„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 18 decembrie 2015

Pescuit nocturn



EUROPEAN QUARTERLY KUKAI #12 - Winter 2015 Edition (topic: day/night)

FIRST PLACE:


night fishing -
life hangs by
a single thread


pescuit nocturn –
viața atîrnă
de un singur fir



#001 Radu Tudosan, Bucharest, Romania

(8-7-7) = 45 points

(from: GHA, AUS, BRA, UK, IDN, ISR, CRO, BRA - CRO, BUL, IND, CRO, BLR, ISR, CRO - POL, BGD, ROM, GER, USA, IND, AUS)

         Mulți pescari (care de obicei nu prind nimic) își laudă hobby-ul pentru împrejurările în care se petrece. Pentru ieșirea în natură departe de agitația urbană, pentru liniștea bălții și farmecul oglinzii încrețite strălucind în soare. Pentru că poți gîndi neconstrîns de preocupările cotdiene sau poți să nu te gîndești la nimic. Pentru viața care palpită fără stridențe în ierburi și în apă și-ți îngăduie reverii pline de candoare.

         N-am pescuit decît cînd eram copil cu o undița cu fir de ață și un bold îndoit pe post de cîrlig. Pot însă să mă simt portat de un haiku în această postură promițătoare. Să mă văd în rolul celui ce face o experiență aflată pe marginea subțire a irealului. Care resimte vibrația unui moment aparte, colorat de haloul unei preocupări, dar ispitit de-un gînd ivit acolo printr-o neașteptată conjunctură.

         E noapte și, scoțînd din apă peștele, în undiță se zbate, atîrnînd de fir, o viață. De unul singur. Subțire dar, iată, rezistent. O clipă, te poți simți și tu depinzînd brusc de acel fir unic. Care te poate ține prea mult afară din ambientul în care te simțeai ca peștele în apă. Și, de data asta, simți că primejdia nu este aceea consacrată de expresia folosită de autor cum că firul s-ar putea rupe, ci aceea că e prea rezistent și o să te țină așa o veșnicie.

         Dacă însă, metaforizînd ușor, vom accepta că pescuitul nocturn este isprava alegorică a unei insomnii și vom merge pe sensul de a salva, a recupera cu greu ceva scufundat în adînc, atunci gîndul că viața este atît de periclitată și de fragilă este de fapt peștele cel mare cu care ne-am pricopsit la deșteptare.



Niciun comentariu: