„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 22 iunie 2012

Plouă cu soare


        De cum am înregistrat poemul de mai jos în concurs, m-am bucurat de valoarea lui şi mi-am zis că e greu de crezut că voi mai înregistra un altul mai bun. Pentru mine era clar că ar fi trebuit să iasă cîştigător, dar rămînea să primească şi girul votanţilor. Faptul că a cîştigat este totuşi o supriză, nu cît priveşte valoarea lui indiscutabilă, ci în privinţa gustului deja format al votanţilor care i-au acordat un număr de puncte aproape dublu faţă de cele ce-l urmează.

        Ce m-a uimit şi m-a încîntat din capul locului a fost simplitatea şi echilibrul expresiei. Nimic forţat, formulări fireşti, făcute parcă să invoce cît mai direct imagini plini de o emoţie necăutată, intrinsecă. Un singur cuvînt, cântărind, parcă îngînînd linia greoaie a cumpenei, evadează din imagini spre altă zare – aceea a spiritului.

plouă cu soare –
cântărind curcubeul
cumpăna fântânii

Valer G. Pop

        Nimic nu aminteşte de prezenţa sau existenţa omului, totul este manifestare liberă a fenomenelor naturii. Poate doar ideea prezumată că ar exista un observator care le evocă numindu-le şi ne atrage privirea către ele. Dar acesta poate fi şi o entitate spirituală, şi ea uimită de cum s-au nimerit lucrurile şi de ceea ce ele spun inimii fără să sufle o vorbă.

        În ploaia cu soare resimţim totdeauna bucuria de moment a împăcării elementelor altfel adverse, dacă nu incompatibile, nu degeaba expresia populară continuă cele spuse cu mîine-i sărbătoare. Nu ştiu ce a intenţionat autorul, dar pot să-mi închipui, că în acel moment de ploaie uşoară, luminată de soare, curcubeul s-a nimerit călare pe cumpăna fîntînii. Pe unul din capetele ei, ca pe o cobiliţă purtată pe umăr de o fiinţă cvasimitică, un fel de erou din basme sau din poveşti.

        La ce-ar fi bună cumpăna decît la a cumpăni, a cîntări lucrurile şi a le pune în echilibru. Un echilibru dinamic obţinut prin clătinări şi legănări uşoare. În cazul de faţă, se pare că făptura inconsistentă a curcubeului poate ţine în echilibru, în uimirea noastră de moment, toată amărăciunea nemărturisită a vieţii.

        Ploaia cu soare este afară, dar euforia ei de moment ne atrage atenţia asupra puterii noastre interioare de a cumpăni cu grijă lucrurile lumii pentru ne păstra armonia interioară aşijderea celei revelată, cînd şi cînd, de concordia stihiilor. Cumpăna fîntînii ne oferă de data asta o pildă vie, cîntărind ponderea nebănuită şi fabuloasă pe care  o dobîndeşte curcubeul în clipă. Totul este să o şi merităm.




Niciun comentariu: