„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 12 septembrie 2010

PREZENTĂRI ŞI VIDEO PENTRU POEME HAIKU

Nu mai ştiu cum am ajuns să lucrez cu aplicaţia Power Point, dar ştiu că mi s-a părut de la bun început un mod interesant de a aborda o temă, cu multiple valenţe practice cînd te adresezi sensibilităţii unui public căruia îi soliciţi receptivitatea pentru lucruri încă necunoscute. Atenţia, dispersată iniţial în mai multe fuioare: imagine, sunet, cuvînt, mişcare, poate fi împletită ulterior şi toarsă în firul unor semnificaţii complexe care se adresează simultan simţirii şi gîndirii. Găsiţi mai multe detalii asupra acestor lucruri într-o postare mai veche şi într-o alta cu titlul Comentariul multimedia (aşa cum m-am gîndit că ar putea fi numite prezentările pe care le-am făcut pornind de la textul unui haiku).


La început, am vrut doar să fac doar o bucurie cîtorva autori care bănuiam că vor fi încîntaţi să-şi vadă poemele puse în valoare într-o modalitate mai complexă decît simplul text scris. Prin aprilie 2008, am făcut primele două încercări de acest gen şi apoi am recidivat, astfel că, la sfîrşitul anului aveam deja gata 26 de prezentări.


În toamna lui 2008, am încercat să le expun şi la întîlnirea anuală de la Constanţa, dar încercarea a eşuat din cauza inexistenţei unui laptop şi a unui proiector de calitate. Am avut mai mult succes la Iaşi, cu ocazia Festivalului Internaţional Origami Peace Tree şi a concusului internaţional de haiku One Thousand Cranes, unde dotarea aulei universităţii A. I. Cuza a fost, vizual, de calitate (un ecran cît un perete întreg deasupra mesei celor ce prezidau adunarea de deschidere), dar n-a avut... sonorizare. Oricum, publicul, deşi necunoscător al haiku-ului, a fost extrem de receptiv.


Concursul de la Iaşi, în afara unei prezentări făcute special unui poem al organizatorului, Eduard Ţară, mi-a dat ocazia să fac încă 12, în limba engleză, cîte una pentru fiecare dintre poemele premiate, trimise premiaţilor prin email, ca o atenţie în plus, anticipînd primirea prin poştă a diplomei şi a volumului concursului primite.


Proiecţiile la evenimente le-am repetat şi cu alte prilejuri: la lansarea Primului cocor, volum al grupului Romanian Haiku, la sala AGIR din Bucureşti, la următoarele întîlniri anuale de la Constanţa, la lansarea volumului Respiraţia trupului al Marei Paraschiv, în cadrul şedinţei cenaclului Octavian Voicu, la muzeul Iulian Antonescu din Bacău şi la lansarea volumului Umbra muntelui miroase a răşină al lui Dan Doman, la Casa de Cultură din Curtea de Argeş, cu prilejul unei manifestări mai complexe. La toate aceste evenimente, publicul s-a simţit atras de modul de prezentare al unor poeme greu sau imposibil de receptat de cei care se întîlnesc pentru prima oară cu ele.


În fine, o ultimă utilizare a două dintre prezentările făcute special unor poeme cu temă apropiată de sărbătorile de iarnă a fost trimiterea lor la sfîrşitul anului, prin email, cu urări de sezon, tuturor celor aflaţi pe lista LAPNO (lista amatorilor de poezie niponă online).


Într-un fel, aria de impact se restrîngea însă la o atenţie trimisă autorilor prin email (care, la rîndul lor, o puteau trimite mai departe cunoştinţelor) şi la posibilele evenimente unde se puteau face proiecţii pentru delectarea sau iniţierea celor de faţă, autori de haiku sau persoane necunoscătoare.


*


Problema pe care n-o puteam rezolva era aceea de a găsi un loc unde prezentările făcute să poată fi depozitate pentru a putea fi descărcate oricînd (şi vizionate pe compul personal) de cei care ar fi dorit. Sau de a găsi un site gazdă pe care prezentările nu numai să fie găzduite şi descărcate, ci şi vizionate online.


Am găsit, la început, prin iunie 2009, slideshare care găzduia fişiere pps ce puteau fi descărcate şi vizionate pe site doar slide cu slide, fără a putea vedea ce se întîmplă în fiecare slide (intrări, ieşiri, animaţie a elementelor). Sînt acolo 26 de prezentări. Detalii găsiţi aici (faceţi clic).


Nu mult mai tîrziu, am dat de nicepps.ro, unde prezentările pot fi vizionate online fără a fi distorsionate semnificativ (oriunde, ele sînt convertite şi aste înseamnă şi schimbări, unele puţin importante, altele care alterează originalul). Actualmente sînt acolo la categoria Poeme haiku 38 de prezentări, majoritatea trimise de mine, autorii fiind însă şi alţii. Nu e nevoie să ai cont pentru a trimite, dar trebuie să aştepţi o vreme pentru ca fişierul tău să fie aprobat şi publicat. Relatări aici şi aici.


Ultimul găsit, authorSTREAM, pe care, după ce ţi-ai făcut cont, poţi încărca fără restricţii prezentările. Ele apar pe site la un interval de 10-20 minute. În plus, site-ul oferă posibilitatea de a converti fişierul pps în fişier video care poate fi trimis direct pe You Tube.


La ora asta, şi de pe nicepps.ro, şi de pe authorSTREAM, , ca şi de pe You Tube, pentru oricare dintre prezentări sau video se pot copia codurile embed (de înglobare) care, lipite pe bloguri sau pe alte pagini web, aduc acolo prezentarea în formatul aflat pe acele site-uri, putînd fi vizionat în aceleaşi condiţii ca pe site-ul gazdă. Exemple puteţi vedea pe ROMANIAN KUKAI. Şi, de asemenea, amănunte în Prezentări cu haiku online.


De pe nicepps.ro, puteţi trimite şi felicitări cu o prezentare înglobată. Modul de a o face îl puteţi afla citind Trimite o felicitare... haiku sau Urări de sezon.


În principiu, de acum, prezentările există pe internet şi la orice oră din zi sau noapte, pot fi accesate şi vizionate, pot fi descărcate sau pot fi trimise altora prin linkurile lor sau afişate pe alte pagini web prin codurile embed.


*


Dorul Emanuel Iconar a fost primul care s-a lăsat corupt de mine şi a început să realizeze şi el prezentări. O face deja cu mult talent, pentru care de multe ori îl învidiez. În conturile unde am postat prezentările făcute pentru haiku-uri se găsesc şi cele făcute de el, fiecare fiind semnate de autor. Ţin să-i mulţumesc pentru aducerea la zi a unui proiect început în aprilie 2009, cînd am hotărît să facem, ca o atenţie în plus pentru locurile I la ROMANIAN KUKAI, cîte un comentariu multimedia. De la o vreme, Doru a trecut la formatul video (wmv). Dar asta veţi putea vedea şi singuri vizionînd lista de mai jos:


1. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI APRILIE 2009

2. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI MAI 2009 ŞI ALE CONCURSULUI DE APRECIERE

3. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI IUNIE 2009

4. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI IULIE 2009

5. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI AUGUST 2009

6. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI SEPTEMBRIE 2009

7. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI OCTOMBRIE 2009

8. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI NOIEMBRIE 2009

9. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI DECEMBRIE 2009

10. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI IANUARIE 2010

11. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI FEBRUARIE 2010

12. REZULTATELE CONCURSULUI REZULTATELE ROMANIAN KUKAI MARTIE 2010

13. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI APRILIE 2010

14. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI MAI 2010

15. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI IUNIE 2010

16. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI IULIE 2010

17. REZULTATELE CONCURSULUI ROMANIAN KUKAI AUGUST 2010

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ce surpriza placuta !!!
Prezentarile sunt foarte frumoase, artistice, realizate cu multa pricepere.
Felicitari pentru Doru Ema si Corneliu Atanasiu si mii de multumiri.
Cu admiratie,
I.Juverdeanu