„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 15 septembrie 2016

INVITAȚIE LA VOT SEPTEMBRIE 2016



SEPTEMBRIE 2016 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Votul este obligatoriu.

Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:

1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.

Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:

votkukai@yahoo.com

Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 SEPTEMBRIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.


Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 SEPTEMBRIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 SEPTEMBRIE.


LISTA  POEMELOR

prunele în pârg -
bunicul gătind din nou
sperietoarea
1
văd două prune
sub etichetă zace
tăria toamnei
2
luna albastră -
coroanele prunilor
plecate de rod
3
prunele coapte –
rujul liceenelor
puţin mai închis
4
doar ramuri goale
în bătaia vântului -
prunele-n cazan
5
buzele tale -
dulceaţă de prune moi
gustată toamna
6
prune brumării
ori pere aurate -
din coșul toamnei
7
şir de tarabe -
cuvinte printre prune
compot, ţuică, gem
8
toţi pomii uscaţi –
în coşul bătrânului
doar două prune
9
ani de secetă –
doar o stivă de lemne
din prunii tatii
10
serbarea toamnei –
la cazanul de țuică
cu prune coapte
11
prune căzute -
butoiul plin de sine
e aproape gol
12
din prune prin
fierbere și distilare -
țuica de Vâlcea
13
gemul de prune
din culorile toamnei
dor de bunica
14
spaimă din senin -
scăpând câte o prună
ciorile în zbor
15
pe una de prune
ca chiorii până-n zori -
zăvor la poartă
16
dedulcire –
la butoiul cu prune
tot mai mulți viespi
17
pe vârful Omu -
doar palinca de prune
la înălţime
18
un tacâm lipsă –
mai amar anul ăsta
gemul de prune
19
prune de toamnă
într-o caserolă gri –
ochiul lui Dobrin
20
cules de prune -
cântărind cu privirea
tocitoarele
21
pe masă, prune –
o pată violetă
tronând pe-un plic gol
22
dorul dupa ea -
in cosul plin cu prune
au dat mustele
23
şotânc spre umbră –
două prune zbârcite
şi ele pe-un ram
24
prune în gură –
pe apa sâmbetei
se duce amarul
25
prun fără prune -
fără de rost aproape
lumina zilei
26
țuică de prune -
vorbe de neînțeles
rămase-n tifon
27
prune uscate -
cuptorul bunicii
prăbuşit şi el
28
soare la apus -
în livadă s-a uscat
şi ultimul prun
29
sat de sticlari -
țuica de prune
toți cu sticla
30
prunele coapte -
ispitele lui Bachus
tulburătoare
31
găleți de prune -
vinețiul fructelor
va trece-n obraji
32
cazan cu prune -
tot mai multe vizite
de prin vecini
33
magiun de prune -
deliciile toamnei
omologate
34
cer întunecat –
doar o mână de prune
pentru patru guri
35
nimeni nu vede -
cos cu prune răsturnat
peste albine
36
necazuri multe -
țuica de prune
primul leac popuar
37
luna albastră
atârnată de un ram –
o prună coaptă
38
nerăbtătorul
spirit – beţivul toarnă
iar spirt pe prune
39
prune uscate -
vădana își numără
ridurile
40
sub cerul senin
doar prune și sudoare -
un pahar de țuică
41
abecedar -
încă mai simt dulceața
prunelor târzii
42
tot mai pustie
livada bunicilor -
coşul cu prune
43
coșărci cu prune -
un domn se târguiește
c-un copil desculț
44
prune culese -
în balta din livadă
carul cu stele
45
primul lui ghiozdan -
caiete cărți și două
prune brumării
46
prunele coapte -
copii mergând pe vârfuri
în urma lunii
47
foşnet de frunze -
dulceaţa prunelor doar
în pânza de omizi
48
se coc în cuptor
plăcintele cu prune -
copiii cuminți
49
autoservire -
lângă cada cu prune
cocoșul buimac
50
livada arsă -
în traista drumeţului
prune uscate
51
azi am respirat
parfumuri tăinuite,
prune brumării
52
larmă în școală -
la culesul prunelor
numai bătrânii
53
cina de ospat -
palma pustnicului
plina de prune
54
nici urmă de vânt -
se rupe-o creangă de prun
de atâta rod
55
prune brumate
vândute-n colțul străzii -
ce mică-i lumea!
56
prune căzute -
se aleg cu un desert
și oițele
57
în drum spre școală
repetând împărțirea –
primele prune
58
umbră printre pomi
amintind de bunica –
s-au copt prunele
59
noapte în hamac -
Carul Mare încărcat
cu prune coapte
60
albastru de prun
prin coşuri spre cazane –
aburi de toamnă
61
vremea prunelor -
nepotul tot mai des
pe la bunica
62





Dacă vreți să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa

soimana@yahoo.com

Pînă acum grupul are 143 de membri.







Niciun comentariu: