„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 2 martie 2011

Ninge ca-n poveşti


Poemul Mariei Tirenescu, de care va fi vorba mai jos, este, într-un anume fel, ecoul altor două poeme în care unul din elementele de recuzită este creionul. Este îmbucurător că şi autorii noştri de haiku perpetuează un motiv şi reuşesc să improvizeze făcînd variaţii pe aceeaşi temă. În cazul de faţă, cum se va vedea, este evident faptul că nu se merge pe linia exploatării facile a unor clişee de genul cerşetorului, orbului, orfanului, bătrînului sau copilului. Fiecare dintre poemele care fac aluzie la cel originar reuşind să fie original.


Primăvară –

copilul ascute

creionul verde


Elena Manta-Ciubotariu


pastel de toamnă -

din nou între creioane

unul fără vârf


Ana Urma


Poemul Elenei Manta Ciubotariu ne sugerează că vestitorul primăverii ar fi copilul care ascute creionul verde. Căci nu mai ştii bine dacă primăvara nu erupe cumva din creionul ascuţit cu bucurie de copil. Oricum, pare să existe o misterioasă solidaritate între ascuţirea creionului şi renaşterea vegetaţiei.


Observăm, în poemul Anei Urma, o simetrie inversă în ton cu semnificaţia anotimpului: creionul se ascute cînd irumpe viaţa vegetală şi se rupe cînd natura se ofileşte. Odată cu toamna, creionul, simbol al vegetaţiei veştejite, se epuizează, osteneşte, se anemiază şi-şi pierde puterea de a mai zugrăvi. Se molipseşte şi el de boala lumii.


Maria Tirenescu reia ideea, dar imaginile ei implică o meditaţie mai profundă. Scena este aceea a unui sfîrşit anunţat, iar creionul fără vîrf are implicaţii mult mai serioase şi mai directe în sfera umană. Aşa mut, abdicînd faţă-n faţă cu iarna, autorul pare să intoneze un cîntec de lebădă.


Pe foaia goală

doar un creion fără vârf –

ninge ca-n poveşti


Maria Tirenescu


Pare a fi totodată mărturisirea sinceră a unui artist care a ajuns la înţelegerea umilă a nevolniciei artei sale faţă cu această ninsoare fabuloasă. Foaia albă este un pandant al zăpezilor de altădată. Creionul bont n-a putut birui, nici de data asta, candoarea inepuizabilă a poveştilor.



Niciun comentariu: