„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 15 noiembrie 2015

INVITAȚIE LA VOT NOIEMBRIE 2015




NOIEMBRIE 2015 – ETAPA VOTĂRII

STABILIREA CLASAMENTULUI SE FACE PRIN VOTUL PARTICIPANŢILOR.
POT VOTA DOAR CEI CARE AU TRIMIS POEME ÎN CONCURS.

Votul este obligatoriu.

Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi, în termenul stabilit, un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:
1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.
2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.
3.   Vor fi penalizați și cei care se votează reciproc, adică își acordă unul altuia 2 sau 3 puncte.
Atenţie! voturile vor fi trimise,
aşa cum cred că v-aţi obişnuit, pe adresa:


Confirmarea o veţi primi de la Livia Ciupav.

Toate poemele pe care ni le-aţi trimis sînt listate mai jos fără numele autorilor, putînd fi identificate după număr. Ele vă stau la dispoziţie pentru vot.

INDICAŢII PENTRU VOTARE


Nu aveţi dreptul să vă votaţi propriile poeme.

Termenul limită pentru trimiterea voturilor este 21 NOIEMBRIE
ora 24.

Exprimarea votului se face astfel: acordaţi fiecărui poem pe care îl preferaţi un număr de puncte între 1 şi 3. Aveţi la dispoziţie 6 puncte pe care le puteţi distribui cum doriţi.

E preferabil să folosiţi pentru mailul vostru următoarea formulă:

CĂTRE: votkukai@yahoo.com

Subiectul: vot kukai

Conţinutul mesajului:

Nr. 10 - 2 pts.

Nr. 18 - 2 pts.

Nr. 36 - 2 pts.

Icsulescu Igrec

Indiferent cum distribuiţi punctele, numiţi poemul ales cu numărul lui din lista poemelor primite pe care o găsiţi mai jos.

Nu uitaţi să semnaţi votul, dacă aţi trimis poeme în concurs, cu aceeaşi semnătură cu care aţi trimis poemele.

Voturile incorecte vor fi anulate.

Tabelul voturilor va fi trimis pe 22 NOIEMBRIE,
tuturor membrilor grupului


imediat după încheierea votului. Publicarea rezultatelor cel mai tîrziu pe 27 NOIEMBRIE.


LISTA  POEMELOR


stele numărând –
la alesul oilor
măgarul lipsă
1
alesul oilor -
filosofia ierbii
printre rădăcini
2
alesul oilor –
un singur fir lips
ǎ
destram
ǎ basmul
3
lângă răscol -
fără pereche baciul
la fluier

răscol = (reg.) Strungă care serveşte la numărarea şi la alesul oilor
4
alesul oilor –
în ocol mai fluieră
doar vântul toamnei
5
fulger în turmă
de alesul oilor -
mioare negre
6
rest de-mpărțeală -
la alesul oilor
o turmă de nori
7
două grămezi de
sacoșe electorale -
alesul oilor
8
din turma mare
ne-alegem oile -
ca sa ierneze
9
alesul oilor -
lângă baciul moldovan
o stea căzândă
10
alesul oilor -
socoteala stricată
de-un soare cu dinţi
11
păcurari si câni
la răvăşitul oilor -
sună văile
12
baciul absent
la alesul oilor –
trimisă luna
13
oi răvășite -
vântul șuieră-n cetini
la stâna din runc
14
decor prin hublou -
la alesul oilor
marcaj controlat
15
alesul oilor -
pe lângă ocol câinii
nu-și găsesc locul
16
workshop inedit -
la alesul oilor
răsărit pe deal
17
mustu-i deja vin –
ele aleg oile
că ciobani-s chiori
18
berbecu-nsemnat
invidiat de măgari –
alesul oilor
19
mieii au crescut
ceţos sfârşit de sâmbră -
luna lui brumar
20
pribeag printre văi -
doar alesul oilor
îngustând cărarea
21
la ales de oi -
inca un sfant Dumitru
trece cu toamna
22
toamnă târzie –
şi alesul oilor
se pierde-n ceaţă
23
alesul oilor-
fluierul și talanga
în amuțire
24
noiembrie –
femei aleg oile
glume piperate
25
sfârşit şi-nceput -
la alesul oilor
câinii-n concediu
26
alesul oilor -
baciul pipăie din nou
Lâna de Aur
27
limbajul chimic -
doar la alesul oilor
jucăuşi berbecii
28
alesul oilor -
ciobănașul pregătind
drobul de sare
29
doi copii desculți
la alesul oilor -
pe masa doar caș
30
zgomot dar și calm
la „alesul oilor” -
asupra lor cerul
31
ritual sferic *
cu bucium, de Sânmedru -
alesul oilor

*În Maramures, obiceiul era ca de Sf. Gheorghe /Sângeorz, la plecarea turmei în munți, să fie mulsă ultima oaie, iar la coborârea în tomnatec de Sf. Dumitru /Sânmedru, să fie mulsă prima oaie, după un ritual anume.
32
alesul oilor –
la poalele munților
cântec de bucium
33
unde mai găsim
lupi sau urși trebuitori la
alesul oilor?
34
timpul aducând
pături de lână din vis –
alesul oilor
35
toamna oilor –
lâna plină de cornuți*
cu grija-n spate

*CORNÚȚ ~i, Plantă erbacee cu tulpina târâtoare și
cu fructele în formă de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum).
36
alesul oilor –
în ritmul tălăngilor
ce vânzoleală!
37
crotalii șterse
la alesul oilor -
de-a baba oarba

crotalie = marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere
38
alesul oilor -
fluierul ciobanului
străbate ceaţa
39
stâna pustie –
la alesul oilor
doar câţiva ciulini
40
alesul oilor-
sub alb căcăreaza
umple văzduhul
41
alesul oilor -
doar grunjii de sare
rămaşi în staul
42
cioban cu chimir -
la alesul oilor
nu se bea ţuicã
43
alesul oilor-
câinele bunicului
latră iar spre cer
44
alesul oilor -
la stâna de pe munte
fluieră vântul
45
alesul oilor -
ciobanul la vîrsta lui
Isus răstignit
46
alesul oilor -
fruntile ciobanilor
mai luminate
47
păstor întristat -
la alesul oilor
lipsă cea neagră
48
stele noi pe cer -
la alesul oilor
brume sângerii
49
alesul oilor –
dintr-odată băcița
nu mai oftează
50
timpul de ales -
soarele răvășit prin
copițe de fân
51
alesul oilor -
cu caşul la gură
fiul cel mare
52
toamnă în amurg -
doar alesul oilor
animând pajişti
53
alesul oilor -
şi animalele simt
lipsa bunului
54
alesul oilor -
înconjurând pământul
cântecul străbun
55
tatăl în strungă
la alesul oilor -
fiul la fete
56
zarvă la stână –
alesul oilor e
mereu măgarul
57
alesul oilor -
jumătate de lună
în ceaunul de tuci
58
alesul oilor –
numai un mânz aleargă
cu coama în vânt
59
alesul oilor –
pulovărul de lână
deșirându-se
60
cu bunicii mei
la alesul oilor
în munţii înalţi
61
proaspătul școlar
exersând numărătoarea -
alesul oilor...
62
oi răvăşite -
bătrînul baci petrecut
pe ultimul drum
63
alesul oilor -
ultima socoteală
a bunicului
64




Dacă vreți să vă sosească prin email
invitația de participare, invitația la vot,
 reamintirea şi ultima strigare,
precum  și tabelul voturilor
pentru concursul lunar

e musai să vă faceţi un cont pe:


sau să-mi cereți o invitație pe adresa


Pînă acum grupul are 125 de membri.





Niciun comentariu: