„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 2 noiembrie 2011

HAIKU CLUB - COMENTARII AUGUST 2011

Începînd de luna asta, concursul Haiku Club va avea un comentator permanent. Cezar Florin Ciobîcă începe în forţă comentînd poemele premiate în ultimele trei luni.

*

Cezar F. Ciobîcă


Teatru-n ruină -
noaptea ies la rampă
numai greierii

(Cezar Florin Ciobîcă)

Un poem despre cum pot greierii să învioreze un lăcaș lăsat în ruină din cauza timpului, dar și a neglijenței. Când o instituție de cultură ajunge în colaps înseamnă că ceva e foarte putred în Danemarca. Un haiku în care greierii ies noaptea la rampă pentru a da o lecție lumii oamenilor, tot mai artificială pe zi ce trece. Lăutarii nopții par să spună că spectacolul trebuie să continuie, dar pentru asta e nevoie de schimbarea scenei, de desțelenirea mentalităților anchilozate,lipsite de repere valorice… Cât mai sunt greieri, mai e o șansă…

Câmpul de cicoare –
doar ochii ei albaştri
de neregăsit

(Eduard Ţară)

Imaginați-vă un colț de natură dominat de un câmp de cicoare. E ceva superb, mai ales într-o zi însorită, fără niciun nor care să tulbure planul celest.

Cât despre albastra cicoare, fărâmă splendidă desprinsă parcă din cer, o legendă spune că Soarele a ales-o să stea anume pe Pământ, să-l urmărească. Astfel, atunci când el apune, ea își strânge petalele și se închide, pentru a se deschide din nou a doua zi la răsărit.

Albastrul câmpului de cicoare din primul vers te proiectează ușor în celălalt albastru, al cerului. La o primă citire, frumoasele flori de cicoare par să-i amintească poetului de ochii iubitei. Motivul ochilor albaștri m-a dus imediat la Thomas Hardy, la Veronica venerată de Eminescu, dar și la poetul presimbolist Traian Demetrescu ( Tradem ), mai exact la poezia Călugărul din vechiul schit, în care aflăm că o femeie cu ochi albaștri, evident o femme fatale, a bulversat radical destinul unui tânăr îndrăgostit, provocându-i suferințe devastatoare.

Adverbul restrictiv doar creează o oarecare tensiune și te duce pe pista presupozițiilor. Anticipezi lansând o dezlegare, dar finalul rămâne totuși deschis. Va fi o referire fericită sau tristă? Ultimul vers aduce lămurirea. Supinul conturează aici o traumă: iubita din păcate nu mai există. Poate că dăinuiește doar în planul ideatic. Dulcea minune l-a lăsat pe cel suferind pradă rememorării și contemplării. Poate și deznădejdii… Haijinul o înveșnicește printr-un haiku reușit, de-un erotism reținut, bine proporționat, ce reverberează prin albastrul divin al florilor de cicoare, combinând sabi-wabi cu yugen și karumi.

Luna-n fereastră –
păianjenul în balans
măsoară timpul

(Virginia Popescu)

Luna înrămată-n fereastră apare destul de frecvent în poemele haiku, chiar și în unele creații de-ale autoarei. Fiindcă kigo-ul nu e clar precizat, se poate presupune (după balansul păianjenului, atras poate de o vreme frumoasă, prielnică explorărilor de orice fel și la orice scară) că poemul trimite la granița dintre vară și toamnă, la o noapte de vară indiană, cum se spune pe alte meridiane.

Păianjenul, suspendat de firu-i diafan, prin puterea conferită de personificare, măsoară prin pendularea lui ceea ce de fapt nu se poate măsura: măreția timpului pe care nimic nu-l poate cuprinde. Ultimul vers îi conferă textului o anumită aură de mister, apăsător prin elementele de fueki și ryuko.

Apus sângeriu -
soarele trecând peste
uluci ascuţite

(Claudia-Ramona Codău)

Un poem profund vizual, care te atrage prin cromatica apusului sângeriu.

Sângeriul chiar parcă sugerează prin sunetele constituente o hemoragie de neoprit, un epistaxis al naturii surprinse în momentul crepusculului.

Înclin să cred că poemul face trimitere la toamnă, anotimp în care roșul e luxuriant datorită și altor elemente complementare.

Gerunziul trecând, prin mișcarea continuă pe care o presupune, pivotează poemul și ne introduce prin ultima sintagmă în zona tactilului. Poemul se încheagă frumos și grație jocului speculativ între efect și cauză .

Ț-ul din ascuțite te face parcă să simți pe viu, la nivel cutanat și nu numai, durerile, caznele provocate de țepile ulucilor. Soarele însă nu are de suferit.

Noapte cu greieri –
sunetele pianului
se mută-n iarbă

(Valeria Tamaş)

Cât mai sunt greieri… și cât/când mai putem să ne rupem de îndeletnicirile noastre cotidiene, să ne întindem urechile asupra cântecului lor minunat, care te teleportează într-un univers exemplar prin bucuria maximă a trăirii clipei, prin optimismul stenic și frumusețea armonioasă. După cum bine se știe, o noapte văduvită de prezența greierilor poate sugera un diagnostic înfricoșător: Ceva i se întâmplă Universului…

Sunetele emise de clapele pianului sparg bariera unui spațiu închis, securizant, propagându-se și mixându-se cu acelea emise de greierii nopții. Rezultă evident un concert inedit, singular prin prospețime, un melanj simfonic ce se circumscrie universalei muzici a sferelor. Însuși Dumnezeu, tolănit pe-o canapea de iarbă, ar putea spune: Sunt mândru de ce am creat.

Niciun comentariu: