„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 18 septembrie 2012

Convertirea textului în imagine


Convertirea textului în imagine

        Rolul principal al textului este să evoce în mintea şi-n sufletul cititorului imagini reale însoţite de aura lor simbolică. Imagini suficient de puternice prin sugestiile şi aluziile pe care le pot declanşa. Textul are efectul cel mai însemnat asupra cititorului prin această convertire fidelă în imagine reală, aievea, adică nedistorsionată de intruziuni subiective.

        Ce evocă textul? Imagini statice sau dinamice – obiecte sau scene.

Obiecte – lucruri şi fiinţe

        Modul cel mai simplu şi mai direct de a trimite la o imagine este pur şi simplu numirea lucrului evocat. Fără alte calificative sau adaosuri circumstanţiale. De obicei un vers de 5 silabe este cel mai potrivit pentru acest lucru. Mai ales dacă e vorba de un singur cuvînt de 5 silabe sau de un nume compus (toate exemplificările sînt extrase din primele două capitole ale volumului Între patru anotimpuri al lui Şerban Codrin):

(Seară cu dansuri / şi moarte în lumină –) / efemeride

(La semeţul pisc / renuntând şi-ngenunchind –) / o floare-de-colţ

(Lângă salcia / înflorind neştiută –) / Calea Lactee

Moşii de vară – / (cu oale pentru nimeni / umblă babele)

        Aşa, lipsite de orice alte precizări, obiectele aduc totuşi în faţa cititorului, odată cu prezenţa lor, o realitate mai extinsă: preajma lor, ambianţa efectivă în care ele îşi au locul şi rostul. Şi, totodată, o aură simbolică ţesută pe canavaua raporturilor pe care le au cu lumea lor, din firele, mai spiritual toarse, ale sensurilor cuvintelor care le numesc. Obiectele sînt receptate odată cu tîlcul lor nerostit în cuvinte.

        Tot nume simple pentru lucruri pot fi considerate şi acelea care au acel calificativ minim care face dintr-un substantiv general (şi abstract) un lucru concret mai accesibil simţurilor (decît minţii):

Miros de iarbă – / (singurul sunet în zori / deasupra stepei)

Rama ferestrei – / (amurg pictat în parfum / de liliac alb)

Larvă de cariu – / (caligrafia în lemn / a maestrului)

(Geometrie / în spaţiu după cosit  -) / căpiţe de fân

Zborul de noapte – / (fulgeră în alb pieptul / rândunelelor)

(În clinchetele / cuburilor de gheaţă –) / seară de vară

(Un hoţ de iarbă / ducând luna în spate –) / noapte albastră

Seară în tihnă – / (aud căzând polenul / pe floarea cepei)

şi, la fel de bine, acelea care localizează sau datează lucrurile pentru a le concretiza:

(Descălţându-se / cu un picior pe altul –) / zintâi de vară
 
Cea dintâi noapte – / (mireasa izgoneşte / crinii din casă)

(Nopţi nedormite / de răul greierilor –) / viaţa la ţară

Clipa de acum – / (a medita în preajma / trandafirului)

sau le încadrează, tot pentru concretizare, într-un anume climat:

Foamete în sat – (câinii sorbind cu ochii / Calea Lactee)

După pescuit – / (trei undiţe şi-un singur / nufăr în plasă)

(Numai această / măsură a secetei –) / găuri în pâine

Nopţi fără greieri – / (ceva i se întâmplă / universului)

        Adaosurile de mai sus nu atentează la intenţia de a evoca obiectele. Ele nu fac decît să contureze mai bine, să determine mai desluşit, să focalizeze simţurile cititorului asupra unor obiecte mai bine delimitate. Şi asta pentru că aleg doar cuvinte care să precizeze şi nu să înflorească obiectele. Să le numească pentru a fi limpede identificate şi nu să le metaforizeze, adăugîndu-le franjuri decorativ-subiective.

Obiecte calificate mai amănunţit

        Obiectul poate fi precizat şi prin detalii care nu sînt strict necesare pentru identificarea lui. Acestea ţin de adăugarea unor circumstanţe de loc, timp, mod de a fi. Obiectul vizat este plasat într-o ambiaţă care este şi ea mai bine conturată.

(Desăvârşindu-şi / cu răbdare lucrarea –) / coji de ou sub cuib

(De peste umăr –) / deodată primul tunet / de primăvară

(Nimeni pe stradă / nu-şi încheie hainele –) / ploaie cu soare

Crepuscul de-april – / (tunete în marş negru / tot mai aproape)

Merii în floare – / (am totul dinainte / pe masa goală)

(Uneori noaptea / smuls din meditaţie –) / sodom de broaşte

Sat părăginit – / (prin geamuri luminează / măceşi în floare)

Pescăruş în zbor – / (dintr-o dată răcoarea / unui evantai)

Vechi dureri în mâini – / (sapa răscolind primul / cuib de cartofi noi)

Zi fără sfârşit – / (topindu-se în aur / un secerător)

        Şi calificativele de mai sus păstrează limpezimea evocării, nu tulbură imaginea obiectului cu intervenţii subiective care să introducă clandestin în text emoţia autorului. Dacă aceasta există, ea este inclusă în mod obiectiv în lucrul evocat. Aparţine obiectului în sine care este un corelat al emoţiei.

Tablouri mai complexe

        Un alt tip de imagine este acela în care este vorba de mai multe lucruri în relaţie formînd un tablou de o complexitate sporită. De obicei, asemenea imagini au nevoie de mai multe cuvinte şi sînt evocate în două versuri.

(Muzică mută – ) /înserări cu rapiţă / vibrând pe şesuri

Drum cu rochiţa / rândunicii în floare (ocolesc prin şanţ)

Acţiuni sau scene din natură

         Tot sub formă de imagini sînt surprinse şi cele ce se întîmplă, faptele, scenele care nu sînt descrise în desfăşurarea lor ci doar numite. Unele prin verbe, altele prin substantive verbale. O parte din ele menţionează şi agentul care săvîrşeşte acţiunea:
 
(Azi imposibil / de săpat în livadă –) / rutul melcilor

(Sat părăginit –) / prin geamuri luminează / măceşi în floare

(Stele absente –) / cu fală intră-n oraş / un fluture alb

(Stinge lumina –) / sub fereastră bujorul / tocmai se-aprinde

Crepuscul de-april –) / tunete în marş negru / tot mai aproape

(Lungul cărării –) / câte-o şopârlă-n fugă / numai de-a latul

(Murind cantorul –) / ţârâitul în orgă / al greierului

altele semnalează acţiuni  relativ impersonale:

Desăvârşindu-şi / cu răbdare lucrarea – / (coji de ou sub cuib)

Cad flori de cireş – / (în parc bătrâna doamnă / deschide-umbrela)

 (Seară în verde –) / până şi lemnul din gard / înmugureşte

(Pe drum cu umbra / tocmai am văzut macii –) / restu-i tăcere
 
Activităţi umane

        Am separat activităţile umane de celelalte acţiuni pentru că ele sînt mai bogat codificate ca celelalte. Şi au tîlcuri mai pregnante.

Lectură în zori – / (de pe carte cu palma / adun polenul)

Trudind pământul – / (ciocârlia deasupra / fără odihnă)

Toţi după-o pâine – / (nimeni la sărbătoarea / ciocârliilor)

(Nici un cerşetor / de ziua bujorilor –) / pace-ntre oameni

(Cad flori de cireş –) / în parc bătrâna doamnă / deschide-umbrela

(Clipa de acum –) / a medita în preajma / trandafirului

Descălţându-se / cu un picior pe altul – / (zintâi de vară)

Ascuţind coasa – / (răcoare din adâncul / rădăcinilor)

        Asemenea scene, în ciuda faptului că evocă o acţiune şi fac, cum e şi firesc, apel la verbe, preferă verbele la gerunziu, substantivele verbale sau alte construcţii echivalente (de pildă: pace-ntre oameni, toţi după-o pâine). În felul acesta, imaginea, cu dinamismul ei intrinsec, este mai curînd o scenă picturală decît o secvenţă animată. Iar timpul verbal frizează prezentul etern.


Niciun comentariu: