, dinstincţiile necesare între proza curentă şi cea poetică, precum şi între poezie şi poemul în proză, care reprezintă, pentru autor, nu un gen ambiguu şi lipsit de personalitate, ci un concentrat al aspiraţiilor lirice ale unuia din registrele prozei dintotdeauna.


Pentru Mihai Zamfir, evoluţia prozei poetice către poemul în proză reprezintă o veritabilă aventură spirituală, iar specia literară rezultată la finalul ei, în pofida unor clişee de gîndire şi clişee critice care ţin să-l bagatelizeze, se dovedeşte una legitimă şi viabilă. Iar pentru literatura română, „din specie colaterală şi din curiozitate experimentală, (atunci, la apariţia sa, n.m.) poemul în proză devine în cîţiva ani o specie pilot, un simptom al europenizării.”


Demontînd locurile comune care denigrează poemul în proză şi-l consideră doar un accident tranzitoriu, o frondă sau un capriciu de moment al boemei saturate de versificaţia perfectă deja depăşită, ca şi de trenarea peste limite a romantismului epuizat, dar şi pe acelea care îl consideră o poezie eşuată, care, din incapacitatea de a realiza exigenţele poeziei se refugiază în proză, fiind doar un simptom al disoluţiei literare care produce excrescenţe bizare, Mihai Zamfir consideră că, poemul în proză apare într-un moment de criză al literaturii europene, marcînd însă un „punct de cotitură” într-o evoluţie imprevizibilă.


Poemul în proză, departe de a fi doar un hibrid accidental al coliziunii dintre proză şi poezie, este rodul final al evoluţiei unuia dintre registrele prozei dintotdeauna. Şi anume, al aceluia „înalt, destinat exprimării monumentale (în terminologia lui Zumthor), registru apt pentru subiectele sublime şi excepţionale”. Registrul „curent este destinat să exprime realităţile diurne, faptice şi tranzitorii”, fiind acela al narativului, descriptivului, epicului, în timp ce genul înalt al prozei este preocupat, cel puţin la început, mai mult de ritm şi cadenţă, de armonia şi ornarea frazei, de o proză artistică. În cele din urmă, poemul în proză „nu reprezintă decît concentrarea – în rigorile unei specii literare bine determinate – a pornirii universale spre găsirea unui registru înalt. Prin urmare, nu un contact accidental dintre poezie şi proză, ci rezultat ultim al unei evoluţii milenare.”


Aspiraţia către o proză înaltă, artistică include treptat nu doar preocupări pentru cuvîntul în sine, pentru stil şi ornare (proza înflorită şi cadenţa oratorică), ci şi pentru o infuzie masivă de lirism a frazei, a temelor, a subiectelor. Astfel încît, cînd pe la 1800, proza poetică se impune ca un deziderat major în proza vremii, „Madame de Staël declara ritos că les plus grand poètes ont ètè des prosateurs.”


Momentul care marchează naşterea poemului în proză ca o nouă specie literară este apariţia, în 1862, a volumului lui Baudelaire Petits poèmes en prose (retipărit drept Spleen de Paris). În prefaţa volumului, printr-o întrebare retorică, poetul dă şi o primă definiţie a poemului în proză: „Care dintre noi n-a visat, în zilele sale de ambiţie, miracolul unei proze muzicale, fără ritm şi rimă, îndeajuns de suplă şi de sacadată pentru a se adapta mişcărilor lirice ale inimii?”


Poemul în proză, deşi de mici dimensiuni, este o construcţie închisă, rotundă, care nu este dependentă, asemenea fragmentului de proză poetică, de restul textului în care se regăseşte. Subiectul său nu este naraţiunea, prezentarea, chiar şi numai verosimilă, a faptelor, ci aplecarea asupra unei alte dimensiuni a lumii prin intermediul unei construcţii simbolice.


Lexicul poemului în proză nu este subordonat unui referent pe care încearcă să-l descrie, cuvintele nu sînt doar vehiculele unui sens pe care îl construiesc. Din contra, ele se emancipează şi îşi expun aura, frumuseţa, pitorescul – reverberează întru gloria lor şi nu a vreunei realităţi pe care s-ar strădui să o redea. În plus, „efectul pur poetic al poemului provine în primul rînd din utilizarea intenţionat ambiguă a cuvintelor cheie”. Prin aceasta, universul discursului nu mai poate fi localizat în spaţiu şi timp şi tinde spre universalul liric, solicitînd cititorului să participe efectiv la construcţia acestuia.


Scriitura pe care o preferă poemul în proză nu este una a istorisirii unor fapte, a devenirii. Ceea ce se întîmplă nu ţine de scurgerea timpului, ci de un fel de prezent etern al adevărurilor generale. Astfel, în structura sa nu verbul este categoria gramaticală importantă şi dominantă, ci substantivul şi construcţiile nominale, care fixează atenţia cititorului asupra cuvîntului în sine.


Structura frazei este discontinuă, ea creşte mai mult prin aglomerare, prin juxtapunere. Neexistînd un principiu narativ-logic care să ghideze secvenţial construcţia, textul îşi permite să fie dispersat, discontinuu, urmărind pitorescul detaliilor. Chiar atunci cînd poemul mimează „descrierea obiectivă” a unui referent existent, aceasta este doar simbolică, urmărind detaliile într-o ordine poetică şi nu logică. Logica observaţiei este astfel substituită de una a „visului care compune un spaţiu oniric: insule izolate în fluxul separat de intervale goale”.


Ritmul poemului în proză nu este unul fonetic caracteristic versurilor, ci acela al unei armonii elevate care ţine mai degrabă de ritmarea sintactică şi semantică. Repetiţia unor structuri de frază similare, a unor sintagme sau termeni face ca texul să pulseze într-un mod specific. Este un ritm organic, viu şi nu unul mecanic.


Poemul în proză foloseşte abundent toate figurile de stil, predominînd metafora. De fapt, el este în întregime doar o construcţie metaforică şi o metaforă extinsă pentru ceva ce nu poate fi numit sau invocat legitim alfel.






luni, 22 septembrie 2008

REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI SEPTEMBRIE 2008


REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI SEPTEMBRIE 2008


Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele concursului din luna SEPTEMBRIE 2008

pentru care tema propusă a fost VACANŢA.


Poemele sînt listate în ordinea punctajului acumulat din voturile pe care le-aţi trimis.

Fiecare poem este însoţit de numele autorului şi formula de votare în paranteze.

Exemplu de voturi obţinute: (0,2,7 = 11)

Asta înseamnă: niciun vot de 3 puncte, 2 voturi de 2 puncte, 7 voturi de 1 punct = pentru un total de 11 puncte.


FELICITĂRI CÎŞTIGĂTOAREI:


Simona Dobrescu


Şi tuturor participanţilor!






*


Locul I – 21 puncte

27.

liniştea nopţii –

în scoica din valiză

vuieşte marea

Simona Dobrescu (04 13= 21)


Locul II – 13 puncte


36.

singurul turist -

de la fereastra vilei

priveste luna


Maria Tirenescu (045 = 13)

40.

Cârduri de cocori-

In satul de vacanţă

Un cort şi umbra.

Doina Bogdan Wurm (045 = 13)


Locul III – 12 puncte

1.

Promoroacă-n vii-

amintirea vacanţei

dulce ca mustul.


Mihaela Băbuşanu Amalanci (036 = 12)

20.

Pe colţ de birou

amintirea vacanţei-

un ceas timonă

Henriette Berge (01 10 = 12)


Locul IV – 9 puncte

2.

Curte pustie -

doar un paing agăţat

de-un coş de baschet


Dan Norea (017 = 9)

6.

Ghiozdanul uitat

În podul bunicilor-

Chiote la râu

Tincuţa Horonceanu Bernevic (025 = 9)

22.

plaja pustie –

marea clipoceşte peste

urmele şterse

Soriu Nakata (017 = 10)


Locul V – 7 puncte

16.

Gata vacanta!

La munca!...dar nu-mi pasa -

Eu am pensie.

Dumitru Roşu (015 = 7)


Locul VI – 6 puncte

18.

Un colac uitat
Purtat spre larg de valuri
Lacrimi de copil.


gabriela marcian (014 = 6)

28.

Forfota la usa –

Stau de vorba bocancii

Cu harta in mana.

Neagu Andreea Elena (014 = 6)


Locul VII – 5 puncte

5.

Sfârşit de vacanţă-

Nostalgiile ei în

Câteva poze


Dumitru Radu (005 = 5)

19.

Un vis prelungit
strecurat printre valuri -
vacanţa mare.

Mara Paraschiv (013 = 5)

31.

S-a dus vacanţa
de mâine iar la şcoală-
când e Crăciunul ?


Jules Cohn Botea (005 = 5)

37.

Vara intreaga

Cu rucsacul in spate –

Pantofi scorojiti...


Felicia Les
(005 = 5)

38.

fără concediu-

cu coasa-n spate

ţăran pe munte

Florin Grigoriu (013 = 5)


Locul VIII – 4 puncte

8.

seara la stana -

balada unui haiduc

cantata de baci

Ana Ruse (004 = 4)

12.

cer împovărat -

muşcată de rugină

sfârşeşte vara


Doru Emanuel Iconar (012 = 4)


Locul IX – 3 puncte

7.

la ușa școlii

țiva greieri pe-o frunză –

satul părăsit


Loredana Florentina Dănilă (003 = 3)

9.

mal nerabdator -

dinspre orizont, marea

cu cer pe umeri.

RAFILA RADU (011 = 3)


11.

Scoala pustie -

In gradinita doar flori

De "Nu-ma-uita"


Ioan Marinescu-Puiu (003 = 3)

14.

Vacanţa mare-

În gară bucuria

Scutură frunze.

Nicolae Mihai (011 = 3)

15.

câine dormitând -

turiştii urcã in tren

tot ocolindu-l


Mircea Teculescu
(003 = 3)

17.

Cerul cu senin,

liniste peste ganduri -

Vacanta mare!


Mariana Tănase
(003 = 3)

24.

Ne-alintă bunii

de-acuma cărţile-n pod

liber la joacă


Elena Neacşu
(003 = 3)

29.

filmul vacanţei

cu noi locuri şi oameni –

crîmpeie de vis


Vali Iancu
(003 = 3)

39.

În drum spre şcoală,

ghiozdanele doldora

de suveniruri


Vasile Moldovan
(003 = 3)


Locul X – 2 puncte

textul 4, 13, 30, 34

Locul XI – 1 punct

textul 21, 25, 26, 32, 35, 41

Niciun punct

textele 3, 10, 23, 33




(de la locul X în jos, pentru confidenţialitate, nu mai dăm şi textele, cine doreşte să le vadă le poate găsi însă în lista textelor publicată odată cu invitaţia de participare)



luni, 15 septembrie 2008

INVITAŢIE DE PARTICIPARE LA AL PATRULEA CONCURS DE SENRYU



Dragi iubitori de senryu,


Astăzi vă invităm să participaţi la AL PATRULEA CONCURS DE SENRYU online în limba română. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Este bine să citiţi în prealabil, cu atenţie, regulamentul concursului pe care îl găsiţi în ataşament.


Am oscilat între a alege o temă şi a lăsa toată libertatea participanţilor. În cele din urmă, am hotărît să anunţăm doar o temă orientativă pentru cei ce se simt mai bine cînd sînt dirijaţi: PLOAIA. Tema nu este deci obligatorie nici pentru compunerea, nici pentru aprecierea poemelor. Ea rămîne facultativă.


Fiecare participant poate trimite cîte două poeme senryu numai pe adresa concursului kukaisenryu@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate anterior sub numele vostru, oriunde în altă parte. Noi le vom trimite pentru a fi apreciate de dv. identificate doar prin numărul pe care îl vor avea în lista tuturor celor primite.


Termenele concursului sînt:


  • pînă la 30 septembrie ora 24 (a României, valabilă pentru toate termenele) primirea poemelor,
  • pînă pe 1 octombrie trimiterea invitaţiei la vot,
  • pînă pe 7 octombrie votarea,
  • pînă pe 14 octombrie anunţarea rezultatelor.

Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:

kukaisenryu@yahoo.com


Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.

Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate nici înlocuite cu altele.


Nu uitaţi să semnaţi sub poeme şi vot cu numele pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.


Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.

Corneliu Traian Atanasiu

Magdalena Dale

Maria Tirenescu

*

Cei care sînt la începuturi şi doresc o informaţie minimă despre senryu, pot găsi ceea ce îşi doresc la acest link unde se găsesc toate textele de pe ROMANIAN KUKAI referitoare la subiect:

http://romaniankukai.blogspot.com/search/label/senryu


*

Multă atenţie la adresa concursului care este alta decît

cea a concursului de haiku

cu care v-aţi obişnuit

şi la numărul poemelor ce pot fi trimise

care s-a redus la numai două.



INVITAŢIE LA VOT SEPTEMBRIE 2008

SEPTEMBRIE 2008 – ETAPA VOTĂRII

Pot vota numai cei care au trimis poeme în concurs.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Dacă aţi trimis un poem, aveţi dreptul să votaţi exprimîndu-vă preferinţele faţă de poemele trimise.

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 SEPTEMBRIE

ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3.
Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: soimana@yahoo.com
Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Lista poemelor în ordinea rezultatelor, cu indicarea autorilor va fi postată cel mai tîrziu pe 27 SEPTEMBRIE. Ea va fi trimisă listei LAPNO.

LISTA POEMELOR

1.

Promoroacă-n vii-

amintirea vacanţei

dulce ca mustul.

2.

Curte pustie -

doar un paing agăţat

de-un coş de baschet

3.

bătaie de clopot-

porumbelul

se odihneşte pe turlă

4.

tineri petrecând
în jurul focului ---
în curând
școala !

5.

Sfârşit de vacanţă-

Nostalgiile ei în

Câteva poze

6.

Ghiozdanul uitat

În podul bunicilor-

Chiote la râu

7.

la ușa școlii

țiva greieri pe-o frunză –

satul părăsit

8.

seara la stana -

balada unui haiduc

cantata de baci

9.

mal nerabdator -

dinspre orizont, marea

cu cer pe umeri.

10.

in renovare

scoala din strada noastra-

flacari pe plaja

11.

Scoala pustie -

In gradinita doar flori

De "Nu-ma-uita"

12.

cer împovărat -

muşcată de rugină

sfârşeşte vara

13.

în caietul găsit

în pod, am citit:

Temă de vacanţă!

14.

Vacanţa mare-

În gară bucuria

Scutură frunze.

15.

câine dormitând -

turiştii urcã in tren

tot ocolindu-l

16.

Gata vacanta!

La munca!...dar nu-mi pasa -

Eu am pensie.

17.

Cerul cu senin,

liniste peste ganduri -

Vacanta mare!

18.

Un colac uitat
Purtat spre larg de valuri
Lacrimi de copil.

19.

Un vis prelungit
strecurat printre valuri -
vacanţa mare.

20.

Pe colţ de birou

amintirea vacanţei-

un ceas timonă

21.

furnica trudind

unde sunt vacanţele

de altă dată?

22.

plaja pustie –

marea clipoceşte peste

urmele şterse

23.

Au tacut cucii-
Pe drum suvoi de frunze-n
Vacanta verii.

24.

Ne-alintă bunii

de-acuma cărţile-n pod

liber la joacă

25.

Steaua polară

plecată în vacanţă-

frunza fără ram.

26.

Un mic concediu

pe Insula Şerpilor

vara aceasta

27.

liniştea nopţii –

în scoica din valiză

vuieşte marea

28.

Forfota la usa –

Stau de vorba bocancii

Cu harta in mana.

29.

filmul vacanţei

cu noi locuri şi oameni –

crîmpeie de vis

30.

flori pe la geamuri –

în ochii celor mici, fulgi

de nea se topesc

31.

S-a dus vacanţa
de mâine iar la şcoală-
când e Crăciunul ?

32.

amurg de toamnă;
amintiri de vacanţă
prin parcul pustiu.

33.

Scrâşnet de schiuri

Clinchet de clopoţei

Lumini difuze...

34.

Vara-n vacanta -

in fumul gratarului

pescarus pe horn

35.

Locul vacantei-
la stina bunicului
pascind oile.

36.

singurul turist -

de la fereastra vilei

priveste luna

37.

Vara intreaga

Cu rucsacul in spate –

Pantofi scorojiti...

38.

fără concediu-

cu coasa-n spate

ţăran pe munte

39.

În drum spre şcoală,

ghiozdanele doldora

de suveniruri

40.

Cârduri de cocori-

In satul de vacanţă

Un cort şi umbra.

41.

Scoţând din ghiozdan

Borcănaşul cu râme -

De mâine şcoala!