„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 15 iulie 2018

INVITAȚIE LA VOT RK IULIE 2018




IULIE 2018 – ETAPA VOTĂRII

POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.
STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.

VOTUL ESTE OBLIGATORIU.
ABSENȚILOR LA VOT LI SE ANULEAZĂ VOTURILE PRIMITE.

Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:

votkukai@yahoo.com

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot.

INDICAŢII PENTRU VOTARE

Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 IULIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care
le puteţi distribui cum doriţi, NU DOAR CÎTE 2 CA ÎN EXEMPLUL DE MAI JOS.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:
 
CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec


Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.


Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 IULIE
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 IULIE.


LISTA  POEMELOR


vreau dreptate! -
nici castele de nisip
nu stau în picioare
1
orfani de război –
în castelul de nisip
soldații de plumb
2
cărţi spulberate –
pe castelul de nisip
inimă neagră
3
în lumina lunii
doar un castel de nisip –
sfârşit de sezon
4
după furtună -
castelul din clepsidra
rămas neatins
5
mână în mână -
castelele de nisip
strâng like-uri
6
copii pe plajă -
castele de nisip
cad în clepsidre
7
copil fericit -
a câștigat concursul
„castelul de nisip”
8
eram un copil:
nu mi-au plăcut castele
nisip din nisip
9
înc-un ambalaj...
castelul de nisip
din ce-n ce mai mic
10
aniversare -
în rama scorojită
castel de nisip
11
fără proiectanți
castelele de nisip -
copii la muncă
12

la malul mării
cresc castele de nisip –
copii fericiţi
13
plaja pustie -
pe castelul de nisip
o vrăbiuță
14
sfârşitul verii -
valurile-amestecă
două castele
15
suflet de copil
in pieptul parintilor-
castel de nisip
16
castel de nisip –
se urează mirilor
casă de piatră
17
castel de nisip -
fericirea promisă
lovită de val
18
pietrele albe
din castelul de nisip
iarasi vacanta
19
plaja pustie -
în castelul de nisip
fantoma verii
20
luat de valuri
castelul de nisip -
iluzii pierdute
21
castel de nisip -
ziditorul migălind
scara spre stele
22
castel de nisip -
altă vară scapată
printre degete
23
amintiri de vară
cu castele de nisip -
întorc clepsidra
24
castel de nisip -
nimic mai adevărat
în lumea asta
25
unde-i iubitul?
prin castelul de nisip
un crab rătăcit
26
vară ploioasă –
spre castelul de nisip
nicio săgeată
27
luna în pătrar -
valul mării inundă
un castel de nisip
28
copilărie –
în castelul de nisip
toată povestea
29
Făt-Frumos ascuns
prin castele de nisip -
hei, tinerețe...
30
vară târzie -
castelul meu de nisip
luat de valuri
31
ultima vară -
și castelul de nisip
una cu valul
32
castel de nisip -
stolul de păsări în zbor
inspectând plaja
33
val de imigranţi -
la castelul de nisip
înc-o aripă
34
castel de nisip -
liniștind valurile
fiul și tata
35
soarele arde
pe un castel de nisip-
umbra se scurge
36
castel de nisip
cu-n turn înfipt în mare –
apus de soare
37
doi tineri pe țărm -
castelele de nisip
aprind stelele
38
visul cel mare
el eternului copil -
castel de nisip
39
trăsnet în noapte -
pe castelul de nisip
o stea de mare
40
legământ rostit -
castelele de nisip
șterse de-o boare
41
promisiuni -
o viață mai bună
alt castel de nisip
42
castel de nisip -
album cu fotografii
din tinerețe
43
soare-n asfințit -
doar castelul de nisip
și regretele
44
în fugă după
o stea căzătoare –
castel de nisip
45
vise uitate -
într-un castel de nisip
o scoică naște
46
salon A.T.I. -
copilul visează
castele de nisip
47
modelând umbra
castelului de nisip –
suflare de vânt
48
valurile șterg
castelele de nisip -
la ochi un rid nou
49
soare în amurg -
ruinat de val şi ultimul
castel de nisip
50
castel de nisip –
o prințesă desculță
singurul străjer
51
după reflux -
umbra catargului
părăsind țărmul
52
casă de piatră -
trei castele de nisip
îi țin drept pază
53
castel de nisip
invăluit de alge -
şalul ei verde
54
un val dărâmă
vechiul castel de nisip -
răsare luna
55
ajunși la liman -
copii emigranți înălțând
castele de nisip
56
castel de nisip -
la apusul soarelui
numai papucii
57






Niciun comentariu: