„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 31 mai 2012

Votul obligatoriu

Un concurs kukai este unul în care cei care participă compun poeme pe o temă dată şi apoi, prin vot, stabilesc o ierarhie a lor. Şi trimiterea poemelor, şi participarea la vot sînt necesare pentru buna desfăşurare a concursului. Avînd în vedere că este vorba de un concurs-şcoală cele două ipostaze ajută pe participanţi să înveţe să scrie mai bine şi totodată să aprecieze mai bine poemele altora. Pe de altă parte nu este corect să te aştepţi să primeşti aprecieri sub formă de puncte de la ceilalţi, fără să acorzi şi tu puncte altora.

Nu am stabilit o regulă cu penalităţi pentru cei care nu votează. M-am gîndit că sînt mai mereu nou veniţi care nu se descurcă. De anul acesta însă, cei nou veniţi sînt foarte puţini şi cred că e momentul să existe o regulă în ce priveşte votarea pentru că absenţa la vot rămîne, cum se vede mai jos, excesivă.

luna
absenţi
la vot
ian
feb
mar
apr
mai
iun.
iul
aug
sep
oct
noi
dec
2011
11
12
12
15
17
12
5
11
10
6
13
10
2012
10
10
8
9
13








Din această lună, votul este obligatoriu. Nu poţi participa la concurs fără să trimiţi în termenul stabilit un poem, nu poţi nici primi voturi fără să oferi şi tu altora. Prin urmare, cei care nu votează vor fi penalizaţi astfel:

1.   Poemul lor va fi depunctat, pierzînd 2 puncte în luna în care au trimis un poem fără să voteze.

2.   Cei care nu votează de 3 ori la rînd sau de 5 ori în total nu vor mai fi admişi în concurs.

Niciun comentariu: