„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 15 decembrie 2014

INTERVIURI RO KU (X) CFC cu FRĂȚILĂ GENOVEL-FLORENTIN



FRĂȚILĂ GENOVEL-FLORENTINAm crescut într-un sat cu un nume deosebit:  Măcrina, la marginea câmpiei Bărăgan. Sunt născut în  1969 si locuiesc în Rm.Sărat, după absolvirea facultății de  Inginerie si Management din cadrul Universității Politehnice București.


1. Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Elev fiind, niciodată nu mi-a plăcut să memorez poezii dar întotdeauna am iubit metaforele. Poeziile mele, încă din liceu, erau foarte scurte; doar o metaforă exprimată în câteva versuri, cât mai puține! Mult mai târziu (2008-2009),  am descoperit, pe internet, haiku-ul de care m-am simțit atras imediat și tot atunci acest grup minunat, Romanian Kukai.

2 Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine esenţa?
Tocmai acest minunat grup Romanian Kukai!

3.Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?

Nu am avut un model anume dar cu siguranță am fost îndrumat de Romanian Kukai și, în mod special, bineînțeles de mentorul acestuia, „sensei” Corneliu Traian Atanasiu!

4.Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
Foarte rar am mai scris poezie de factură occidentală. Poezia japoneză este intuitivă, simplă, este scrisă direct din inimă și de aceea poate deschide inimile celor care simt cu inima! Lirica occidentală este trecută prin filtrul minții, fiorul liric este derivat din metafore care transced firescul, naturalul. Fiind iubitor de metafore și „posedând” o matrice stilistică de factură occidentală, uneori nu mă pot abține să folosesc metafora atunci când scriu haiku chiar dacă acest lucru nu este conform „normelor”.
5.Ai obținut locul II la concursul lunii octombrie 2014 cu un poem foarte reușit(piesă de muzeu -
bătrânul stors de vlagă / vânzând vechiul teasc ). Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat, cum ai reuşit să scrii un haiku atât de bun?

Acest gen de concurs, care impune o temă sau un cuvânt dat (în cazul de față cuvântul teasc) îmi place cel mai mult. În acest caz aplic deseori o „tehnică” asemănătoare cu cea folosită în marketing, numită naming sau rebranding. Astfel, pornind de la cuvântul dat, prin asocieri sau derivări se poate ajunge într-un mod creativ și original, de multe ori, la ideea finală.
În cazul de față, principala acțiune a unui banal teasc, anume stoarcerea, este transferată unui alt teasc, cel al timpului nemilos, care stoarce bătrânul de vlagă. Se naște astfel paradoxala întrebare: cine este piesa de muzeu, bătrânul sau vechiul teasc?!
6. Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu?
În primul rând îmi oferă garanția că sunt pe drumul cel bun în însușirea tainelor creării unui haiku autentic și în același timp certifică valoarea poemelor haiku pe care le scriu.

7. Ce înseamnă pentru tine participarea la concursurile de haiku de pe RO KU?

Consider RO KU o școală de haiku iar fiecare concurs un examen pe care încerc să-l promovez. Concursurile înseamnă o competiție cu mine însumi pentru propriul progres, nicidecum o competiție cu ceilalți participanți la concurs. Voturile mele sunt întotdeauna corecte și atât cât pot fi de obiectiv, nu fac speculații sau calcule meschine (știți la ce mă refer!)

8. Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală şi activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?

Pregătirea mea este tehnică, sunt inginer iar haiku este o ...inginerie lirică! Întotdeauna m-a ajutat, oferindu-mi un echilibru lăuntric prin împlinirea acelui destin creator pe care Lucian Blaga îl atribuie ființei umane.

9.Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți?

amurg liniștit -
căderea unei frunze
aprinde o stea
(Carmen Iordan)

copil în iarbă
tot universul este
o buburuză
(Tania Nicolescu)

cric vechi în iarbă -
cântecul greierilor
ridică luna
(Cristina Oprea)

Mă limitez doar la acestea trei ca să respect întrebarea!

10.Ai publicat vreo carte de haiku? Ce proiecte ai pe viitor?

Am debutat în 2012 cu volumul de haiku PICURI DE ROUĂ, premiat la Festivalul Primăvara Poeților 2013, cu titlul de cel mai bun volum de debut.
În 2014 volumul PICURI DE ROUĂ a obținut premiul I, secțiunea haiku, la concursul Art&Life din Tokyo, Japonia- țara de origine a haiku-urilor!
Ca proiecte de viitor menționez că am în lucru un al doilea volum de haiku pe care îl voi intitula ROIUL DE STELE și rescriu ingineria epică DRACULA – Ordinul Iubirii la cerința unei importante agenții literare din India.

A propos de DRACULA – Ordinul Iubirii, sunt onorat că am dăruit Casei Regale câteva zeci de exemplare din această carte cu ocazia vizitei principesei Margareta în Rm Sărat cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României de ieri 1 Decembrie 2014, fapt pentru care Alteța Sa mi-a mulțumit personal!

Niciun comentariu: