Comentarii la cîteva poeme ale lunii martie

56.

țintuit la pat -

tătuța își alege

ultima babă

Cezar Florin Ciobîcă

De remarcat echivocul discret al ambelor părţi ale poemului. Ţintuit la pat pare să fie nu doar o condamnare dictată de boală ci şi o ciudată oportunitate, glisînd uşor spre amintirea fostelor partenere de pat. Partea a doua cumulează astfel şi un sens uşor picant, acela de rememorare a iubitelor şi de ultimă ierarhizare a lor, fără să piardă aluzia la faptul că, pe patul de moarte, e aproape sigur că muribundul va alege acum pentru ultima oară o zi de babe, sperînd, ca totdeauna, să fie o zi cu vreme bună. Mai generos: acum în zilele de babe (ultimele lui zile), el o alege totuşi (şi definitiv) pe ultima – consoarta.

54.

zilele babei

ca în fiecare an –

mai trist moşneagul

Maria Tirenescu

        Pornind de la obîrşie (nu neapărat de la legendă): zilele babelor au fost numite ca atare ţinînd cont de trăsătura cunoscută a femeilor, labilitatea – la donna e mobile -, la care se poate adăuga şi urîţenia fizică şi caracterul, de obicei urîcios, al celor în vîrstă. Zile în care vremea este instabilă şi în care capriciile vremii sînt suverane. De data asta însă, autorul profită de sensul cunoscut, şi, hai să zicem, tocit pentru haiku, pentru a recupera caracterul oarecum proaspăt, neistovit, mereu viguros al vremii. Nu găsesc un cuvînt potrivit în româneşte ca să exprim entuziasmul superlativ al rusescului maladeţ (молодец) – tînăr! – exclamaţie a excelenţei şi a admiraţiei nereţinute: rutina capricioasă a vremii, repetiţia ei aparent plictisitoare este statornicie şi prospeţime supremă, în tonalităţile liricii noastre:          Tu din tânăr precum eşti / Tot mereu întinereşti. Acum e de înţeles de ce-i tot mai trist moşneagul: zilele babei îl dau de ruşine prin tinereţea lor perpetuă.

40.

încă o filă –

afară baba scutură

vechea broboadă

Julia Ralia

        Oricît am denigra metafora, bine folosită, ea poate coabita minunat cu haiku-ul. Cum să vorbeşti mai discret aluziv despre vreme şi viaţă, despre zile şi meditaţie, decît recurgînd la aceste delicate şi candide licenţe: filă pentru zi, vechea broboadă pentru cerul înnorat? Cum să spui mai simplu că încă o zi trece, poate întorcînd filă cu filă lîngă sobă, în timp ce afară vremuieşte şi baba de serviciu scutură din broboada ei zăpada mielor. I-atîta perpetuă prospeţime în vechea broboadă!

36.

cer cu nori lânoşi -

babele îşi deapănă

amintirile

Răduţ Alexandru

        Sus, acolo unde se plămădeşte vremea, legendarele babe sînt la şezătoare. Norii de lînă sînt acum fir lung de poveste şi babele îl trec mereu, două cîte două, de pe fus peste cot să-l facă scul. Şi, firul fiind acelaşi, povestea iese miraculos mereu alta. Şi, cum e firesc, din toată această forfotă scamele cad încet spre pămînt. Ceva din lîna oilor se întoarce ca zăpadă a mieilor.

25.

soarele ascuns -

babele se zbenguie

c-un pui de viscol

Vali Iancu

        Fiinţe de poveste, babele se joacă de-a v-aţi ascunselea cu stihiile. Cît ar fi el de vifor, pentru babe (nu-s oare doar nişte iasme înfierbîntate?), viscolul de primăvară e doar un pui mititel ca şi zăpada mieilor pe care o cerne şi-o învîrtejeşte. Dar şi cînd o da soarele, gata cu joaca, povestea iernii se pune sus pe raft.

23.

ploi de martie –

babele  leapădă iar

cojoacele ude

Valer Pop G.

        Frumos surprinsă, pe mediană, schimbarea vremii. Babele care lepădau, rînd pe rînd, cojoacele, odată cu-ncălzirea vremii, sînt surprinse de sosirea agresivă a primăverii. Cojoacele, nedezbrăcate la vreme, sînt acum leoarcă. Sau ploaia care se precipită în bulboane este doar apa stoarsă din cojoace?