„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 9 septembrie 2015

INTERVIURI RO KU (XXX) - CFC cu MARIA TIRENESCU



MARIA TIRENESCU

A văzut lumina zilei în   5 octombrie 1949, în Săcel, judeţul Maramureş.
Este absolventă a Facultăţii de Matematică - Mecanică a Universităţii „Babeş - Bolyai” din Cluj - Napoca, promoţia 1972.
A colaborat la revistele româneşti: Steaua, Oglinda literară, Poezia, Universul şcolii - Alba,  Plumb, Albatros, Examene, Opinia,  Dor de Dor, Haiku, Vatra veche, Boema şi Zeit.
A publicat în revistele: Ploc!, Sketchbook,   Modern English Tanka, Gong,  Haiku Canada Review, Poets international, 5-7-5, Revue du tanka francophone, Cirrus, Atlas Poetica şi Magnapoets.
...............................................................................
1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii  haiku?

În prima ediţie din luna septembrie a anului 1992 a emisiunii „Iţi scriu carte din armată”, realizatorul, George Florin Cozma, a prezentat cartea „Interferenţe lirice. Constelaţia Haiku”, de Florin Vasiliu şi Brânduşa Steicuc. Se mai aflau în studio autorul şi Emil Burlacu. Am aflat atunci ce este un haiku şi am auzit primele exemple.
În scurt timp, i-am povestit unei prietene despre emisiune. Ea m-a rugat să o aştept câteva minute pentru că dă fuga până acasă. Locuia lângă şcoală. Imediat, ea a revenit. Mi-a dat în dar cartea despre care îi vorbisem. Se sărbătorise Naşterea Maicii Domnului. Era convinsă că lucrarea îmi va fi mai utilă mie decât i-a fost ei.
La scurt timp, am găsit în librărie „Carte însingurată” scrisă de poetul Vasile Smărăndescu, tipărită la Editura Haiku. Eram definitiv împătimită de spiritul haiku. Am început să scriu, dar primele încercări le-am trimis abia în luna august a anului 1995, când George Florin Cozma era în spital, ca să se amuze. Nu s-a amuzat din moment ce a citit câteva dintre ele la aceeaşi emisiune despre care am scris mai sus. Nu mai puteam glumi când poetul George Florin Cozma mă luase în serios.
A urmat o pauză până când am descoperit un concurs de debut organizat de revista „Examene”. În 1998, am trimis câteva încercări de haiku şi m-am numărat printre laureaţi. Tudor Opriş m-a îndemnat să scriu şi a publicat câteva dintre poemele pe care i le-am trimis.
Am trimis câteva încercări la „Ziua” şi poetul Marian Drăghici a spus că ceea ce scriu eu seamănă cu ce a citit în „Testamentul din strada Nisipuri” a poetului Şerban Codrin. Nu ştiam cine e Şerban Codrin, dar i-am scris. El mi-a dat adresele Societăţii Române de Haiku, Societăţii de Haiku din Constanţa şi a Clubului de haiku „Bucurii efemere” din Târgu-Mureş.
Atunci când domnul Ioan Găbudean mi-a cerut să-i trimit material, i-am trimis doar copii de pe ceea ce apăruse în diferite reviste şi ceea ce a fost citit la radio. M-a încurajat să scriu. Apoi, i-am scris doamnei Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de Haiku din Constanţa. Între timp, am prins curaj şi m-am simţit mai bine scriind.
Am descoperit, mai târziu, site-ul www.poezie.ro. Mi s-a părut interesant şi m-am înscris. Oricum, legătura cu societăţile de haiku era sporadică, iar eu voiam să particip la un cenaclu.
Pe www.poezie.ro se publicau „haiku”-uri care respectau doar regula referitoare la numărul de silabe. Poate nici ceea ce scriam eu nu respecta toate cerinţele unui haiku, dar fusesem sensibilă la critica pe care mi-au făcut-o cei pe care i-am amintit şi am învăţat din mers. Pentru că voiam să-i ajut pe cei ce voiau să ştie mai multe despre genurile literare de sorginte niponă şi nu găseau informaţii, am început să scriu despre ele. Primul meu gând a fost acela că aş fi vrut să le găsesc atunci când făceam primii paşi.
Acum scriu de plăcere şi nu ca un maestru. Dar, pentru sufletul meu şi bucuria prietenilor mei, merită să scriu. 

2. Cine/ce te-a ajutat să-i înţelegi mai bine esenţa?

Cum spuneam mai sus, lista celor care m-au informat şi ajutat să înţeleg haiku-ul începe cu Şerban Codrin ( mi-a trimis cartea Marea tăcere, un eseu despre haiku şi mi-a analizat câteva poeme, arătându-mi părţile bune şi pe cele nereuşite), continuând cu Vasile Moldovan, Corneliu Traian Atanasiu, cu care am început să lucrăm la blogurile grupului de români care scriu haiku. Aici trebuie amintit poetul Francis Tugayé cu care am colaborat în perioada în care realiza o rubrică a revistei Ploc !, chiar dacă revista apare în limba franceză, comentariile şi sfaturile lui mi-au prins bine.

3. Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Am citit mult, am discutat despre haiku, dar nu am urmat un model.

4. Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?

Am scris şi poezie în stil occidental, dar am rămas la poezii pentru copii. Lirica japoneză nu abunda în tropi, e mai aproape de stilul ştiinţific pe care îl am datorită studiilor mele.

 5. Ai obţinut premiul I la concursul revistei HAIKU în 2006 cu un poem  reuşit:

După furtună – 
printrecrengile rare 
cuibul părăsit 

Ne poţi spune ce/cine anume te-a inspirat, cum  ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

Voiam să particip la concurs şi într-o zi am ieşit în curte să adun crengile şi frunzele rupte de furtună. Atunci, privind norii, ochii mi s-au oprit pe un cuib de pasăre destrămat. Haiku-ul a venit de la sine.

6. Ce valoare au pentru tine premiile obţinute în acest domeniu? 

Mă bucur de fiecare dată când scriu un haiku pe care juriul îl apreciază. E un motiv să nu abandonez scrierea acestui poem de mici dimensiuni care îmi solicită gândirea şi imaginaţia.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la  concursurile de haiku de pe RO KU?

Scriu de plăcere şi particip la un joc. Uneori sunt prea obosită şi-mi  găsesc o ocupaţie mai uşoară, care să nu mă solicite intelectual. Pentru a nu abandona haiku-ul în favoarea altei ocupaţii şi pentru a ţine legătura cu prietenii, particip la concursuri. Nu întotdeauna am timp, linişte, inspiraţie…

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Scriu mult mai puţin decât aş vrea. Nu scriu numai poeme în stil japonez. Scriu, în general, pentru că eu cred că tinerilor de azi trebuie să li se spună într-o formă artistică nişte lucruri pe care ei nu le cunosc, să li se dezvolte dragostea faţă de lectură, să li se creeze condiţii de a colabora şi de a se împrieteni. Faptul că scriu, că mă gândesc ce să scriu, cum să scriu, e un exerciţiu care îmi ţine mintea în activitate. Nu vreau să mă rup de lume.

9. Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români şi/sau străini care îţi plac în mod deosebit şi pe care ai fi vrut să le scrii tu însuţi?

Merii în floare –
am totul înainte
pe masa goală
Şerban Codrin

Ce jalnic!
Sub coif
ţârâie un greier.
Matsuo Basho

N-au rostit nici un cuvânt:
gazda, oaspetele
şi alba crizantemă…
Oshima Ryota


 ( dar şi urmăroarele:
Coliba mea –
rochiţa rândunicii
o acoperă
Kobayashi Issa

Cineva , în vara asta,
a devenit piele şi os
scriind tanka şi haiku-uri…
Masaoka Shiki 

10. Ai publicat vreo carte de haiku? Ce  proiecte ai pe viitor?

Am debutat cu placheta de haiku-uri RISIPĂ DE PARFUM, în colecţia ORFEU , Editura Ambasador, Târgu-Mureş, 2005.
Au urmat CULORILE VISELOR, volum de poezie cu un capitol de haiku, Editura Emma, Orăştie, 2007, CROCHIURI, volum de haiku la Editura online Semănătorul, în 2010, şi AMPRENTE, volum de haiku, la Editura PIM, Iaşi, 2013.
Am în lucru o carte de haiku pe care sper să o public în această toamnă. Vreau să colaborez la cărţile comune pe care le publică diferite edituri din Franţa, Canada şi la antologiile realizate de poeţii români.
Nu în ultimul rând, mă gândesc la generaţia tânără pentru care scriu amintirile mele din şcoală sau poezii.



Niciun comentariu: