„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 10 februarie 2011

PRIMUL NUMĂR OMAGIAL AL REVISTEI RO KU



Unei reviste online îi revine în mod firesc şi îndatorirea de a suplini dificultăţile pe care le întîmpină cititorii în dorinţa lor de a avea acces la o informaţie împrăştiată în mici cantităţi nu doar în nenumărate surse, ci şi în locuri la care nu poate ajunge deloc sau doar cu o mare risipă de timp – bibliotecile personale ale celor interesaţi de haiku, arhivele site-urilor şi concursurilor.


Intenţia de a le pune la dispoziţie, la un loc, poemele unor autori de mare valoare, care n-au publicat încă un volum, împreună cu părerile lor despre haiku, ne-a determinat să lansăm primul număr special al revistei dedicat unui singur autor. Cel mai important pe moment ni s-a părut Eduard Ţară, autor cu aproape o sută (mai exact 94) de poeme premiate în concursuri internaţionale, poeme pe care le-a scris singur chiar în limbile în care au fost premiate, bănuiesc cel puţin zece.


Cu umilele noastre puteri, am cules peste 170 din poemele lui Eduard: cele postate pe OGLINDIRI, cele prezentate în concursurile ROMANIAN KUKAI şi HAIKU CLUB, precum şi cele publicate în cîteva antologii avute la îndemînă. Am vrut de asemenea să arătăm că, în ciuda faptului că nu a publicat un volum, o parte din aceste poeme sînt nu doar cunoscute ci şi înţelese în bogăţia lor de sensuri de către cititorii-comentatori. Comentariile publicate aici aparţin şi celor din vechea generaţie: Dumitru Radu, Vasile Moldovan, Radu Patrichi şi acelora din noua generaţie: Dan Norea, Ioana Dinescu, Petru-Ioan Gârda, Cristina-Monica Moldoveanu, Ildiko Juverdeanu, Cornel C. Costea, Ana Urma, Corneliu Traian Atanasiu.


Intercalate, ca şi comentariile, printre poemele adunate, veţi găsi şi superbele ilustraţii ale Constanţei Erca şi fotografii ale unei autoare din noul val, Flavia Muntean.


Am adăugat şi cîteva fotografii de la două evenimente importante pentru Eduard, unul la care a fost organizator, concursul O mie de cocori din cadrul Festivalului Origami Peace Tree, şi celălălalt la care a fost invitat ca urmare a cîştigării Concursului de Haiku UE-Japonia pentru a primi o distincţie de la ambasadorul Japoniei, Natsuo Amemiya. De asemenea, o să găsiţi şi două interviuri în care Eduard mărturiseşte profesiunea de credinţă care îl îndrumă atît în viaţă cît şi în scrierea micilor poeme.


Intenţia noastră este dublă, dincolo de aceea utilă pentru toţi iubitorii de haiku de la noi, dorim să-i facem şi o surpriză lui Eduard cu ocazia zilei sale de naştere din 10 februarie, cînd împlineşte 42 de ani. Îi urăm ani mulţi şi fructuoşi în care să se simtă mereu împlinit scriind haiku, aşa cum spune într-unul dintre interviuri, dînd o definiţie nu doar poetică ci şi etică haiku-ului:




Aveţi mai jos toate linkurile la care puteţi citi REVISTA RO KU

Pe calaméo


Nr. Omagial Eduard Ţară – http://tinyurl.com/4chpkdd

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/38jybpc

Nr. 3 - http://tinyurl.com/25yjwso

Nr. 2 - http://tinyurl.com/39k5cpf

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3agu55w



Pe YU DU Library


Nr. Omagial Eduard Ţară - http://tinyurl.com/4r9vb2k

Nr. de Anul Nou 2011 - http://tinyurl.com/2whh4jk

Nr. 3 - http://tinyurl.com/29d6nz8

Nr. 2 - http://tinyurl.com/3594qwa

Nr. 1 - http://tinyurl.com/3aay65t




2 comentarii:

Florentina Loredana Dalian spunea...

La multi ani, Eduard Tara! Felicitari pentru minunatele poeme, pentru munca ta si pentru premiile numeroase care o incununeaza.
Felicitari si lui Cornel si celor care au contribuit alaturi de el pentru a-i face aceasta frumoasa surpriza.
Cu prietenie,
Florinel

Maria Tirenescu spunea...

La mulţi ani, Eduard Ţară! Trecerea de la matematică la poezie, în special la acel tip de poezie care cere respectarea multor „reguli”, la o poezie mai puţin accesibilă publicului larg ( cum e şi matematica), e un mod foarte bun de echilibrare a gândurilor şi repartizare a energiei. Scrierea haiku-ului se împleteşte frumos cu o ştiinţă exactă. Sunt convinsă că vom mai citi haiku-uri care vor fi premiate!

Felicitări colectivului care a realizat acest număr al revistei!

Cu prietenie, Maria