ROMANIAN KUKAI

Doar (II)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sat, 28 Nov 2009 17:46:00 +0000

În prima parte, am remarcat modul de extremă concizie în care, folosindu-l pe doar, este scos în evidenţă un exemplar singular plasat într-un loc pustiit pentru a evoca singurătatea. Doar poate îndeplini însă şi alte funcţii cu aceeaşi eficienţă.

El poate marca, pervertirea sau dispariţia unui lucru (care rămîne viu şi autentic doar în amintire).

O pocnitoare. / Colindul copiilor / doar o amintire (Duţu Niţu)

O vijelie – / păpădia a rămas / doar amintire (Vasile Smărăndescu)

Tot cu ajutorul lui doar, e evidenţiat faptul că ceva nu (mai) corespunde exigenţelor, că aşteptările, oarecum fireşti de pînă acum, ne sînt înşelate:

Toamna asta – / doar risipă de frunze / şi nimic altceva. (Doru Cosmin Radu)

Toamnă de aur. / În mâna care cere / doar o monedă (Dumitru Radu)

Un cerşetor orb. / În palma întinsă / doar fulgi de nea (Ana Udrea)

Ciuta-nsetatã / la izvorul îngheţat. / Doar cer, doar oglinzi... (G. Corbu)

Amurg sângeriu / nici un bujor în grãdinã - / vântul, doar vântul ... (Mioara Gheorghe)

Pe sanie / doar câteva vreascuri / iarna în toi (Elena Manta Ciubotariu)

Există o contrariere a observatorului: toamna e doar risipă, abundenţă aurită nu se revarsă ca mărinimie, izvorul nu mai adapă, coloritul ceresc al amurgului nu mai are pandant pe pămînt, săracul nu mai are cu ce se-ncălzi. Peste tot doar penurie şi calicie.

În alte situaţii, atmosfera momentului este confirmată în mod expresiv printr-o anume excepţie care întăreşte o regulă:

Octombrie – / doar luna se scaldă / în mare... (Radu Patrichi)

Un câine pribeag / adulmecă ceaţa: / doar frunze arse (Cristina Crăsnaru)

vară fierbinte – / doar umbrele ciorilor / răcoresc câmpul (Henriette Berge)

noapte fără somn – / doar greierii mai luptă / cu maneliştii (Gabriel Iordan-Dorobanţu)

pisoii în cojoc – / pentru prima ninsoare / iau doar paltonul (Ana Ruse)

Doar poate scoate în evidenţă şi urme din care se poate deduce o faptă reprobabilă sau o anume reacţie tăcută la o întîmplare nedorită.

Doar pene pe jos. / Mîţa-i sătulă: bestia, / să-nghiţi un cântec... (Jules Cohn-Botea)

Ariciul e mort - / Doar acele pinului / Împung tãcerea (Ioan Marinescu)

Doar poate să inducă însă şi o moţiune de reabilitare a unui lucru mărunt, insignifiant, efemer care dă în vileag neaşteptat puterea nebănuită şi misterioasă a mai nimicului.

Doar o petală... / Limba ceasornicului / a încremenit (Amalia Voicu)

Între mâlul greu / şi cerul de-azururi plin, / doar un nufăr alb (Paula Romanescu)

Zmeul rupt... / Doar sfoara / îşi aminteşte zborul (Victor Zoica)

În fine, doar poate să pregătească o surpriză minimalizînd faptul pe care îl introduce, pentru ca apoi un şi augmentativ să-l transfigureze într-o întîmplare cu totul şi cu totul ieşită din comun:

noaptea orbului / doar cântatul unui cocoş / şi-un dor de lunã (Rafila Radu)

aproape la fel ca în:

În urma broaştei / (doar) un plescăit în noapte / şi luna în ţăndări (Eduard Ţară)

unde doar este subînţeles.

Doar (I)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Fri, 27 Nov 2009 14:10:00 +0000

Adverbul doar exprimă de obicei o delimitare, o restricţie în sensul unei singularizări a unui lucru din mulţimea celor identice sau asemănătoare cu el.

Nici o scrisoare de scris,

doar amintirea

ca un uliu: la pândã

(Ştefan Baciu)

În poemul de mai sus, restricţia marchează de fapt o exclusivitate nefastă, persoana în cauză, evident singură şi nemaiavînd nici măcar cui să scrie (poate niciunul din cunoscuţii de departe nu mai e în viaţă), este la discreţia amintirii, singura în care mai întîlneşte oamenii şi viaţa (trecută). Dar şi amintirea… e mai curînd un supliciu.

În cazul acestui poem, nici o face pereche cu doar. Aparent, nu mai e nimic de făcut, de trăit, de comunicat, nici o relaţie nu mai există, nu mai funcţionează. Nu mai e nimeni cu care ai mai putea să comunici. Doar introduce însă o excepţie. Dar una devenită adversativă: întîlneşti încă totul în amintire, dar (cam aşa funcţionează acum doar) numai ca o mustrare, ca o nostalgie, ca o sfîşiere. În mod straniu, doar face ca şi acel singur lucru rămas din specia pusă-n discuţie să fie unul care-şi neagă natura şi virtutea, preschimbîndu-se în contrariul său.

De regulă însă, doar nu este precedat de o precizare a categoriei de lucruri absente, ci introduce direct, abrupt şi eliptic chiar acea singularitate pe care ţine să ne focalizeze privirea. Este fără doar şi poate o păcăleală, ceea ce vedem (ca ceea ce a mai rămas) şi-a schimbat calitatea firească de a popula şi însufleţi locul şi prin prezenţa sa accentuează lipsa, pustiirea, singurătatea, devenind de fapt simbolul lor:

La debarcader / doar pescãruşul / pãzind singurãtatea. (Vladimir Belity)

Totul s-a cules – / doar sperietoarea / aşteaptă noul an (Florin Grigoriu)

Sub salcia casei, / îmi ţin tovărăşie / doar ei, ţânţarii (Ţicu Valer)

Zarişte mută – / Doar o pasăre-şi strigă / Numele mereu (Ion Bogdan)

Noapte târzie - / Doar parfumul teilor / Mai trece strada (Ioan Marinescu)

Doar zãpada / pe treptele conacului - / sfârşit de veac (Elena Manta Ciubotariu)

Pe plaja goalã / stãpâni doar pescãruşii. / Searã de toamnã. (Ana Udrea)

Gustar spre sfârşit. / Doar o sperietoare pe / câmp (Ecaterina Marga)

Doar praf şi ciulini. / Cântecul greierului amintind toamna (Livia Ciupav)

Ceaţã - / doar ciorile se zãresc / în mesteceni (Ioan Gãbudean)

Scena pustie / Acum doar un greier / Îşi face de cap (Ioan Marinescu)

revelionul – / la mulţi ani îmi urează / doar papagalul (Valeria Tamaş)

Cucul n-are ecou, sperietoarea şi pescăruşii accentueză golul şi capătă funcţia ironică de a păzi singurătatea, parfumul se strecoară nevăzut, zăpada îngroapă ce-a mai rămas din conac, ţînţarii... condimentează singurătate cu un plus de iritare. Toate aceste lucruri şi fiinţe sînt doar însemne care se insinuează pe blazonul singurătăţii.

Lucrurile pot fi văzute însă şi cu o ironie tandră, empatizînd cu fiinţele singuratice, asumînd demnitatea condiţiei austere a unicatului pe care ele ţi-o pot insufla:

Doar un păianjen. / La urma urmei / dorm şi eu cu cineva (Niculae Alexandru Vest)

În cerul iernii / doar un fulg ca un sărut – / la despărţire (Titus Andronic)

Regina nopţii / mireasmã risipitã / doar pentru greieri (Emilia Dumitrescu)

Cântul lebedei; / pe lac se oglindea doar / constelaţia (Utta Siegrid König)

Doar o ceaşcã. / Aburul şi liniştea / Împreunã (Lucian Suciu)

Ţâţâna porţii / scârţâie, prietenii trec. / Doar vântul intrã. (Dumitru Ichim)

Valurile torc / poveşti: doar albatrosul / le ştie rostul (Horaţiu Stamatin)

E doar vraja / amurgului. Nu-i încã / dorul de moarte.(Nicolae Ionel)

Comentariile juriului la poemele lunii septembrie 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Fri, 27 Nov 2009 10:14:00 +0000

Manuela Miga:

Extinzând comentariile conform invitaţiei găsite după lectura comentariilor autorilor la poemele premiate de către juriu, mă alătur celor care şi-au exprimat politicos rezerve la două dintre creaţiile situate pe ultimele locuri. Bănui că numărul 57 - „Ceaţă peste râu - / sfârşind torsul bunicii / din ziua de ieri ...” ar dori să ne comunice într-un mod poetic – liric, mai precis – că acţiunea bunicii este continuată a doua zi de către Mama natură şi fuiorul bunicii s-a expandat în cel al ceţii. Necazul e că pe noi, citadinii, torsul ne duce mai curând către sensul de sculptură ceea ce ne face să o vedem pe bătrână cu trunchiul gol, fără braţe şi nici cap, ori, tot dumnealui, torsul, ne face să ne delectăm cu deliciosul sunet pe care-l scoate pisica când e în toane bune. Ambele sensuri ne rătăcesc departe de intenţia autorului, care, desigur, va fi mai atent în viitor şi va răsuci (toarce) firul cuvintelor pe care le va folosi în haiku în toate sensurile posibile pentru a preveni nedorite ambiguităţi. În ceea ce-l priveşte pe eroul poemului 41 care e pierdut în ceaţă şi-şi caută drumul cu un baston, mă gândesc că nu poate fi vorba de un orb, deoarece nu l-ar fi încurcat în plus ceaţa; poate a fost avută în vedere o persoană cu deficienţe mai puţin grave, deşi înclin să presupun că e vorba de ceva atât de obişnuit că nu mai emoţionează pe nimeni: o rătăcire şi un baston filosofic. Oricum, tot o descriere plată rămâne. Dar, cum fiecare posedă şi îşi poate exprima liber propria sa înţelegere, vom afla răspunsuri citind comentariile celor care le-au acordat puncte.

Din zbor, mai pescuiesc câteva „perle”: nr. 1 – raţă zburătoare (cum altfel?) în vălul de ceată, nr. 2 – ceaţa care stinge felinarele (în haiku sensul figurat al cuvântului e acceptat doar după validarea sensului propriu care aici nu se poate face), nr. 13 – ceaţa zorilor topiţi (iar se mizează doar pe sensul „poetic”), nr. 23 – oare poate o pală de vânt şi ceaţa de pe dealuri să-l facă pe bunic să dezerteze de pe şezlong? Pentru ca numărul 16 să ne rupă irevocabil inima ar fi trebuit să se precizeze că bătrânul care-şi aşteaptă nepoţii ( în ceaţă, fireşte) este nu numai singur şi văduv, ci şi surdo-mut, ori într-o ceaţă mentală precum Altzheimer. Mă epuizez cu nr. 34 din care aflăm preferinţa culinară surprinzător de rafinată a peştilor din deltă: pene de egrete! Ştiu că din pene se fac momeli, este puţin probabil să fie vorba de mai multe egrete moarte în apă (pluralul precizat de autor) ori de pene recuperate dintr-o veche pălărie, un turban, ori un chipiu, dar, orice variantă am putea presupune, penele nu pot fi în mod real hrană pentru peşti după cum pretinde autorul.

Revenind la poemele premiate, semnalez o formulare eliptică puţin forţată – probabil s-a dorit evitarea verbului şi respectarea numărului de 7 silabe – în versul din mijloc al haiku-ului 33 „ aceeaşi (e) calea sub paşi”; cu puţină perseverenţă se putea găsi uşor altceva, de exemplu aceeaşi pare calea, sau, pur şi simplu, aceeaşi cale sub paşi. De altfel, e un subtil haiku reflexiv.

Într-un trio de haiku-uri premiate asistăm la străpungerea ceţii – sonoră şi plăpândă în 54 (normal e să nu zărim negrul corb), mijlocită de lună în 29 (parţial, doar mijlocul podului) şi 43 (prin tresărirea emotivă a buhăi). Strălucitoare prin dinamismul ei este lupta victorioasă a sutelor de ghimpi ai măceşului care sfâşie ceaţa din haiku-ul 17. Pe vremuri, strămoşii noştri dacii foloseau săgeţi pentru ca cerul să redevină senin.

Cu menţiunea ortografierii corecte: tălăngi, haiku-ul meu preferat este „Ceaţă de brumar - / dangătul talăngilor / umple liniştea”. Autoarea a riscat includerea lunii brumar şi, implicit, utilizarea unui kigo de toamnă suplimentar, dar pe mine această hotărâtă ancorare a ceţii în anotimp m-a bucurat. Alte limbi au diferite denumiri pentru ceaţă, pe când româna e mai săracă, ceaţă numindu-se şi cea de primăvară şi cea de toamnă; în acest caz o precizare este resimţită ca benefică. Liniştea trăită iniţial ca gol, solitudine, tristeţe (sabi), ca stare de absenţă şi de nelinişte este şi ea dublată, pozitivată (minunată e asocierea cu verbul umple) de sunetul familiar care vesteşte prezenţa animalelor pacificând liniştea, aşezând-o în rostul ei firesc.

Corneliu Traian Atanasiu:

Ceaţă peste râu –

sfârşind torsul bunicii

din ziua de ieri...

O zi cu ceaţă, mai ales dacă e toamnă tîrzie sau iarnă aşezată, e numai bună pentru tors. Din caier a rămas destul pe furcă şi fusul sfîrîie, cu pauze pentru înfăşuratul firului răsucit, la fel de iute ca între degetele bunicii. Dar parcă nepoata ar toarce totuşi din fuiorul ceţii, aceeaşi care se-ntinde mereu peste rîul vieţii, dincolo de care bunica a trecut de curînd. Căci vieţile sînt doar zile lungi în care torci din zorii neguroşi pînă-n amurgul pîclos, la lumina tulbure a ceţii cea de toate zilele. Ziua de ieri e ziua dintotdeauna.

Pierdut în ceaţă –

cu un baston în mână

caută drumul

Poate să pară doar reiterarea clişeului orbului. Dar, fără a respinge poemul acuzîndu-l de suficienţă pe baza unui singur criteriu, se poate asimila ceaţa veşnică a nevăzătorului cu aceea a oricui a pierdut calea şi e aflat într-o derută absolută. El nu mai „vede” drumul, abia de mai testează terenul cu bastonul ca să nu se împiedice. E într-o permanentă ceaţă a orientării şi alegerii, ascultă doar mici ecouri venite de la lucrurile apropiate care răspund loviturilor cu bastonul.

o primă barcă

sosită într-un târziu -

femei în ceaţă

Femei în ceaţă surprinde simultan şi atmosfera pîcloasă a momentului dar şi incertitudinea femeilor cu privirea la soarta celor plecaţi la pescuit şi întîrziaţi în furtună. Cu prima barcă soseşte o speranţă, dar cei care sînt în barcă rămîn încă în ceaţă.

Cu greu prin ceaţă -

aceeaşi calea sub paşi

si totuşi alta

În întregul lui, poemul este o metaforă extinsă care trimite la dificultatea de a-ţi găsi calea în viaţă. Există, evident, o echivalenţă a modalităţii de a o căuta, găsi, alege - cu greu prin ceaţă -, dar pentru fiecare dintre cei ce încearcă iarăşi şi iarăşi ea îşi păstrează nealterată unicitatea.

Ceață de brumar –

dangătul talăngilor

umple liniștea

Într-adevăr, dezorientarea între brume şi pîcle, în albul neguros şi fără capăt al anotimpului, poate fi curmată şi convertită într-un spaţiu intim şi ocrotitor de sunetul molcom al tălăngilor. Tăcerea încordată a negurii se îmblînzeşte şi ceaţa pare doar un abur cald şi protector izvorît din respiraţia fiinţelor.

luna peste râu -
capetele podului
pierdute-n ceaţă

Putem vedea, după cum ne situăm într-un înţeles propriu sau unul figurat al podului, un pod suficient de lung peste rîu sau doar unul fictiv creat de oglindirea lunii în apă. Este o ceaţă care ne permite să vedem suficient dar nu pănă la capăt. Există, oricum, un pod care ne cheamă şi pe care poate ne şi aflăm, dar nu ştim/vedem de unde a început şi unde se termină/ajunge.

cu sute de ghimpi

măceşi roşii pe vale

sfâşie ceaţa

Deşi avem o regulă a celor două părţi ale poemului care ar trebui să fie diferenţiate semantic, sintactic, stilistic, poemul de faţă o încalcă suveran. Avem o singură propoziţie de la cap la coadă şi ea face doar o simplă descriere. Este de fapt un alt tip de haiku. Mai simplu în aparenţă, dar mai greu de realizat.

Totul este însă convertit doar printr-un verb abil plasat care reuşeşte să dinamizeze tabloul. Sfîşierea vine abia în final, pregătită de ghimpi şi roşeaţă. O imagine care friza bucolicul capătă brusc alura unei picturi de Van Gogh. Pastelul se răstoarnă-n epopee.

Văl de ceaţă

sfâşiat de cornul lunii –

buha tresărind

Ciudat pentru o primă participare la concurs, mîna autoarei este extrem de fermă. Imagini de o deosebită limpezime, text curat şi auster. Şi aici, cuvîntul sfîşiat e bine asociat cu cornul lunii. Dinamismul imaginii este confirmat de înfiorarea buhei oarecum deconspirată de lumina lunii.

poartă în ceaţă -

abia se desprinde

glasul unui corb

Un poem de atmosferă care reuşeşte să păstreze starea de estompare a reperelor, de pierdere a orientării şi de anxietate. Orice, chiar abia desprins, este o ieşire virtuală din ceaţa în care eşti cufundat şi poate fi... o poartă către lumea pierită pe moment.

Teatru de păpuşi japonez

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Thu, 26 Nov 2009 19:46:00 +0000

Luni, 30 noiembrie 2009, începând de la orele 19.00 Teatrul Odeon din Bucureşti va fi gazda unui spectacol de teatru tradiţional japonez de păpuşi Shinnai Joruri şi Hachioji Kuruma Ningyo. Publicul bucureştean este invitat la un spectacol în care maeştrii Tsuruga Wakasanojo XI şi Nishikawa Koryu V vor evolua pe scenă alături de alţi actori păpuşari şi muzicieni japonezi în trei piese din repertoriul clasic al genului: “Sanbaso”, “Rancho” (“Tânguiala lui Omiya”) şi “Yaji şi Kita”.

În aceeaşi zi, 30 noiembrie 2009, între orele 11.00-13.00 actorii japonezi vor susţine un workshop pentru studenţii şi profesorii Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti .

Teatrul de păpuşi tradiţional japonez reprezintă o artă complexă care se adresează cu predilecţie publicului matur şi care, prin caracteristicile sale, se poate spune că reprezintă o formă artistică unică în lume.

Hachioji Kuruma Ningyo este o formă de teatru de păpuşi creată de primul maestru Koryu Nishikawa spre finele epocii Edo (jumătatea sec. XIX). Denumirea sa derivă de la rokuro-kuruma desemnând taburetul cu rotile pe care este aşezat actorul din spatele păpuşii (ningyo). Acest scăunel cu rotile şi faptul că fiecare păpuşă în parte este acţionată de către un singur păpuşar sunt două detalii ce diferenţiază genul teatral Kuruma Ningyo de ruda sa mai celebră, Bunraku. La Bunraku, păpuşile sunt de dimensiuni mai mari şi pentru mânuirea fiecăreia este nevoie de câte trei persoane. În cazul reprezentaţiilor Kuruma Ningyo se creează o legătură mult mai directă între păpuşă şi mânuitorul ei, ceea ce conferă o mai mare flexibilitate şi mai mult realism prestaţiei scenice.

Shinnai desemnează un tip de cântec narativ (joruri) creat de Tsuruga Wakasanajo I (1716-1786) în jurul anului 1760. Majoritatea cântecelor shinnai se remarcă prin accentul pe care interpretul îl pune pe exprimarea emoţiei şi mai puţin pe naraţiune sau descriere. Compoziţiile lui Tsuruga Wakasanajo I au câştigat în popularitate şi datorită interpretării pline de măiestrie datorată unuia dintre discipolii săi, Tsuruga Shinnai, cel care a dat de altfel numele său acestui gen. Subiectul preferat al creaţiilor shinnai ilustrează viaţa cotidiană a locuitorilor din cartierele de plăceri ale vechiului Edo (oraşul Tokyo de astăzi), majoritatea operelor timpurii având ca subiect central sinuciderea unui cuplu de îndrăgostiţi. Shinnai se diferenţiază de celelalte categorii de cântece narative joruri prin modalitatea de interpretare, tipul de muzică şi text, repertoriu, caracteristicile instrumentului de acompaniament, etc. Asemenea celorlalte genuri joruri, şi în cazul Shinnai fondul muzical este susţinut de unul sau mai mulţi interpreţi la shamisen (instrument de coarde tipic japonez).

Spectacolul este organizat de către Ambasada Japoniei, Teatrul Odeon şi Fundaţia Japonia. Spectacolul încheie seria manifestărilor culturale organizate la Bucureşti sub egida Anului prieteniei dintre Japonia şi ţările dunărene (Japan Danube Friedship Year 2009) şi a Aniversării a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Biletele la spectacol se pot procura de la Casa de bilete a Teatrului Odeon, Bucureşti

(Calea Victoriei nr. 40-42, tel: 021-314-7234, program: luni-duminica: 11.30-19.00)

-------------------------------------------------------------------------------------------

Reprezentanţii mass-media sunt bine-veniţi la acest eveniment !

Pentru date suplimentare vă rugăm contactaţi Ambasada Japoniei (tel: 021-319.18.90/91; persoană de contact Cristina Panaite)

Distribuţia spectacolului:

Păpuşari: Nishikawa Koryu, Nishikawa Ryuji, Nishikawa Ryusha,

Nishikawa Ryuei, Nishikawa Ryuka

Narator shinnai joruri: Tsuruga Wakasanojo, Tsuruga Isekoudayu

Shamisen: Tsuruga Isejiro, Tsuruga Iseyoshi

Regizor de scenă: Taguchi Kesayuki

Lumini: Mizobe Masatoshi

Nishikawa Koryu V

Reprezintă a cincea generaţie de maeştri păpuşari în stilul Hachioji Kuruma Ningyo.

S-a născut în familia Nishikawa, ai cărui membri au fost mânuitori de păpuşi Kuruma Ningyo. S-a

familiarizat cu acest gen teatral încă din copilărie, iar în 1966, la vârsta de 13 ani a căpătat primul nume de scenă. A studiat timp de doi ani teatrul Bunraku, susţinând mai apoi numeroase spectacole şi workshopuri în Suedia, la Stockholm. În 1996 a primit numele de Nishikawa Koryu V şi în acelaşi an meritele artistice i-au fost recunoscute prin înscrierea numelui său în patrimoniul cultural tradiţional de folclor din Japonia. În 2004 a fost desemnat Ambasador Cultural al oraşului Hachioji. Studiul dansului tradiţional japonez şi al teatrului Bunraku au avut darul de a adăuga un plus de profunzime şi originalitate artei lui Nishikawa Koryu V. A urmat traseul teatrului tradiţional, încercând în acelaşi timp să experimenteze lucruri noi şi neconvenţionale, cum ar fi elementele inspirate din dansurile europene.

În prezent activează pentru promovarea teatrului Kuruma Ningyo atât în Japonia, cât şi peste hotare.

Tsuruga Wakasanojo XI

Este cel de-al unsprezecelea maestru din şcoala Tsuruga al stilului Shinnai. Este preşedintele Asociaţiei Shinnai din Japonia.

Tsuruga Wakasanojo XI a studiat stilul shinnai cu tatăl său, Tsuruga Isetayu, primind primul nume de scenă în 1958, la vârsta de 20 de ani. În 1973, după moartea tatălui său, a preluat numele Isetayu şi în anul 2000 a devenit cel de-al unsprezecelea purtător al numelui de Tsuruga Wakasanojo, cel mai înalt rang din lumea shinnai. Este recunoscut pentru intensitatea emoţională a interpretării şi pentru vocea sa excepţională. Din anul 2001 Tsuruga Wakasanojo XI a fost desemnat de către Ministerul Culturii din Japonia drept purtător al titlului special de „Patrimoniu naţional în viaţă”.

În 2002 devine cetăţean de onoare al oraşului Tokyo. Tsuruga Wakasanojo XI a compus mai multe piese muzicale şi a susţinut reprezentaţii în Japonia şi în străinătate (America, Europa, Asia).

În prezent colaborează la realizarea unor spectacole de teatru Kuruma Ningyo şi teatru Noh, susţine concerte şi recitaluri şi realizează înregistrări la radio şi televiziune.

Piese în program:

Sanbaso (15 min.)

Ran’cho (Tânguiala lui Omiya) (15 min.)

Yaji Kita (Yaji şi Kita) (50 min.)

Sanbaso

Este un dans vesel, fără fir epic, prin care se aduc mulţumiri zeilor şi se fac rugăciuni pentru un viitor plin de noroc. Sansabo este dansat întotdeauna la începutul reprezentaţiilor tradiţionale de teatru Noh, Kabuki sau teatru de păpuşi pentru purificarea scenei. Mişcările dansatorilor amintesc rugăciunile ancestrale adresate zeilor pentru o recoltă bogată şi mult peşte. În prima parte, păpuşile dansează pentru alungarea spiritelor malefice. În a doua parte, zeii sunt invitaţi pe scenă alături de păpuşi, urmând ca la final, toată lumea să se prindă într-un dans al bucuriei.

Ran’cho (Tânguiala lui Omiya)

Ran’cho sau Wakagi no Adanagusa este una dintre primele trei capodopere Shinnai. Reprezintă o tipică baladă Shinnai, cu o linie melodică elegiacă. Ran’cho este prima compoziţie a lui Tsuruga Wakasonojo. Povestea se centrează pe un triunghi amoros ai cărui protagonişti sunt doi actori: Ran’cho, soţia lui, Omiya şi iubita lui Ran’cho pe nume Kono’ito, o curtezană de rang înalt dintr-o casă de plăceri din cartierul Yoshiwara din Edo. Într-o bună zi, Omiya se hotărăşte să meargă la Kono’ito şi să-i vorbească. O imploră să nu se mai vadă cu soţul ei. Omiya începe un cântec trist despre viaţa alături de Ran’cho, exprimându-şi sentimentele de iubire. Ea povesteşte cât de mult şi-a dorit o căsnicie fericită şi cum s-a trezit prizonieră în acest triunghi amoros. Îndrăgostit peste

măsură de Kono’ito, Ran’cho petrece zile şi nopţi întregi alături de ea în cartierul Yoshiwara, părăsindu-şi practic soţia şi renunţând la slujbă. Kono’ito fiind curtezană, el cheltuie o adevărată avere pentru a fi împreună. O dată ce Ran’cho termină economiile familiei, Omiya se vede nevoită să se angajeze într-un bordel pentru a putea să plătească cheltuielile traiului de zi cu zi. Spre disperarea ei, Ran’cho continuă să arunce banii pe vizitele la Kono’ito. O temă des întâlnită în literatura japoneză este conflictul dintre simţul datoriei şi sentimente. Kono’ito este sfâşiată

între dragostea pentru Ran’cho şi obligaţia de a-l lăsa să revină la familie. Omiya se simte datoare să-şi salveze căsnicia, dar, în acelaşi timp priveşte cu înţelegere şi compasiune relaţia dintre soţul ei şi Kono’ito. În ultima parte a piesei, Ran’cho află din întâmplare părerea soţiei şi începe să aibă remuşcări. În acelaşi timp însă o iubeşte prea mult pe Kono’ito ca să poată renunţa la ea. În final, cei doi se sinucid împreună.

Yaji Kita (Yaji şi Kita)

Două dintre cele mai iubite personaje ale literaturii din epoca Edo, Yajirobei şi Kitahachi sunt doi pierde-vară care pleacă din oraşul-capitală Edo către Kyoto într-o călătorie plină de neprevăzut. Păţaniile lor amuzante sunt subiectul unei serii literare de succes publicată de scriitorul japonez Jippensha Ikku între anii 1802-1809. Scena începe la drum deschis. Poznaşul Yajirobei îşi bate joc de fricosul Kitahachi care se teme de pădurea bântuită: el imită spiritul unei vulpi şirete şi apoi râde pe seama prietenului îngrozit.

Antologie haiku-uri cu tema CĂLĂTORIE

noreply@blogger.com (IO_ANA) — Wed, 25 Nov 2009 22:09:00 +0000

Pe pagina Societăţii Germane de Haiku (http://kulturserver-nds.de/home/haiku-dhg/dhg_seite_fr.htm), la rubrica "Noutăţi", găsesc următorul anunţ interesant:

Antologie Haiku-ul cu tema: Călătorie

Revista Marco – Polo, Haiku Kat şi Editura KAREDAS proiectează editarea unei cărţi cu haiku-uri europene pe tema „Călătorie”. Este încă posibilă participarea la această antologie.
Se cere trimiterea unui număr de maximum 5 haiku-uri în limba germană, şi, dacă este posibil, cu o traducere în franceză. Dacă nu se poate, traducerea în franceză va fi preluată de către redacţie, care îşi va rezerva dreptul selecţiei.
Termenul limită este 20 decembrie 2009 la următoarea adresă de mail:kdwirth@t-online.de sau pe următoarea adresă poştală: Klaus-Dieter Wirth, Rahserstraße 33, 41747 Viersen (Germania).

Prezentări cu haiku online

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Tue, 24 Nov 2009 20:13:00 +0000

Nu mai caut acum prin arhivă, dar în COMENTARIUL MULTIMEDIA puteţi găsi stadiul la care ne găseam cam cu un an în urmă în ce priveşte producţia de prezentări power-point (pps), pe care eu le-am numit comentarii multimedia la poeme haiku, şi depozitarea lor pe internet pentru a putea fi accesate oricînd, vizualizate şi, eventual, descărcate pe compul fiecăruia.

Prin vara acestui an lucrurile s-au accelerat. Căutările făcute pe web, au devenit mai fructuoase şi am găsit mai multe site-uri unde prezentările puteau fi depozitate. Pentru depozitare fără alterare, Slide share s-a dovedit a fi cel mai bun. Vizionarea pe site nu se poate face corect, dar fişierele nu sînt convertite şi distorsionate şi pot fi descărcate şi vizionate pe compul vostru aşa cum au fost făcute.

Tot atunci (citiţi În fine...), am găsit power-point.ro pe care prezentările pot fi vizionate online. La încărcare pe site-ul gazdă, ele sînt convertite, dar distorsiunile sînt minore şi pot fi vizualizate aproape ca cele originale. Există însă un timp cam lung de aşteptare între momentul cînd le trimiţi şi cel în care sînt aprobate şi afişate pe site. Totuşi, de atunci, numărul lor a ajuns la 16 şi pot fi vizionate online aici: Poeme Haiku. Avantajul suplimentar este că site-ul asigură şi funcţia Trimite o felicitare... haiku (găsiţi la acest link şi o explicaţie a modului cum se poate face acest lucru).

Cînd cauţi..., pînă la urmă găseşti. authorSTREAM asigură încărcare relativ imediată, fără validare, şi vizionarea online, dar la convertirea făcută de site sînt multe distorsionări. Fără să fii membru, poţi intra cu tagul haiku pe o pagină unde sînt înşiruite 44 de prezentări, dintre care 33 introduse de mine.

authorSTREAM oferă şi posibilitatea de a converti fişierele pps în fişiere video mp4 şi posibilitatea de a le depozita pe YouTube.

Cred că începînd cu Un nou comentariu multimedia la un haiku, deşi nu era cazul acelui poem, mi-a venit ideea de a face pentru primii clasaţi la concursul lunar cîte o prezentare ca premiu. Am făcut deja cîteva şi le-am plasat în postările cu rezultatele începînd din luna aprilie 2009. Voi încerca s-o fac pentru toţi cei clasaţi pe locul I pînă la sfîrşitul anului.

Prezentările de pe power-point.ro (de la 27 noiembrie nicepps.ro), în număr de 16 deocamdată, pot fi accesate de la linkul de mai sus şi apoi din lista Categorii, Poeme Haiku. Pot fi vizionate online, trimise ca felicitări sau descărcate (fără alterări).

Pe Slide share nu puteţi viziona online în mod corect prezentările, dar le puteţi descărca fără alterări din bara de mai jos:

Get your own Widget

Vizionarea online pe authorSTREAM nu are acurateţea de pe power-point.ro, dar se pot descărca fişierele şi de acolo. Bara de mai jos oferă şi ea posibilitatea de a ajunge la prezentări pentru a le viziona online.

Ghici cine... noiembrie 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Mon, 23 Nov 2009 15:46:00 +0000

Tabelul voturilor a fost întocmit de Livia Ciupav. Calculul voturilor pentru stabilirea celor mai bine clasaţi l-am trimis într-un ataşament pe lista LAPNO. Iată cum se prezintă situaţia pentru luna noiembrie:

Primii 6 din această lună, avînd peste 9 puncte, au punctat şi 5 dintre ei se află în partea întîi a clasamentului cumulat :

ceilalţi au intrat în partea a II-a:

(ca şi pînă acum, cu clic pe tabele, le puteţi vedea în mărimea originală)

Toate rezultatele la concursul GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME le puteţi vedea cu clic pe linkul anterior.

REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 22 Nov 2009 10:34:00 +0000

REZULTATELE

ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2009

Dragi prieteni ai haiku-ului,

Iată rezultatele stabilite de juriu pentru concursul lunii NOIEMBRIE 2009

a cărui temă a fost să includă în text cuvîntul CEAŢĂ (sau altele din familia lui) în oricare din formele lor gramaticale.

FELICITĂRI CÎŞTIGĂTORILOR:

Livia Ciupav

Ildiko Juverdeanu

Şi tuturor participanţilor!

Locul I – 15 puncte

54.

poartă în ceaţă -

abia se desprinde

glasul unui corb

Livia Ciupav

43.

Văl de ceaţă

sfâşiat de cornul lunii –

buha tresărind

Ildiko Juverdeanu

Locul II – 12 puncte

17.

cu sute de ghimpi

măceşi roşii pe vale

sfâşie ceaţa

Gabriela Marcian

Locul III – 11 puncte

29.

luna peste râu -
capetele podului
pierdute-n ceaţă

Sorin Toma Boc

47.

Ceață de brumar –

dangătul talăngilor

umple liniștea

Maria Adam

33.

Cu greu prin ceaţă -

aceeaşi calea sub paşi

si totuşi alta

Corina Ion

Locul IV – 6 puncte

27.

o primă barcă

sosită într-un târziu -

femei în ceaţă

Dan Norea

Locul V – 5 puncte

41.

Pierdut în ceaţă –

cu un baston în mână

caută drumul

Petruţ Pârvescu

Locul VI – 4 puncte

57.

Ceaţă peste râu –

sfârşind torsul bunicii

din ziua de ieri...

Amalia Voicu

Grădina japoneză şi-a extins cărările

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sat, 21 Nov 2009 10:02:00 +0000

Cu tot regretul, observ că, în ciuda faptului că există deja pe internet suficientă informaţie pentru iniţierea celor care doresc cu adevărat să înţeleagă ce este şi cum se scrie haiku-ul, cei mai mulţi perseverează într-un fel de dolce far niente şi cred că e suficient să participe la cele două concursuri, fără să citească şi altceva, pentru a şti ce este haiku-ul. Este o iluzie care nu produce decît suficienţă satisfăcută şi întreţine veleitarismul şi tentaţia de victimizare a celor care, pe drept, nu reuşesc să se remarce în concursurile respective. Studiul serios este singura posibilitate de a progresa în apropierea de o poezie dificilă în ciuda scurtimii sale sau poate chiar ca urmare firească a acestei concizii austere.

Te poţi apropia de poezia niponă, ca şi de alte genuri literare, în mai multe feluri. Poţi dobîndi gustul ei prin contaminare (sau chiar prin îndrumare avizată), frecventînd un grup de persoane care o practică şi o cultivă. Poţi să citeşti singur volume şi antologii de poezie niponă. Şi poţi, de asemenea să citeşti comentarii ale poemelor care te ajută să te iniţiezi în modul de a înţelege semnificaţiile mai profunde, structura în straturi de semnificaţii a poemelor şi acele puncte de articulare care le dau forţă şi subtilitate.

Poţi face toate aceste lucruri pe rînd sau concomitent. ROMANIAN KUKAI, prin extensiile sale, oferă celor care nu au cum să se întîlnească direct cu cei care au aceeaşi pasiune posibilitatea de a găsi pe internet volume de poezie, de comentarii şi antologii în BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI. Găsiţi acolo un număr de 10 antologii şi 20 de volume de autor.Material suficient pentru o iniţiere rapidă şi bine instrumentată.

Printre acestea sînt şi volume de comentarii şi încercări de prezentare a unor atitudini lirice apropiate de cele ale haijinului japonez:

· COMENTARII LA POEME HAIKU

· Corneliu Traian Atanasiu - GRĂDINA JAPONEZĂ (I)

· Corneliu Traian Atanasiu - TAINE ŞI TÎLCURI (GRĂDINA JAPONEZĂ II)

Ultimul volum adună cîteva articole ale mele publicate pe RK şi un număr de mici comentarii la cîte un poem. Sînt ferestre către un număr relativ mic de poeme care mi s-au părut reprezentative pentru cîteva lucruri pe care am vrut să le subliniez. Dar cei ce doresc mai multe comentarii, mai ales asupra felului cum se structurează o mulţime de poeme, le pot găsi, în număr de peste 200, în două volume rezultate din experienţa Un haiku pe zi:

· Corneliu Traian Atanasiu - UN HAIKU PE ZI, volumul I

· Corneliu Traian Atanasiu - UN HAIKU PE ZI, volumul II

Rămîn la convingerea că vor reuşi doar cei majori şi vaccinaţi, cei care înfruntă singuri dificultăţile citind şi răscitind pentru a se familiariza cu o poezie care are şi ciudăţeniile dar şi savoarea ei inconfundabilă.

Haiku-ul este opusul pastelului

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Tue, 17 Nov 2009 17:06:00 +0000

A identifica haiku-ul cu epigrama sau pastelul este o judecată pripită şi confuză, făcută după un criteriu expeditiv şi suficient: haiku-ul ca şi epigrama sînt poeme scurtissime, haiku-ul ca şi pastelul sînt poeme despre natură.

Iată însă texte care spun exact acest lucru:

„Haiku-ul este o epigramă cu kigo (simbolul anotimpurilor) despre om în miezul naturii, senry-ul este o epigramă despre om în miezul societăţii, care este o natură artificială. Aceeaşi deosebire o găsim între un pastel de Alecsandri şi o satiră de Eminescu.” (Şerban Codrin)

„Haiku-ul este poezia timpului prezent, a unui moment scurt şi semnificativ în care autorul trebuie să fie cât mai neutru cu putinţă, haiku-ul nefiind o poezie sentimentală, ci un mic pastel în care te contopeşti cu natura. Când natura şi omul sunt una, se poate produce revelaţia – iluminarea (starea de uitare de sine ca individ, devenind fiinţă, pur şi simplu). Haiku-ul nu povesteşte ceva, el creează imagini concrete, descrie un moment. El e un mic pastel cu reguli mai stricte.” (Ion Găbudean)

În cele două citate de mai sus, era mai mult decît recomandabilă folosirea ghilimelelor pentru epigramă şi pastel arătînd astfel că este vorba doar de un mod de a spune şi nicidecum de echivalenţe. Este clar că haiku-ul nu este nici o specie a genului epigramă şi nici una a genului pastel. Apropierile făcute între categoriile de mai sus pot induce în eroare pe cei care sînt deja obişnuiţi cu modul de a recepta şi a produce poezie occidentală, aşezîndu-i pe o cale deja bătută şi îndemnîndu-i la o înţelegere comodă dar inadecvată şi infructuoasă.

Pastelul este o specie autohtonă. În nomenclatorul literaturii române, termenul a fost introdus de Vasile Alecsandri, autor care a şi ilustrat specia cu poeme care au consacrat-o. Denumirea nu a fost însă adoptată şi nu a depăşit aria literaturii naţionale. Termenul provine de la numele creioanelor colorate moi, pentru desen, care s-a extins la orice tablou ori desen executat cu acest fel de creioane.

Pastelurile ca specie lirică exprimă sentimentele poetului în mod direct, prin intermediul descrierii (creionării ca într-un tablou) şi a folosirii epitetelor, comparaţiilor şi personificărilor.

Ca şi creioanele cu care sînt conturate tablourile naturiste, pastelul rămîne o poezie moale, agreînd idilicul şi bucolicul, idealizînd rusticul şi celebrînd un optimism campestru. Totul în culori pale şi delicate.

Haiku-ul are altă inserţie în natură şi spiritul său poate fi surprins mai degrabă decît în pastel într-un scurt fragment din Spre Nichit, al lui Calistrat Hogaş:

“Şi dacă niciodată n-ai avut fie bărbăţia, fie fantezia de a-ţi scutura de pe suflet şi de pe inimă prostiile omeneşti, după cum un arbore, la suflarea vântului, îşi scutură foile sale netrebnice şi seci, atuncea, desigur că n-ai rămas, întotdeauna, decât ceea ce eşti: o păcătoasă “fiinţă superioară”, un nemernic “împărat al Făpturii”... Şi nu te-ai simţit, prin urmare, nici topindu-te sub o rază de soare sau o mângâiere de vânt, nu te-ai putut nici întrupa în norul alb, ce pluteşte pe înalte şi albastre aripi de văzduh... Nu te-ai simţit, cu alte cuvinte, o clipă măcar, trup din trupul şi suflet din sufletul larg al naturii!... A sta suspendat în aer şi neclintit deasupra unui curs de apă, ce lunecă grăbit sub picioarele tale, a porunci, cu puterea voinţei tale, gândului să-ţi încremenească în suflet şi sângelui să-ţi îngheţe în vine, a opri în sânul tău bătăile pripite ale ceasornicului inconştient, ce-ţi socoteşte neîndurat clipele scurte ale vieţii, a te preface în cremene însufleţită sau în fiinţă de cremene, a pricepe cu simţul potenţiat al urechii tale susurul colosal şi nehotărât al imensului curs de viaţă ce însufleţeşte vinele lucrurilor, a sta tu singur neclintit în universala lunecare a totului către nesfârşit...”

Sau într-unul din Părintele Ghermănuţă al aceluiaşi autor:

“Şi când îmi aruncam ochii spre negurile munţilor din miazăzi şi când închipuirea mea străbătea în taina lor adâncă şi liniştită, mi se părea că ceva mă soarbe, că întreaga mea fiinţă se subţie, ca suptă de o gură nevăzută, şi că nu rămânea din ea decât ceva sec şi neînsufleţit. Niciodată n-am simţit mai aievea îndoita alcătuire a făpturii mele, decât atunci când am privit din depărtare taina ademenitoare a pustiului şi a singurătăţii...”

Deşi are de a face cu natura, haiku-ul nu exprimă sentimentele omului, ci mai curînd le “reprimă”, punîndu-le o surdină. Sentimentele sînt comprimate în imagini simbolice, topite empatic întru spiritul comun şi lucrurilor, şi omului. Autorul nu şi le declamă afirmîndu-şi personalitatea, ci se depersonalizează pentru a fi una cu ceea ce îl înconjoară, îl pătrunde şi totodată îl susţine.

Doar această atitudine face ca lectura haiku-ului să fie una care trece de superficialitate sentimentalismului şi de suprafaţa lumii şi a naturii: “Dacă prin natură am înţelege doar natură, aceasta ar implica doar o lectură „leneşă”, „săracă”, superficială, doar în registrul orizontal. Când prin natură înţelegem numai natura exterioară, arătăm cu degetul numai vârful (minuscul al) aisbergului, neglijând partea de sub oglinda apei/conştiinţei. În haiku-ul clasic, elementele naturii şi cuvintele sezonale sunt (şi) simboluri ale naturii interioare, anotimpurile sunt (şi) anotimpuri ale sufletului sau/şi ale spiritului.” (Manuela Miga)

INVITAŢIE LA VOT NOIEMBRIE 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 15 Nov 2009 07:00:00 +0000

NOIEMBRIE 2009 – ETAPA VOTĂRII

Votul nu mai stabileşte cîştigătorii şi este deschis tuturor celor care doresc să aprecieze poemele lunii. Evitaţi deci să votaţi după criterii subiectiv-afine pentru cunoscuţi, nu veţi cîştiga nimic în a vă îmbunătăţi criteriile de apreciere.

DOAR PARTICIPAREA VOASTRĂ LA VOT POATE CONFIRMA

CREŞTEREA TREPTATĂ A COMPETENŢEI VOTANŢIILOR

ŞI INTERESUL PENTRU O ALTĂ FORMĂ DE STABILIRE A CLASAMENTULUI.

Atenţie! voturile vor fi trimise ca şi luna trecută pe adresa:

votkukai@yahoo.com

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toţi cei care votează vor participa la concursul

GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME

despre care puteţi afla amănunte urmărind linkul de mai sus sau articolul din 28 martie 2009 de pe RK.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot. Această Invitaţie la vot va fi postată şi pe ROMANIAN KUKAI.

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 NOIEMBRIE

ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

TO: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 NOIEMBRIE, imediat după încheierea votului.

Dar lista poemelor în ordinea rezultatelor stabilite de juriu, cu indicarea autorilor va fi postată cel mai tîrziu pe 27 NOIEMBRIE. Ea va fi trimisă listei LAPNO.

LISTA POEMELOR

Amurg de toamnă -

o raţă zburătoare

în vălul de ceaţă

Noapte pentru hoţi –

ceaţa adâncă stinge

felinarele

Toamna cu ceata -

pe crengile goale

doar ciorile

Ceaţă adâncă -

pe aici pe undeva

amintirile

Pe lacul adânc

vâslind spre lumină

pescari în ceaţă

Încă aşteptând –

la singura fereastră

aceeaşi ceaţă

Sfîntul Dumitru -
glasul clopotului
prin ceaţa densă

Rătăciţi în munţi –

din ceaţă se iveşte

discul soarelui

crucea muntelui

înghiţitã de ceaţã –

atât de singur

10.

Zările-n ceaţă

peste muntele de plumb

ultimul cocor

11.

prea densă ceața –

cu-atât mai singur astăzi

omul de la far

12.

ceaţa ascunde

verdele molizilor -

numai suspine

13.

Pierdem tristeţea,
ceaţa zorilor de azi
topiţi în soare

14.

Ceaţă în valuri -
brusturele sprijină
zidul casei

15.

Imagini stranii -

pământul tot o ceaţă

tulburând firea

16.

Singur în ceaţă

aşteptîndu-şi nepoţii -

bătrînul văduv

17.

cu sute de ghimpi

măceşi roşii pe vale

sfâşie ceaţa

18.

Prin geamul spart
ceaţa aduce cu ea
tristeţe adâncă

19.

valuri de ceaţă...
drumul abia se vede -
reîntoarcere

20.

O căprioară

scânteie-n lumea ceţii -

la pândă lupul

21.

V V V ... pe cer...

in ceata diminetii -

pleaca cocorii

22.

Faruri prin ceaţă -
aripile albatrosului
luminând calea

23.

Pală de vânt

șezlongul bunicului gol -

ceață pe dealuri

24.

singur în casă –

prin perdele de ceţuri

urlete de lupi

25.

Munţii în ceaţă -

dar Crucea luminată

se mai zăreşte

26.

Ce deasa-i ceata -

cei de pe stalp nu ma vad

pe cine votez?

27.

o primă barcă

sosită într-un târziu -

femei în ceaţă

28.

noiembrie trist -

valatucii de ceata

fura lumina

29.

luna peste râu -
capetele podului
pierdute-n ceaţă

30.

Podet in ceata -

prin aburul de pe cal

omul cu lampa

31.

Varfurile rachitei

iesind din ceata -

antene de melc

32.

Bătrânul dulău

adulmecând iar ceaţa-

niciunde drumul

33.

Cu greu prin ceaţă -

aceeaşi calea sub paşi

si totuşi alta

34.

ceaţă în deltă -

penele egretelor

hrană la peşte

35.

Seară pustie -

glas de buhă bântuie

ceaţa străzilor

36.

ceaţă în priviri -

pe gardul cocioabei doar

ochi de pisică

37.

iar pe vechiul drum,

la crapatul zorilor -

mirosul cetei

38.

senin pe culme -

păşind ca-n vis prin ceaţă

vraja plutirii

39.

vremuieşte -

peste morminte vechi şi noi

aceeaşi ceaţă

40.

Un nou decembre -

aceleaşi aniversări

aceeaşi ceaţă...

41.

Pierdut în ceaţă –

cu un baston în mână

caută drumul

42.

Apus de toamnă -

prin ceaţa irosită

păduri de arţar

43.

Văl de ceaţă

sfâşiat de cornul lunii –

buha tresărind

44.

Ramul de măr -

împodobit cu flori albe

de ceaţă şi frig

45.

stelele ascunse

caută ziua de mâine

prin ceata toamnei

46.

În ceaţa deasă

cu căţelul în lesă

la veterinar

47.

Ceață de brumar –

dangătul talăngilor

umple liniștea

48.

Ceață în vie –

câinele latră

spre necunoscut

49.

alpiniştii cu

ceaţa pe urmele lor –

în vârf soarele

50.

sfâşiind ceaţa –

ultima gutuie şi

dovleacul din gard

51.

Crizanteme albe -

sub ploaia frunzelor

privirea-ncetosata

52.

O zi cu ceata -

poate n-ar trebui sa

ascult Vivaldi

53.

Satul mort de-acum

şi tot mai densă ceaţă

urlă a pustiu

54.

poartă în ceaţă -

abia se desprinde

glasul unui corb

55.

Ceaţă peste tot -

oamenii şi pământul

mai aproape de cer

56.

Cocoşii cântă –

brudina din Sărăcsău

se pierde-n ceaţă

57.

Ceaţă peste râu –

sfârşind torsul bunicii

din ziua de ieri...

58.

ceaţă groasă –

glasul vecinului

mult mai aproape

59.

batrane salcii

cu ceata in spinare -

impovarari

60.

Prin ceata groasa
uguit de gugustiuci -
cautandu-se...

Reguli şi priceperi

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Wed, 11 Nov 2009 10:09:00 +0000

Colecţionînd reguli şi încercînd să le aplici silnic la un material care n-are în el însuşi nicio consistenţă interioară, haiku-ul nu se înfiripă. Regula 5-7-5, aplicată cu stricteţe de începători, naşte doar trei linii la fel de aberante, pe cît de rigid sînt fasonate. Scriind aşa, se ajunge doar la fasoanele unor veleitari care umplu mereu acelaşi şablon searbăd cu silabe meschin socotite dar fără nicio tangenţă cu spiritul haiku-ului.

Nici alte reguli nu sînt mult mai operative în această privinţă. Nu poţi scrie orice aiureală şi pe urmă să crezi că o poţi perfecţiona scoţînd din ea adjectivele, verbele şi adverbele. Sau metaforele şi personificările. Sau kigo-urile duble. Regulile formale nu ajută cu nimic pe cel care n-a citit sute şi sute de poeme şi nu a fost impresionat de forţa şi profunzimea sensului acelora care i-au plăcut. Şi nici pe cel care n-a găsit printre ele poeme care să i se pară excepţionale şi pe care să le ţină minte. Şi nu să le ţină minte memorîndu-le, ci să le reţină involuntar pentru că au devenit pe loc momente, evenimente de neuitat ale vieţii sale.

Înveţi să scrii într-o anumită formă nu respectînd reguli, ci reţinînd fără să vrei, pentru că s-au imprimat în mintea ta, schemele sintagmatice folosite în poemele bune şi înţelegîndu-le valoarea funcţională. Pricepînd că ele sînt totuşi expresii uzuale în exprimarea de toate zilele şi aparţin acelui registru mucalit al limbii care preferă sintaxa succintă invitînd interlocutorul la o anume complicitate isteaţă. Este o învăţare prin mimetism, prin copierea involuntară a anumitor scheme structurale care nu sînt reguli goale de conţinut, ci şabloane care conţin deja în modul lor de articulare o intenţie de sens bine conturată.

Începi să scrii mai bine abia atunci cînd ai dobîndit un asemenea repertoriu de scheme sintagmatice pe care le convoci şi din care alegi, mai degrabă intuitiv, pe cele care se potrivesc intenţiilor urmărite în poem. Cuvintele vin atunci singure potrivite în şabloane care se mulează pe ceea ce vrei să comunici.

În urma broaştei

un plescăit în noapte –

şi luna în ţăndări

Autorul acestui haiku nu a numărat substantivele (în număr într-adevăr impresionant – 6) şi nici nu a eliminat verbele, mai curînd a ştiut (cu acea ştiinţă comprimată şi topită deja în deprinderi) cum sînt absorbite elegant verbele în substantive dacă sînt folosite în anumite structuri simple şi la îndemîna oricui. O succesiune de trei acţiuni este exprimată astfel fără niciun verb doar sugerînd trei momente (trei imagini de bandă desenată), primul doar închipuit în urma unei senzaţii auditive urmată de una vizuală: saltul prin în urma broaştei, intrarea în apă prin un plescăit în noapte şi spargerea imaginii lunii prin şi luna în ţăndări. Mai mult ca sigur, în noapte, saltul broaştei nu a fost văzut ci numai dedus din ce s-a auzit şi s-a văzut – spargerea liniştii şi a lunii, poate chiar simbolul tăcerii.

Dar acest şi în plus din ultimul vers (observaţi că ultimul vers are 6 silabe şi deci nu este în niciun caz un şi de umplutură ci o licenţă care încalcă regula) concentrează în el toată forţa poemului. Este acel şi... pe care îl folosim retoric, prelungind pauza semnificaitvă de după el, cînd, povestind, vrem să ţinem ascultătorul cu sufletul la gură în aşteptarea neaşteptatului. Şi, în acelaşi timp, acelaşi şi (cu sensul pe deasupra, în plus, încă) introduce o consecinţă suplimentară, nebănuită şi de departe mai importană decît banalul plescăit.

Cititorul avizat ştie însă că tot poemul este doar o alegorie şi că isprava broaştei, care l-a trezit pe Bashō din starea de reverie, este un pandant pentru soarta oricărui lucru efemer petrecut pe lumea asta şi deci şi pentru viaţa fiinţelor şi a omului. Saltul este traseul unei vieţi, iar impactul cu apa dispariţia, moartea. Ecoul poate fi doar un plescăit banal şi repede uitat. Şi totuşi... într-un ciudat joc de oglindiri, el sfarmă discul de argint al lunii.

O felie de lună

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Tue, 10 Nov 2009 14:47:00 +0000

Revista noastră online, O felie de lună, porneşte la drum. Începînd de astăzi, redactorii noştri vor primi şi vor selecta trimiterile voastre pe genuri literare, după cum urmează:

· Manuela Miga - haiku (pînă la 20 de fiecare autor pentru primul număr)

· Magdalena Dale – tanka (pînă la 10 idem)

· Dan Doman - poezie în lanţ (oricît)

· Corneliu Traian Atanasiu - haibun (pînă la 3)

· Sorin Toma Boc, Corina Ion – haiga (veţi fi înştiinţaţi în detaliu de cei care se ocupă de această secţiune; oricum, precizăm că nu e vorba de foto-haiku, ci de desen/pictură cu haiku)

Încercăm să publicăm traduceri şi informaţii despre alte arii lingvistice de care se vor ocupa şi pentru care vor primi materiale de la voi pentru:

· Germană – Ioana Dinescu

· Franceză – Maria Tirenescu, Virginia Popescu

· Engleză – Ana-Maria Trandafir

· Italiană – Olga Neagu (poate, rămîne să ne confirme)

Sîntem interesaţi de articole pe teme teoretice şi ne propunem ca în fiecare număr să găsiţi contribuţii recente din partea redactorilor sau a altor doritori, cu condiţia să menţionati materialele de referinţă şi sursele citate. De această rubrică se ocupă Manuela Miga şi Corneliu Traian Atanasiu.

Dorim să cuprindem tot ce se publică pe suport de hîrtie, dar şi online prin semnalări şi recenzii de carte. Responsabil – Corneliu Traian Atanasiu.

Vom avea şi o rubrică Dialog cu cititorii de care va răspunde Manuela Miga.

În fiecare număr vom avea şi cîte un medalion al unuia din poeţii din vechea generaţie. De acest lucru se va ocupa Dan Doman.

Reamintesc adresa revistei, pe care vom primi corespondenţa voastră: revistaroku@gmail.com. Orice ne trimiteţi trebuie să fie îndreptat către o rubrică indicată la subiectul mailului, exemplu:

Subject: haiku

Subject: traduceri, inrormaţii, semnalări de articole din engleză

Subject: dialog cu cititorii

Pentru primul număr, care va apărea în iarnă, aşteptăm contribuţiile voastre pînă la 31 decembrie.

A doua intâlnire - atelier haiku: rezumat

noreply@blogger.com (IO_ANA) — Sun, 08 Nov 2009 10:21:00 +0000

6 noiembrie 2009, ora: 17.30;
”Micul Paris” - Unirea Shopping Center București

(cea care a relatat de la faţa locului)

Deși începută sub auspicii mai puțin favorabile, din cauză că locul de întâlnire a trebuit schimbat în ultima clipă (sălile ceainăriei Serendipity fiind ocupate) , și această întâlnire a însemnat un pas înainte, în primul rând pe calea sudării colectivului de haijini.

De data aceasta am fost, cum era și de așteptat, mai puțini decât data trecută, iar ședința a început cu o întârziere destul de mare. Participanții, în număr de 10, au fost următorii: Corneliu Atanasiu, Manuela Miga, Magdalena Dale, Vali Iancu, Sorin Toma Boc, Ana Maria Trandafir, Angela Ciucu, Mihaela Moisescu, Iulian Bogaciev, Ioana Dinescu. Pentru scurt timp, ne-a fost alături şi Vasile Moldovan, preşedintele SRH, venit mai mult ca să ne salute.

Vali Iancu şi Magdalena Dale

Iată în continuare etapele acestui al doilea meeting:

• Am început prin a ne prezenta. Ne-am spus fiecare - unii mai pe larg, alții mai succint – povestea devenirii noastre și a apropierii de haiku.

Manuela Miga şi Vali Iancu

• S-au citit și comentat două poeme scrise de Vali Iancu. De asemenea, și eu venisem pregătită cu niște haiku-uri proprii din care am citit și discutat unul. În continuare am citit un comentariu la unul din cele câteva haiku-uri pe care le selectasem din ”producția” etapei 103 a concursului nostru săptămânal de haiku. Au urmat discuții interesante despre modul de receptare diferita a haiku-ului, în funcție de sensibilitatea fiecăruia și a profunzimii cunoștințelor legate de cultura niponă.

Ioana Dinescu, Sorin Toma Boc şi Iulian Bogaciev

• Următorul punct de discuție l-a constituit ilustrarea haiku-ului. Aici s-a dezbătut întrebarea dacă corespunde sau nu ideii de austeritate a haiku-ului, faptul de a fi combinat cu imagini (dacă da, cu ce gen de imagini) și chiar cu muzică, deci dacă celebrele pps-uri își găsesc justificarea în natura intrinsecă a poemului sau doar în rațiuni exterioare.

• În continuare s-a dezbătut ideea de a ne constitui ca personalitate juridică pentru a căpăta mai multă greutate printr-un statut bine determinat, pentru a putea strânge fonduri sau pentru a putea intra în colaborare cu diverse instituții.

Mihaela Moisescu

• Alt punct de discuție a fost prezentarea cărții scoasa de Eduard Țară în urma Concursului Internațional de Haiku în limba engleză O mie de cocori de la Iași 2008.

• De asemenea, s-a discutat problema traducerilor unor cărți de bază despre haiku și a drepturilor de autor referitoare la aceste traduceri.

• A urmat prezentarea lui Corneliu despre verbul în haiku (prima parte) și discuții pe această tema.

şi cei care au ieşit din cadru pentru că au stat la colţ:

Angela Ciucu şi Corneliu Traian Atanasiu

Pentru întâlnirile următoare ne propunem să continuăm prezentarea și analiza haiku-urilor proprii și celor ale colegilor, de asemenea să elaborăm mai departe diversele aspecte teoretice ale haiku-ului (despre folosirea verbului, figurilor de stil, altor parți de vorbire, despre respectarea strictă sau nu a regulilor legate de formă, etc.)

Următoarea întâlnire a fost fixată pentru vineri, 4 decembrie, ora 17.30, în spațiul Clubului de Go de pe Lipscani (str. Smârdan nr. 18, sc. B, et.6, ap. 77). Locația a fost aleasă la inițiativa și invitația lui Sorin Boc, membru al acestui club.

şi Ana-Maria Trandafir care ne-a trimis o poză pentru că a venit după ce ni s-a blocat aparatul

Dacă printre colegii noștri din provincie sunt persoane care-și doresc să participe la aceste întâlniri și preferă ziua de sâmbătă sau duminică, îi rog să-mi spună. Nimic nu este bătut în cuie, iar scopul nostru fiind acela de a ne strânge cât mai mulți, vom încerca să le ieșim în întâmpinare și ”nebucureștenilor” care vor să vină și să se și întoarcă acasă în aceeași zi.

Ioana Dinescu

Respiraţia trupului

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 08 Nov 2009 08:21:00 +0000

Postul de televiziune 1 TV Bacău titrează:

Cenaclu literar şi lansare de carte la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu". Scriitori băcăuani reprezentativi au fost prezenţi pentru a o încuraja şi felicita pe colega de breaslă Mara Paraschiv.

Şi prezintă următorul reportaj video:

(nu vă descurajaţi, reportajul urmează după clipul publicitar)

Se pot vedea în desfăşurarea imaginilor şi persoanele din lumea haiku-ului prezente la lansare. La masa prezidiului: Laura Văceanu şi Corneliu Traian Atanasiu alături de conducătorul cenaclului Petru Scutelnicu. În public: autorii de haiku băcăuani: Tincuţa Horonceanu Bernevic, Mihaela Băbuşanu Amalanci, Mihai Nicolae şi Octavian Mareş.

Vom reveni şi cu alte fotografii de la evenimentul care a avut loc luna trecută.

Verbul (I)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 08 Nov 2009 06:09:00 +0000

Mi se pare că a venit vremea ca regulile care se tot invocă băbeşte şi funcţionează ca nişte cutume (opace la înţelegere) printre cei ce scriu haiku să capete o fundamentare reală. Şi anume, dacă au o anume valabilitate să fie validate ori prin autoritatea surselor originare (care s-ar putea să aibă mai multă transparenţă raţională), ori prin lămurirea cu exemple şi analize a efectelor benefice pe care le pot avea asupra creşterii calităţii poemelor. Lămurind totodată şi limitele lor. Dar asta se poate face abia după ce vom deschide mai bine ochii asupra varietăţii poemelor haiku care implică excepţii de la regulile vehiculate în mod rigid şi cer imperios evidenţierea mai multor tipuri structurale de haiku, fiecare dintre ele respectînd unele dintre aşa zisele reguli şi altele nu.

Toate aceste doleanţe necesită însă un efort concertat de cunoaştere reală a ce ne pot spune chiar poemele deja scrise. Mai jos veţi găsi o primă tentativă de a ne apleca asupra poemelor haiku din care lipseşte verbul.

Am încercat să culeg părerile membrilor Romanian Haiku despre prezenţa verbului în haiku. Am primit doar cinci răspunsuri. Ele au fost exprimate invocînd “reguli” (e bine/nu e bine/e mai bine, e permis/acceptat/interzis, e/nu e recomandat, trebuie/nu trebuie) fără să indice, de obicei, sursa şi fără să motiveze de ce se impune acea regulă sau cum reuşeşte respectarea şi aplicarea ei să dea valoare poemului.

Desprind doar două păreri care încearcă să motiveze şi ce rost are o anumită regulă:

· folosirea verbelor la indicativ prezent sau la gerunziu (participiu prezent) e în acord cu faptul că haiku-ul surprinde un fapt, o întîmplare petrecută în prezent (Norea, Dragomirescu)

· omiterea verbului înseamnă evitarea preciziei descriptive în favoarea sugestiei (Gugurel)

Fraza închisă şi încheiată la toţi nasturii este potrivită doar pentru descrierea fotografică detaliată a realităţii. Arborescenţa ei complex articulată este un fel de păienjeniş logic ţesut anume peste lume pentru a o putea capta fără rest. Este un instrument verbal-descriptiv care încearcă să epuizeze amplitudinea realului, mulîndu-se pe suprafaţa sa.

Dar numai şcoala primară şi obsesia şcolărească a vorbirii în propoziţii ne creează impresia că sintagmele (secvenţe de cuvinte cu sens şi coerenţă sintactică) ar aparţine unui limbaj fragmentar şi dezarticulat. Vorbim în mod obşnuit şi fără să facem neapărat propoziţii, şi fără să avem obsesia folosirii verbului în ele atunci cînd avem alte intenţii în actul de comunicare.

Sintaxa eliptică şi defectivă a haiku-ului nu are nici ea ambiţia de a descrie realitatea în toată extensia sa şi este tentată mai mult de concizia sintagmei decît de completitudinea enunţului. O sintagmă nu este însă nici lipsită de sens, nici de consistenţă sintactică sau stililstică şi de randament în raport cu intenţia ei în actul de comunicare. Atît sintactic, cît şi stilistic, putem considera sintagmele folosite în haiku drept un fel de tuşe verbale care au funcţia de a semnala, a indica, a arăta către ceva ce trebuie evocat în închipuire, funcţie pe care o îndeplinesc la fel de bine şi în limbajul colocvial, unde frecvenţa lor este remarcabilă.

Ele nu descriu realitatea, ci o tuşează cu atingerile uşoare dar decisive ale vîrfului unei florete, lăsînd o pată de culoare zvîrlită ca din şfichiul unei pensule, delimitînd cu un contur abia vizibil spaţiul şi momentul unei revelaţii. Căci, sintagmele haiku-ului nu doresc decît să surprindă şi să marcheze pe suprafaţa realităţii locul unde adîncul palpită şi se poate deschide unei priviri care ştie să vadă cu ochiul din frunte.

O secvenţă de haiku-uri este, ca într-un poem al lui Sorescu, aidoma unei ciudate colecţii de rame imprimate pe paginile unei cărţi: “Pereţii casei îmi sunt plini/ De rame / În care prietenii mei / Nu văd nimic. / Cred că le-am expus acolo/ Pentru exasperarea lor.” (Rame)

Arta autorului de haiku este una picturală, el surprinde dinamismul realului într-o imagine statică. Zborul libelulei e prins în chihlimbarul toamnei. Clipa este înveşnicită într-un chenar de cîteva cuvinte. O mare parte dintre sintagmele haiku-ului sînt lipsite tocmai de aceea de verb fără să piardă însă energia mişcării absorbită şi concentrată în substantive sau în cuvintele de relaţie.

Omisiunea verbului din sintagmele folosite în haiku nu este atît o regulă (ce ar trebui urmărită în mod rigid), cît o consecinţă a faptului că autorii buni simt că alte cuvinte pot absorbi înţelesul verbelor şi ştiu să construiască înlănţuiri de cuvinte în care verbele să fie prezente fără să fie exprimate explicit.

Iată cîteva exemple de sintagme fără verb, toate luate în volumul Dincolo de tăcere al lui Şerban Codrin. Explicit, verbul este omis, deşi, în fapt, aproape totdeauna, cuvintele din sintagmele respective sugerează unul sau mai multe verbe sinonime.

Calea-Lactee-n vârful

acelor de pin

Verbul este eludat, dar pare uşor de intuit: este chiar / s-a aşezat / s-a înţepat / a nimerit / trece uşor peste. Prepoziţia în adună în ea acest evantai de verbe agăţate în tremurul înfrigurat al sintagmei.

la geam cu umilinţă

o floare de nuc

Fără să fie consemnate verbele există / stă / s-a ivit / a răsărit / bate / mă priveşte sînt prezente implicit în prepoziţia la care regizează o scenă, în timp ce cu umilinţă dă tonalitatea modală a celor ce se petrec.

Printre fire verzi

un pai de anul trecut –

Şi aici, printre cheamă de la sine o serie de verbe: s-a pierdut / a rămas / încă se mai vede / abia se mai zăreşte, inutil de pronunţat.

aici şi-acolo streşini

pline de cuiburi

Sînt / se văd / se arată / rămîn / poţi vedea n-au nevoie să fie manifeste, locuţiunea adverbială aici şi-acolo are în ea tot dinamismul unei priviri cercetătoare.

urmele polenului

pe verighetă

Mai e nevoie de vreo proptea verbală (se văd / au rămas) cînd pe concentrează totul atît de delicat într-un spaţiu minusucul?

o candelă-ndărătul

stânjeneilor

Şi aici, verbe ca: e aşezată / se vede / e pusă / se află nu-şi mai au rostul cînd îndărătul spune totul.

cale goală spre luna

de primăvară

Prepoziţia spre cuprinde în ea vectorial verbele: se-ntinde / s-a deschis / s-a eliberat.

parfumul alb şi roşu

al bujorilor

Nu e nevoie să spui că se simte / simţi, nici că bujorii degajă / emană, e suficient să determini bujorii prin parfum.

pe gânduri la mesajul

efemerelor

Rămîn / stau, dar şi alte verbe şi alte personaje sînt/pot fi cuprinse în pe gînduri.

din aceeaşi lingură

de lemn cu nesaţ

Ce se poate face cu o lingură decît să mănînci / să sorbi / să te hrăneşti?

un pătrat fără iarbă

sub masa de şah

Se-ntinde / se vede / apare / s-a format – verbe inutile, situaţia spune totul.

păianjeni îndărătul

imperiilor

Îşi ţes plasa / aşteaptă / pîndesc / conspiră – îndărătul musteşte de sugestii.

deodată mirosul mov

al pământului

Deodată declanşează pe se simte / simţi / izbucneşte / se răspîndeşte.

Necules mărul

pe-o creangă fără frunze –

A rămas / stă / atîrnă sînt deja în necules şi pe creangă.

Culegătorii

împrejurul străchinii –

Evident, stau / s-au aşezat / aşteaptă / mănîncă. Împrejurul ordonează.

Nici o scrisoare

în cutia poştală –

Verbele posibile: nu se află / nu se găseşte / n-a mai apărut / n-a mai fost pusă nu contează, nicio spune şi faptul, şi decepţia, ba chiar o generalizează pustiind în jur.

Pe întuneric

singură crizantema –

Posibile şi inutile verbe: se află / stă / veghează – întunericul e mult mai grăitor. Şi totuşi, crizantema, lumina ei, spune ultimul vers, trebuie pusă încă în valoare, deci – sting felinarul.

luna-n vitrina goală

a brutăriei

Se oglindeşte / s-a aşezat / e singura marfă expusă – de fapt rămîne o consolare neaşteptată pentru cel care cauta doar pîine.

pe lama toporului

răşină de brad

Verbele sînt prinse pur şi simplu ca răşina de topor, topite în ea: a rămas / s-a încleiat / s-a prins.

Orion în tăcerea

goală de iarnă

Domină/ umple cerul / tronează / măreşte ne pot veni în minte, deşi n-avem nevoie de ele.

doi oameni de zăpadă

la braţ pe stradă

Verbele: merg / înaintează / se sprijină unul pe altul parcă stingheresc închipuirea, de ce nu alunecă / se-mpleticesc / cad şi se ridică.

Vrabia c-un fir

de iarbă verde în cioc –

Desigur, zboară / vine către / soseşte la cuib / îşi face cuib, dar important este că, aşa ca emblemă, vesteşte noul anotimp.

o sămânţă pe foaia

calendarului

E aşezată / a nimerit, dar important aici este contrastul care pune pe gînduri.

O primă concluzie a exemplelor de mai sus este că sintagmele din care verbul este omis cîştigă în densitate şi forţă de expresie. Verbul nu au fost omis pentru că autorul s-a căznit să aplice o regulă fadă, ci pentru că a avut simţul poemului şi a găsit acele sintagme care ori fac inutilă prezenţa lui, ori se bucură să sugereze o mulţime de verbe care stimulează închipuirea cititorului.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (III)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sat, 07 Nov 2009 08:12:00 +0000

Ultima oră. Ioan Marinescu-Puiu ne comunică programul festivalului de azi înainte.

*

Celalalte evenimente din programul festivalului:

7 noiembrie, ora 18, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) simpozion pe teme legate de cultura japoneză. Invitat: Minodora Buta, secretara Cercului „Prietenii Japoniei”. Invitata va relata pentru public amănunte interesante ale experienţei sale din această vară în Ţara Soarelui-Răsare. În cadrul simpozionului, scriitorul Ioan Marinescu Puiu va realiza un „moment haiku” în care va recita şi povesti despre arta haiku-ului (poezie japoneză în formă fixă).

10 noiembrie, ora 16, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) atelier origami. Potrivit atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici, la acest atelier sunt invitaţi toţi cei pasionaţi de origami, unde vor fi iniţiaţi în o parte din tainele artei plierii hârtiei.

12 noiembrie, ora 16, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) atelier etegami (arta de a picta felicitări japoneze). În cadrul acestui atelier toţi cei prezenţi sunt invitaţi să descopere toamna prin etegami.

13 noiembrie, ora 17, sala de conferinţe a Clubului CFR (str. Dobrogeanu Gherea nr. 17) Spectacol „Seară Japoneză”. Copii de la corul japonez al şcolii „David Prodan”, îmbrăcaţi în costume tradiţionale nipone vor interpreta cântece, alături de teatru şi dans din repertoriul tradiţional japonez. Manifestările vor mai cuprinde: un recital vocal-instrumental al cântăreţelor Naoko Takahashi şi Junko Nakanishi, dans japonez şi un recital la shamisen (instrument asiatic cu coarde) al domnului Takagi Yasuyuki.

14 noiembrie, ora 18, sediul Cercului “Prietenii Japoniei” (str. David Ferenc, nr. 11, etj 1) simpozion pe teme legate de cultura japoneză. Invitat: Takagi Yasuyuki. Takagi Yasuyuki este director general la o firmă de imobiliare din Bucureşti, iar în cadrul simpozionului intitulat sugestiv „Chalenge in Romania” (România, provocarea mea) va povesti despre încercările prin care a trecut în România datorită diferenţelor culturale dintre cele cele două ţări. În cadrul simpozionului vor fi prezenţi şi membrii clubului de manga şi anime „Seiretei” care vor povesti pentru public despre pasiunea lor pentru aceste arte.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (II)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Thu, 05 Nov 2009 12:16:00 +0000

Prima relatare de la corespondentul nostru din Cluj, Ioan Marinescu-Puiu:

(corespondentul nostru transmite de la faţa locului)

"Este cea de-a IX-a editie a "Zilelor Culturii Nipone la C-N"(3-14 nov 2009). Deschiderea festiva a avut loc in 3 nov ora 15, intr-o sala a Muzeului National de Arta, in prezenta unei asistente destul de numeroase, daca se are in vedere ora.

Dupa cuvantarile de rigoare: d-ul Katsutaro Kawai (presedintele Cercului "Prietenii Japoniei", directorul Muzeului de Arta, directorul Liceului "David Prodan" (liceul "niponic" din municipiu), conferentiara Rodica Frentiu (sefa catedrei de limba japoneza de la Facultatea de Filologie si altii (printre care si subsemnatul), s-a trecut la program.

Corul de copii al liceului susamintit (fetitele erau imbracate in kimonouri adorabile) a interpretat 9 cantece in limba japoneza (prof.Maria Lese a armonizat aproape perfect vocile), la care s-a adaugat doua soliste japoneze care au interpretat si ele doua piese cu acompaniament de pian, semi-sen- ul lipsind.

S-a trecut apoi la vernisajul expozitiei de origami si haiga (in forma lui clasica, fara haiku, dar cu textele unor felicitari, scrise cu kanji), expozitie pregatita de catre talentatii membri ai cercului.S-a servit ceai OOLONG(!) si ceai verde (japonez), precum si delicioasele prajiturele din faina de orez.

(fotografiile, tot in(voluntar) aparţin lui Nelu Gârda)

In data de 4 nov a avut loc la sediul cercului (unde ne descaltam la usa) un simpozion pe teme legate de cultura japoneza sustinut de o profesoara universitara din Kyoto si s-a facut invitatia de a lua parte la "seara japoneza" de la restaurantul de profil de pe str.Marinescu, unde contra unei sume modice (35 RON), puteai manca orice din meniu si in orice cantitate doreai. TOTUL IN DECURS DE O ORA. Va inchipuiti ce viteza au bagat participantii. Gurmanzii, in ceea ce priveste cantitatea si gurmetii in ceea ce priveste diversitatea sortimentelor. Sake-ul s-a platit separat!

Urmeaza simpozionul din 7 nov, unde va fi in program si o seara de haiku, sustinuta de catre poetii locali.

Daca doriti voi incerca sa vin si cu alte amanunte si, daca voi reusi, sa postez si cateva fotografii.

Al dvs corespondent (in)voluntar) ,

Puiu M"

ÎNTÎLNIREA LUNARĂ DIN BUCUREŞTI

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Wed, 04 Nov 2009 17:55:00 +0000

În vară am avut o primă tentativă de a ne întîlni cu participanţii la concursurile ROMANIAN KUKAI şi Romanian Haiku din (sau mai bine zis în) Bucureşti. Tentativa a fost parţial ratată din cauza une furtuni de vară. Totuşi, cîteva persoane ne-am văzut atunci în Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău şi am hotărît să facem o mobilizare mai serioasă pentru toamnă.

Pe 2 octombrie, dorinţa noastră s-a îndeplinit şi am adunat la a doua tentativă 12 persoane: Ana-Maria Trandafir, Corneliu Beldiman, Corneliu Traian Atanasiu, Dan Doman, Elena Armenescu, Elisabeta Iosif, Florin Grigoriu, Ioana Dinescu, Magdalena Dale, Manuela Miga, Maria Adam, Sorin Toma Boc. Ioana Dinescu a fost cea care a avut iniţiativa, a găsit locul şi a mobilizat pe cei care au fost prezenţi. Mai jos găsiţi o scurtă relatare a lucrurilor care au fost discutate la această primă întîlnire.

(cu clic, imaginea se măreşte)

Dragi prieteni

Iata temele dezbatute la intalnirea „haikuista” din 2 octombrie , din Bucuresti:

· Organizarea unui concurs de debut -–Corneliu a reluat ideea expusa si in materialul de pe ROKU, conditiile in care se va desfasura acesta ramanand neschimbate.

· Organizarea unui concurs de senryu: deocamdata se va incepe cu alcatuirea antologiei de senryu, concursul amanandu-se dupa aparitia ei; in functie de cat de larga si reusita este participarea la aceasta antologie, vom hotara daca mai este cazul sa organizam si un concurs.

· Ana Maria Trandafir, Corina Ion şi Corneliu Triana Atanasiu lucreaza la traducerea din engleza a unei lucrari de referinta in domeniul h.: William Higginson: The Haiku Handbook. Cei interesati si carora limba engleza le este la indemana pot gasi originalul (nu în totalitate, doar pagini promoţionale) pe google books la adresa: http://tinyurl.com/ych6g6m

· Aparitia unei reviste online de poezie nipona. S-au stabilit persoanele care raspund de diversele sarcini legate de aceasta activitate editorialistica: Sorin Boc se va ocupa de haiga, Magdalena Dale de tanka, Dan Doman de poezia in lant, Corneliu Trian Atanasiu de haibun, Manuela Miga de haiku, Ana Maria va face prospectarea (si traducerea) spatiului de limba engleza, eu (Ioana Dinescu) a celui de limba germana. Listele nu sunt inchise. Daca mai exista amatori sa preia diverse sarcini legate de editarea acestei reviste, acestia sunt bine veniti si rugati sa ridice doua degete...:)

· (Re)Activarea forumului de comentarii: dezbaterile aici au fost indelungate si intense. Exista o nevoie evidenta la multi dintre noi de a dezbate practic, de a comenta haikuurile colegilor si pe cele proprii, iesind astfel din tiparul minimalist impus de concursuri (adica votare, premiere, trecere la urmatorul concurs). Unele voci au propus reactivarea forumului de comentarii "La portita", forum unde s-a incercat anul trecut acest lucru, dar care a intrat in hibernare din lipsa de activitate. Ana Maria s-a oferit sa-l „remodeleze” electronic, astfel incat el sa devina mai atractiv si mai usor de „manuit”. De asemenea, vor exista subdiviziuni cu alte tematici. Ana Maria a trimis deja o propunere pe grupul nostru, va rog sa o studiati si sa ne spuneti parerea.

(propunerea Anei Maria pentru un header al forumului)

· Am mai facut propunerea ca, in fiecare luna, cateva dintre cele mai bune haiku-uri ale noastre (nu neaparat doar cele premiate; aici ramane de vazut criteriile dupa care vor fi alese acestea) sa fie traduse in trei limbi: engleza, franceza si germana, si sa fie postate la o rubrica separata. Intentia era de a alcatui cu timpul "un stoc" de haiku-uri reprezentative, accesibile si altor spatii lingvistice, care sa poata fi accesate de catre eventualii nostri parteneri (intentionam sa ne "internationalizam", sa deschidem poteci de comunicare noi sau sa le strangem pe cele deja existente cu gurpuri similare din alte tari).

· Ultimul punct discutat a fost organizarea de ateliere de haiku. Dorim sa ne intalnim regulat, sa ne citim reciproc cateva haiku-uri pentru a le comenta si analiza. Am constatat deja ca opiniile despre scrierea si receptarea h. sunt foarte diferite. O parte din voci sustin o abordare „ierarhica”, dand dreptul la exprimare doar celor care au reusit sa acumuleze cunostinte aprofundate in materie. Cealalta parte sustine abordarea flexibila si mai putin conformista, argumentand cu faptul ca si in alte culturi occidentale receptarea h. este neortodoxa, orice modificare fata de sensurile si canoanele initiale fiind receptata ca un semn de vitalitate, si nu ca o „erezie”. Problema va continua sa fie dezbatuta in cadrul atelierelor. Cei care nu vor putea sa participe fizic la aceste intalniri, sunt rugati sa-si spuna parerea pe site. Dorinta noastra este de a avea o participare cat mai larga la aceste dezbateri.

In final s-a stabilit ca aceste intalniri vor avea loc lunar, in prima zi de vineri din luna. Urmatoarea va fi, deci, pe data de 6 noiembrie, la ora 17.30, tot la Ceainaria Serendipity.

Cadrul ales se pare ca a multumit pe toti participantii, ceaiurile si atmosfera potrivindu-se cu spiritul haiku-ului. Asta nu inseamna ca nu suntem deschisi si altor propuneri. Eu imi mentin sugestia ca, din cand in cand cel putin, sa organizam intalnirile si in alte orase, in functie de dorinta si implicarea celor din zona respectiva.

Dupa parerea mea aceasta prima intalnire a fost un succes din toate punctele de vedere: ne-am simtit bine unii cu altii, discutia a fost spornica, iar „brainstorming-ul” a functionat chiar peste asteptari.

Festivalul Culturii Nippone la Cluj-Napoca (I)

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Tue, 03 Nov 2009 10:27:00 +0000

(clic pe imagine s-o vedeţi mai mare)

Corespondentul nostru de la Cluj, Ioan Marinescu-Puiu, ne-a promis în curînd detalii.

Comentariile juriului la concursul lunii octombrie 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 01 Nov 2009 07:39:00 +0000

Manuela Miga:

13 poeme premiate înseamnă mai mult decât de obicei, ceea ce ar presupune că în această lună au fost mai multe haiku-uri meritorii. Discutând cu câţiva iubitori de haiku în părerea cărora am încredere, opinia generală, concordând cu a mea, a fost negativă. Din păcate, conform regulilor, juriul nu poate decât să ordoneze haiku-urile selectate ca fiind cele mai bune dintre cele prezentate începând cu Premiul I şi sfârşind cu VI; mai precis, nu poate începe cu premiul VI, renunţând la acordarea celor anterioare. Asta înseamnă că nu există o ştachetă calitativă de o înălţime prestabilită care să se aplice în cazul fiecărui concurs lunar, deci valoarea reală a unui haiku ce a obţinut Premiul III cândva poate fi (mult) mai mare sau (mult) mai mică decât a Premiului III acordat la alt concurs.

Comparativ, în luna octombrie s-au remarcat ca număr poemele descriptive, confuze chiar. Am să citez, în ordinea în care au fost publicate, câteva candidate la Premiul lămâiei : „Micul boschetar / adună frunze de castan / pentr-un evantai”. Nu cred că un boschetar care a suportat în natură canicula verii poate simţi nevoia evantaiului în octombrie, nici că ar vrea să caligrafieze un haiku pe evantai.

„Portret de fată - / cu părul lung, mătăsos / ca de castană”. Kireji nu se justifică deoarece e o continuitate clară a descrierii; nu cred că sămânţa castanului e dotată cu păr lung, mătăsos (pricepem că autorul ar fi dorit să descrie culoarea castanie a părului, dar ...).

„Poduri de palme / îngălbenite de vânt - / frunze de castan”. Forma poemului este bazată pe o prea limpede comparaţie, o imagine care este apoi „dezvăluită”, A=B (poduri de palme = frunze de castan). Haiku-ul presupune întâlnirea a cel puţin două imagini diferite ce dau naştere unui univers tridimensional, măcar; rezultatul ar putea fi comparat cu ridicarea la putere care dă un nou înţeles fiecăreia dintre părţi, ori permite şi altă citire decât cea evidentă, pentru că limbajul poetic este unul simbolic, altfel poezie nu există şi rămânem în banala proză în care 1 +1 = întotdeauna 2 . Oricum, vântul nu poate îngălbeni palmele, nici chiar pe cele aşezate în aşa fel încât să formeze poduri.

„Apasă ploaia - /castanele furioase / se ceartă în cuptor”. Înţeleg că presiunea scăzută din timpul ploii produce o stare de nervi persoanelor feminine aflate în cuptor. Neplăcută urechii e şi alăturarea a două silabe „se”.

„Torent de culori: /castanele lovesc doruri - / ofilite flori” . Doruri multicolore (ce formă fizică or avea?) lovite la modul material de castane produc un torent de culori (nu pot deloc să vizualizez procesul acesta; poate cineva?); bănui că autorul a vrut să ne vorbească despre dorinţele care nu s-au împlinit, rămânând sub formă de flori, iar concretele castane sunt loviturile sorţii. Este de evitat descrierea unui proces sentimental cu cuvinte/noţiuni abstracte. Într-un haiku imaginile concrete armonizate, articulate corect trimit la cele abstracte, dar procedeul invers de scriere şi decriptare nu e de fel recomandat.

Un amestec similar de concreteţe şi reflexivitate îl întâlnim şi la un alt poem : „bob de castană – /dinspre ceva sau înspre ceva, / fugărind mintea”. Cred că cei doi autori au venit relativ recent în împărăţia haiku-ului trecând peste hotare unelte/obiceiuri din ţara poeziei occidentale.

Diferenţa principală între cele două feluri de poezie - necunoscută, nespusă, neobservată – este că în poezia occidentală subiectul, autorul adică, iese pe scenă, în lumina reflectoarelor şi vorbeşte despre sine, simţirea şi gândirea sa, pe când în haiku subiectul se contopeşte cu obiectul, existenţa eului fiind sublimată. Ca regulă, eu, pronume personal la persoana I singular, este de evitat; aceasta se ştie, dar e mult mai greu să se ajungă la trăirea filosofică şi estetică ce a născut regula. Ca şi cu alte reguli, simpla lor aplicare, fără înţelegerea şi însuşirea proceselor cognitive şi emoţionale ce le stau în spate nu e suficientă, produsul poetic rezultat fiind superficial în cel mai bun dintre cazuri. Procesele mentale izvorâte din fantezia autorului şi descrise în mod/limbaj abstract nu constituie un subiect şi nici o tehnică proprie haiku-ului. Cum am mai spus-o, pentru a scrie haiku trebuie să părăsim matricea culturală şi poetică occidentală şi, cu lecturi atente ale clasicilor japonezi, cultivând un alt gen de sensibilitate şi apropiere faţă de natură, să căpătăm alţi ochi, alte urechi şi alt mod de a înţelege şi scrie. Restul e kitsch. Revenind la poemul cu pricina, castanele nu cresc ca strugurii, în ciorchine, ca să ne putem permite să le considerăm boabe; pe celălalt tărâm poetic această exprimare ar fi fost salutată ca o lăudabilă piruetă şi taxată drept originalitate. Nu şi în haiku unde nepotrivirea cu natura este simţită ca falsă - pur şi simplu.

Majoritatea haiku-urilor (peste 30) au reţinut două ipostaze ale castanei coapte: poc-ul (castanei care cade) şi trosc-ul (castanei care se coace în foc); meniu-ul cuprinde si forma pasată, ori se oferă - „nature” - nepretenţiosului vierme. Unul dintre haiku-urile care au luat cele mai multe puncte a tratat oglindirea luminii pe suprafaţa lucioasă a castanei. Subtil presupusa comparaţie cu rezultatul muncii asupra pantofilor (pe care nimeni nu mai vrea să-i încredinţeze lustragiului) scoate frumos în evidenţă superioritatea strădaniei - încă actuală - a mereu tinerei naturi.

Tot 12 puncte a luat singurul haiku care poate fi citit în două registre: ghimpii şi goliciunea castanei pot fi interpretate erotic. Şi eu am mizat pe toamnă ca timp al coacerii, al seminţei ca esenţă a fiinţei: „fulger în noapte - / castana îşi leapădă / coaja ţepoasă.” Fulgerul poate fi înţeles ca o revelaţie, iluminare, ce duce la lepădarea învelişului exterior al sinelui.

Chinuit după modelul numărului 53 din concurs, haiku-ul ar arăta aşa, pierzându-şi fireasca aşezare a cuvintelor: Fulger în noapte - / îşi leapădă castana / ţepoasa coajă. Iată haiku-ul: „Frunze ruginii - / îşi pregătesc castanii / de iarnă manta”. Probabil normalitatea îi pare autorului lipsită de „poezie”, şi totuşi , haiku-ul ar fi câştigat dacă ordinea cuvintelor ar fi respectat sintaxa limbii române: Frunze ruginii -/ castanii îşi pregătesc / mantaua de iarnă.

Scriind prost haiku, schingiuindu-ne limba, nu o facem decât, datorită superficialităţii şi lipsei de responsabilitate în faţa cuvântului scris - cuvânt care tinde să-şi recâştige prin poezie apropierea de verbul care a creat lumea - să urâţim şi mai tare lumea în care trăim în loc s-o înfrumuseţăm, să compromitem haiku-ul ca specie literară.

În comparaţie cu scrierea unui haiku, judecata lui poate părea mai puţin importantă, şi totuşi... Dintre haiku-urile premiate de juriu, nr. 10 şi nr. 12 au primit 0 puncte din partea confraţilor, cele mai multe puncte – 14 – revenind haiku-ului 6: „O clipă soarele - / căderea castanelor / netulburată”. La prima vedere poemul captează atenţia. Algoritmul – unul de succes (asta nu înseamnă că autorii l-au folosit sau preluat în mod conştient) – este utilizat, printre altele, de un haiku premiat în august: „Ploaie de stele - / cântecul greierilor/ imperturbabil” şi al ultimului haiku din antologia publicată în acest an: „pe ultimul drum - / nici o notă schimbată în / cântecul mierlei.” În ambele, un eveniment important – din lumea celestă ori din lumea oamenilor – rămâne nebăgat în seamă de micile vieţuitoare. Aici, apariţia soarelui pe cer nu tulbură căderea castanelor. Pare acelaşi lucru, dar nu este şi mi-a trebuit ceva timp ca să găsesc argumentul concret pentru insatisfacţia intuitivă pe care mi-a indus-o acest haiku: câte castane cad într-o clipă, câte au căzut în clipa de dinainte, în succesiunea de clipe de dinainte pentru ca acest ritm să fie semnificativ? Una, niciuna, câteva, nu contează deoarece această frecvenţă este aleatorie. Ca să ne impresioneze faptul că netulburate cad castanele ar fi trebuit să existe un ritm cunoscut ca să putem distinge tulburarea şi netulburarea lui. Cântecul mierlei şi al greierilor este repetitiv şi autorii au fost mai generoşi cu timpul, nu s-au oprit la clipă. Mai cu seamă cred ca trăirea lor a fost mai autentică, mai profundă, calităţi pe care este de sperat că cei ce judecă un poem le vor recunoaşte oprindu-se mai îndelung asupra fiecărui haiku. Acest exerciţiu este recomandat în special în cazul creaţiei proprii: după ce haiku-ul este scris, peste o zi-două, autorii e bine să arunce asupra lui privirea detaşată a criticului şi să persevereze în a căuta „cuvântul ce exprimă adevărul” după cum minunat s-a chinuit şi a spus-o Eminescu şi să nu se oprească până nu-l găsesc.

Corneliu Traian Atanasiu:

Bătrân lustragiu –

mai răspunde luminii

doar o castană

Primul vers evocă o figură aproape dispărută în peisajul urban de astăzi. Unii nu l-au mai întîlnit doar ca o ciudăţenie a filmelor de altădată. Ambiţia şi orgoliul profesional al lustragiului era ca botinele să prindă glanţ, să strălucească precum o oglindă care reflectă lumina. De aici şi tristeţea lui în faţa deprecierii şi dispariţiei meseriei, a indiferenţei şi neglijenţei oamenilor care umblă cu încălţămintea murdară prin zloata toamnei (o vîrstă care i se potriveşte nu doar lui ci şi meseriei apuse). Singura satisfacţie a lustragiului prin glodul toamnei este strălucirea de neîntinat a castanelor goale. Ele n-au trădat încă lumina. Nu e exclus ca bătrînul lustragiu să fie, în alt plan al poemului, şi acel deus otiosus care (chiar acum am găsit aceste versuri pe net): Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, / încât a lăsat-o să fie... / Cu tristeţe şi cu bucurie… Trădînd sau crezînd.

Ghimpii la pământ -

în toată goliciunea

castana coaptă

Iată o frumoasă alegorie. Pînă să se coacă, fructul şi-a arătat constant, cu o cochetărie feminină a refuzului, doar ghimpii. Odată împlinit sorocul, castana se dezbracă de ţepi şi se oferă privirilor în toată strălucirea goliciunii sale. Nuditatea este astfel o mărturisire a consimţirii finale, castană cade, cînd sentimentul s-a copt, la aşternut de frunză. Gata să-şi îndeplinească menirea de a perpetua specia.

Cerul înstelat –

în căuşul palmelor

castane fierbinţi

Între stelele reci şi castanele fierbinţi, nepomenit explicit, se află omul. Înfrigurarea siderală şi palmele dogorite sînt deopotrivă aspiraţiile, împlinirile şi nostalgiile sale. Şi, ronţăind castane, cerul coboară parcă o leacă să le simtă aroma.

Castane coapte -

bunicul mă adoarme

cu acelaşi basm

De la Proust încoace, avem un model aproape teoretizat al senzaţiei care ne retrimite în căutarea timpului pierdut. Mirosul de castane coapte e la fel de puternic şi de eficace ca gustul de-acum reputat al madlenei. Vremea copilăriei se revarsă dintr-o castană coaptă cu basmele ei cu tot. Este aici, în poala bunicului.

Ziua recoltei –

copiii cu castane

în buzunare

Nimic mai simplu şi mai edificator. Puse-n balanţă cele două accepţii ale sărbătorii: aceea a festivităţii consemnate, mereu la aceeaşi dată, în calendar şi aceea bucuriei itinerante răznită din calendar. Aceea a roadelor care vor umple cămările şi burţile şi aceea a castanelor care vor rupe buzunarele. Aceea a lumii aşezate, chibzuite şi căpătuite şi aceea a copilăriei fără griji, dar doldora de candoare. Fiecare cu recolata şi cu sărbătoarea ei.

chiar şi viermele

savurează toamna –

castane găurite

E vorba de plăceri mai rafinate care aproape că frizează perversiunea. Savoarea toamnei, dincolo de faptul că e anotimpul roadelor, ţine de un anume gust estetic uşor masochist. Bucuria coloristică a degradeului şi degradării, gustul pentru vremea vitregă, pentru asprimea vîntului şi biciuirea ploii, pentru însingurarea în miezul (adesea senin) al ceţii sînt mai puţin răspîndite în lumea civilizată şi par la fel de parazitare ca gustul ciudat al viermelui care ignoră fructele zemoase pentru amăreala castanei.

peste arici

se scutura castanul -

care pe care?

O viziune bizară, în care imaginea, mai curînd închipuită, pune totuşi la lucru, uşor suprarealist, candoarea gîndului copilărit. Dar oare nu-i o problemă urgentă, la fel ca cele vizate de întrebările copilului pe care nimeni şi nimic nu i le poate istovi? Care-i mai tare, leul sau tigrul? Încearcă să-i explici copilului că tigrul şi leul au areale diferite, trăiesc unul pe un continent şi altul pe celălalt. Că, şi dacă s-ar afla faţă-n faţă, din prudenţă s-ar ocoli sau doar s-ar ameninţa fără să se încaiere. Degeaba – amîndoi au ţepi!

Şir de castani

în concert de percuţie –

opera toamnei

O viziune merituaoasă care pune în paralel lucrarea toamnei cu opera omului. Jocul de cuvinte salvează oarecum echivalenţa şi comparaţia presupusă între cele două imagini. Poate un pic pleonastică sau redundantă apariţia a trei cuvinte care se referă la muzică: concert, percuţie, operă.

INVITAŢIE DE PARTICIPARE NOIEMBRIE 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Sun, 01 Nov 2009 07:00:00 +0000

Dragi iubitori de haiku,

Astăzi vă invităm să participaţi la al 32-lea concurs RK, concursul lunii NOEMBRIE 2009. Concursul este organizat de ROMANIAN KUKAI, site unde găsiţi şi Regulamentul în detaliu, precum şi multe alte informaţii despre poezia niponă. Dacă participaţi pentru prima oară, este bine să citiţi în prealabil regulamentul concursului.

Luna aceasta, trebuie să trimiteţi un poem care să includă cuvîntul CEAŢĂ (sau altele din familia lui) în oricare din formele lor gramaticale. Cuvîntul fiind kigo de toamnă, poemul vostru trebuie să se încadreze în atmosfera acestui anotimp.

Fiecare participant va trimite un singur haiku, respectînd în compunerea lui tematica anunţată, numai pe adresa concursului – soimana@yahoo.com. Deoarece se votează poeme anonime, este indicat să nu trimiteţi poeme care au fost afişate sau publicate sub numele vostru anterior, oriunde în altă parte. Şi nici să nu-l postaţi în altă parte pînă la sfîrşitul etapei de concurs.

Noi le vom trimite pentru a fi apreciate de toţi cei care vor să participe la concursul GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME identificate doar prin numărul pe care îl vor avea în lista tuturor celor primite.

Termenele concursului sînt:

· primirea poemelor pînă la 14 noiembrie ora 24 (a României),

· votarea pînă la 21 noiembrie aceeaşi oră,

· anunţarea rezultatelor pînă la 27 noiembrie.

Singura adresă la care trebuie să trimiteţi corespondenţa pentru concurs este:

soimana@yahoo.com

Tot ce trimiteţi la alte adrese nu e luat în consideraţie pentru concurs.

Pentru ca textul dv. să nu fie alterat datorită modului diferit de a vedea diacriticele la destinaţie, e bine să-l trimiteţi în ataşament, aşa cum trimitem şi noi această invitaţie. Poemele odată trimise nu mai pot fi corectate.

Nu uitaţi să semnaţi sub poem şi vot cu numele pe care îl doriţi afişat (care poate fi altul decît cel afişat de email). Numele votantului trebuie confruntat cu al participantului pentru că nu vă puteţi vota propriul poem.

Vă rugăm să încercaţi să vă ortografiaţi poemele în acord cu obişnuinţa deja încetăţenită de a evita pe cît se poate alte semne de punctuaţie decît linioara de despărţire care marchează kireji-ul, precum şi majusculele (în afară de începutul poemului şi de substantivele proprii cuprinse în el).

Poemele fără semnătură sub ele (şi nu în adresa email sau oriunde în altă parte) vă vor fi înapoiate pentru a le corecta.

Aşteptăm cu nerăbdare trimiterile voastre.

Corneliu Traian Atanasiu

Magdalena Dale

Maria Tirenescu

Ghici cine... octombrie 2009

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Fri, 30 Oct 2009 09:14:00 +0000

Tabelul voturilor a fost întocmit de Livia Ciupav. Calculul voturilor pentru stabilirea celor mai bine clasaţi l-am trimis într-un ataşament pe lista LAPNO. Iată cum se prezintă situaţia pentru luna octombrie:

Doar primii doi din această lună, avînd peste 9 puncte, au punctat şi în lunile trecute şi acum se află pe primele două locuri în clasamentul cumulat:

ceilalţi au intrat în partea a II-a:

(ca şi pînă acum, cu clic pe tabele, le puteţi vedea în mărimea originală)

Toate rezultatele la concursul GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME le puteţi vedea cu clic pe linkul anterior.

Demonstraţie de realizare a gravurilor japoneze în tehnica ukiyo-e

noreply@blogger.com (Corneliu Traian Atanasiu) — Wed, 28 Oct 2009 07:29:00 +0000

Demonstraţie de realizare a gravurilor japoneze

în tehnica ukiyo-e

(cu clic pe imagine o puteţi mări)

Publicul bucureştean interesat de artă este invitat să participe

joi, 29 octombrie 2009,

între orele 16.00-17.30,

la Muzeul Naţional de Artă Contemporană

(Palatul Parlamentului, str. Izvor 2-4, aripa E4, intrarea prin Calea 13 septembrie)

la o Demonstraţie de tehnică a gravurii japoneze ukiyo-e susţinută

de doi maeştrii ai genului - Isamu Adachi şi Yoshio Kyoso.

Gravura japoneză ukiyo-e reprezintă un gen artistic care a apărut şi s-a dezvoltat în Japonia epocii Edo (sec. XVII-XIX). Gravurile în tehnica ukiyo-e (în japoneză „imagini ale lumii trecătoare”) ilustrează în genere scene inspirate de viaţa cotidiană a locuitorilor vechii capitale Edo (Tokyo de astăzi). După mijlocul sec. XIX gravurile ukiyo-e încep să fie cunoscute şi apreciate în Europa, unde sunt expuse în marile muzee şi galerii, influenţând un important număr de artişti. Modul în care ia naştere o gravură ukiyo-e va fi ilustrat în cadrul Demonstraţiei pe care maeştrii Isamu Adachi şi Yoshio Kyoso din cadrul Institutului de gravură în lemn Adachi din Japonia o vor susţine la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

De-a lungul îndelungatei sale cariere, Isamu Adachi a transpus operele marilor maeştri ai picturii japoneze, realizând nenumărate lucrări menite să popularizeze tehnica tradiţională a gravurii în lemn şi să o transmită tinerei generaţii. În anul 1964 pune bazele Institutului de gravură în lemn Adachi şi se implică în formarea viitorilor specialişti în domeniu. Susţine periodic demonstraţii în muzee din Japonia şi din întreaga lume, printre personalităţile care i-au audiat prelegerile numărându-se Împăratul şi Împărăteasa Japoniei, Regele Gustav al Suediei, fostul Cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, etc. Yoshio Kyoso este absolvent al Facultăţii de design şi arte vizuale a Universităţii Takushoku din Japonia, iar din anul 2006 lucrează în cadrul Institutului de gravură în lemn Adachi. Demonstraţia susţinută de cei doi maeştri japonezi ilustrează importanţa păstrării unei tradiţii ce reprezintă nu doar o modalitate de cunoaştere a unui vechi meşteşug, dar şi o veritabilă cale de înţelegere şi aprofundare a culturii japoneze.

Demonstraţia susţinută de maeştrii japonezi va fi precedată de Ceremonia de acordare a Grantului Cultural Japonez către Muzeul Naţional de Artă Contemporană (care va avea loc între orele 15.00-16.00). Guvernul japonez a acordat acestei importante instituţii de cultură din România o donaţie de echipamente video în valoare de 38,8 milioane Yeni (aprox. 281,266 Euro) pentru îmbunătăţirea activităţii muzeale. Acest Grant acordat Muzeului Naţional de Artă Contemporană reprezintă o recunoaştere a valorii culturii româneşti, contribuind la promovarea activităţilor educative şi culturale în beneficiul publicului românesc şi, în egală măsură, la întărirea legăturilor de prietenie dintre Japonia şi România.

Manifestarea se înscrie sub egida Anului prieteniei dintre Japonia şi ţările dunărene (Japan Danube Friedship Year 2009) şi a Aniversării a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Intrarea publicului este liberă