„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 27 septembrie 2013

Comentarii la concursul lunii septembrie 2013



În poemele primite, sfîrșitul de sezon, tema concursului, a fost asimilat cu pragul, finalul, noul început, decolorarea, dispariția omului din peisajul marin. Cele mai multe poeme l-au identificat cu sfîrșitul sezonului estival la mare, al vacanței, a concediului. De unde și regretul pentru timpul plăcut și menționarea felurită a amintirilor. Mai puține au surprins și schimbarea anotimpului, sosirea toamnei. O notă destul de des prezentă a fost aceea a locurilor, animate în sezon și acum părăsite.

Mult mai bogată este lista entităților cu care el a fost pus în relație: epava, cerul în amurg, giulgiul din vrejuri, cuibul părăsit, despărțirea, lacrimile, ziua recoltei, frunzele arse, culorile apusului, gutuile, fotografiile, amintirile, greierii, recolta, țuica, ferestrele închise, ploaia, gara pustie, muzica umbrelor, mingea spartă, cîrdurile de cocori, vîntul, un bilet de adio, curcubeul de frunze, bikinii cu palmieri, ghiozdanul, abandonarea pălăriei de paie, valiza în dulap, tălăngi în ceață, ursul pregătit de iernat, bătăturile, un zmeu în duna de nisip, casa de pensii, castelul de nisip năruit, creioanele colorate, stropii de ploaie, țipătul pescărușilor, frunzele pe șotron, bătrînul dascăl.

*

sfârşit de sezon -
iau cu mine într-o scoică
freamătul mării

Poemul lui Dan Iulian face aluzie la sunetul ciudat și nostalgic pe care-l auzi punînd ghiocul la ureche. Deși recuzita are suficientă concretețe pentru a figura o scenă bine conturată, aceea a finalului unui sejur la mare, poemul lasă loc acelei detașări care-l face să reverbereze și să se calchieze pe alte finaluri și anotimpuri posibile ale vieții omului. Și cititorul este încîntat de această glisare alegorică a sensului. Ceea ce merită scos în evidență este faptul că obiectul ales nu este un fetiș oarecare, ci unul privilegiat, care conservă magic tumultul vieții.

Cristina Oprea are viziunea inversă a finalului sezonului estival. Lipsa omului este o văduvire a spațiului marin, în care acum doar luna ascultă șoaptele mării, de acel martor esențial care putea să țină isonul acestor șoapte prin înfiorarea sa. Cuvintele doar și mai mărturisesc discret această privare.

sfârşit de sezon -
doar luna mai ascultă
şoaptele mării

            Pentru Narcisa Liliana Fărcaș sezonul este mai clar marcat în înțelesul de anotimp. Întreaga recuzită sugerează de data asta toamna culesului. Sfîrșitul este unul abundent, carul e plin cu mere. Și totuși, armonic și organic, culorile merelor se împletesc cu razele apusului, totul într-o tonalitate vibrînd tremurător între seninătate și melancolie.

sfârșit de sezon -
culorile apusului
în carul cu mere

         În poemul următor, al Danielei Lăcrămioara Capotă, sezonul este mai emancipat de amprenta anotimpului, amurgul și epava îl fac să alunece spre un înțeles de final simbolic universalizat. Roșul amurgului și rugina subînțeleasă a epavei cochetează cu un posibil final însîngerat. Cuvîntul epavă pare să focalizeze contemplarea pe eșec și ruină.

sfârşit de sezon –
înroşind o epavă
cerul în amurg

         Dar sfîrșitul de sezon în sens de anotimp este sugerat la fel de bine atmosfera noului început. Pentru Andrei Daniel, toamna este surprinsă în marș prin două amănunte semnificative: ceața și sunetul tălăngilor (oilor întoarse de la munte). Dar mai ale prin această ciudată surdină mărturisită de cuvîntul traversînd.

sfârşit de sezon –
sunetul talăngilor
traversând ceaţa

         Poemul Cristinei Monica Moldoveanu găsește un fel de dovadă expresivă a sfîrșitului de sezon estival. Cămașa de duminică decolorată este fără doar și poate efectul soarelui de vară, dar și al ocaziilor mai dese de a ieși la evenimente/întîlniri în acest sezon. Poate flăcăul cu pricina a avut și o primă idilă care s-a dus odată cu vara. De duminică este o expresie rurală pentru ținuta de sărbătoare și localizează oarecum înscenarea surprinsă-n poem în spațiul spiritual al satului.

sfârşit de sezon –
cămaşa de duminică
decolorată

         Intenția vădită a lui Vlad Grigore este să atragă atenția asupra căderii frunzelor. De ce oare în ritm de sirtaki? Sigur, lumea de azi a ieșit din granițele locale și sirtaki nu mai e un dans exotic. Mai ales de la Zorba grecul încoace, a devenit un simbol cunoscut al manifestării unei vitalități oarecum contrariate. Dansul frunzelor, căzute și purtate de vînt, este și el o succesiune de avîntări și sincope, o lentoare întreruptă de fandări bruște și, mai ales, o frenetică accelerare euforică în final. La fel ca Ciuleandra.

sfârșit de sezon -
în ritm de sirtaki
frunză după frunză

         De data asta, mai mult sau mai puțin ironic, Doina Bogdan Wurm are viziunea unui sfîrșit de sezon care lasă lucrurile să-și revină la firescul lor. Poate că oamenii, cu agitația și pornirea lor blasfematorie, tulburau un pic ritmurile firii. De-acum cursul firesc al lucrurilor nu mai e perturbat. Și un observator cuviincios, privind îndelung valurile, poate lua pilda unei neliniști etern netulburate.

sfârşit de sezon –
neliniştea valului
netulburată

         Mai rămăsese ceva în urma celor ce au plecat acasă la sfîrșit de sezon. O urmă, o amprentă-n nisip a unui trup care s-a bucurat de căldura soarelui. Rafila Radu vede lucrurile într-un mod paradoxal, urma rămasă-n nisip nu este acoperită cu nisipul purtat de vînt, ci vîntul o subtilizează (o saltă) ca un veritabil Zburător (fără de trup) și o îmbrățișează cu ființa sa la fel de imaterială ca tiparul ce rămăsese-n nisip.

sfârşit de sezon –
vântul saltă din nisip
forma trupului

Maria Sasu remarcă și pune în valoare subtil ferestrele închise ca un simbol al finalului. De fapt chiar soarele este cel care atrage atenția asupra închiderii sclipind în sticla geamurilor. Nu contează de ce sînt geamurile închise și ce închid ele. Gîndurile pot împleti totul: retragerea sau plecarea, încetarea comunicării, izolarea de intemperiile toamnei etc.

sclipind în soare
ferestre închise -
sfârşit de sezon

         Alt simbol de mare finețe al sfîrșitului de sezon aparține Letiției Iubu. Bikinii îmbrăcați (vorba vine) zilnic au rămas pe sîrmă. Și ei, și visul altor locuri cu palmieri autentici.

uitaţi pe sârmă
bikinii cu palmieri –
sfârşit de sezon

         O replică pentru domni respectabili ne-o servește Cecilia Ramona Butnariu. Nu mai e vorba de bikinii uitați pe sîrmă ci de pălăria de paie așezată meticulor în raft. Ambele însă pecetluiesc sezonul încheiat.

rămasă în raft
pălăria de paie -
sfîrșit de sezon

         Claudia-Ramona Codău este mai sensibilă la cei care au avut ca totdeauna un sezon mai puțin confortabil, fiind siliți să robotească zi-lumină. Abia acum, tata poate să răsufle ușurat și să-și desuflece și pantalonii.

sfârșit de sezon -
tata își desuflecă
pantalonii

         La același lucru s-a gîndit și Cristina Ailoaei, exprimînd lucrurile mai frust, cu mai puțină ironie, cu un pic de compasiune:

sfârşit de sezon -
noi bătături in
palma tătuţii

         Ion Rășinaru are ochiul versat al cercetătorului urmelor abia zărite. O face din nostalgie după sezonul trecut? Sau după copilăria rămasă în urmă, aproape îngropată-n nisip?

sfârșit de sezon –
abia zărită-n dună
coada unui zmeu

         Că sezonul are multe înțelesuri ne-o certifică poemul Gabrielei Beldie. Toamna, invocată de stropii de ploaie, este și cea a vieții. Iar sfîrșitul de sezon și al vieții active, de salariat.

sub stropi de ploaie
paşi spre casa de pensii –
sfârşit de sezon

         Și sezonul Virginiei este doar mimat de construcțiile friabile realizate din nisip. Castelele adevărate au fost în vis și-n viața care, și ea, n-a fost decît un  vis.

ultimul castel
năruindu-se-n nisip -
sfârşit de sezon


Niciun comentariu: