„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 7 februarie 2010

A DOUA INTALNIRE DIN 2010 A CERCULUI DE HAIKU

Cafe Verona, Carturesti, 6 februarie 2010, ora 14.00

De data aceasta am fost 8 participanti :

Clelia Ifrim

Manuela Dragomirescu

Radu Ignatescu cu sotia

Sorin Toma Boc

Angela Ciucu

Corneliu Atanasiu

Ioana Dinescu

Dupa ce Corneliu ne-a prezentat – pentru cei care nu avusesera inca ocazia sa-l vada – un pps cu partea a doua a lectiilor sale despre haiku, discutia a alunecat de la „pro si contra” -ul haiku-ului mixat cu muzici si fotografii (sub forma de pps adica) la un subiect mai vast de discutie, si anume contrapunerea portretului robot al haijinului cu cel al poetului occidental. Tema este departe de a fi fost exhaustiv discutata, asa ca toti cei care doresc sa vina cu idei si argumente sunt bineveniti. Va rog sa trimiteti pe adresa lui Corneliu contributiile voastre pe acest subiect.

A urmat partea cea mai interesanta a intalnirii (dupa parerea mea), si anume aceea a discutarii unor notiuni si definitii de baza in legatura cu haiku-ul. Clelia a avut aici contributia decisiva, venind sa puncteze si sa lamureasca cu o certa competenta elemente definitorii si notiuni cheie de intelegere ale acestui tip de poem.

Urmatorul punct de discutie a fost proiectul revistei online de haiku, proiect mai de mult initiat de Corneliu, dar care din lipsa de participanti activi nu a putut inainta pana acum. Toti cei prezenti la intalnire am fost de acord ca proiectul trebuie demarat, fiind – prin valoarea lui – absolut prioritar. S-a stabilit ca „redactorul sef” Corneliu sa coordoneze impartirea sarcinilor in comitetul de redactie, care urmeaza abia sa fie alcatuit, dead-line-ul aici fiind sfarsitul lunii februarie. Fiind o publicatie online, participarea la alcatuirea ei nu este legata de vreo locatie spatiala a redactiei. In consecinta, lista celor care vor sa puna umarul este deschisa, putandu-se participa din orice colt al tarii. Va rugam ca in urmatoarele doua saptamani sa veniti, pe adresa de mail a lui Corneliu sau a mea, cu oferte si propuneri concrete de rubrici si teme, si de asemenea sa specificati in ce masura va puteti implica pe lunga durata la sustinerea lor. Deocamdata orice contributie este bine venita si nu trebuie nimeni sa aiba emotii ca nu va face fata la exigentele muncii redactionale. Singura conditie este de a avea acces permanent la un computer si cunostinte (cel putin) medii de utilizare a acestuia.

S-a mai stabilit, de asemenea, ca imediat ce furia iernii va scadea putin, se vor face primii pasi pentru infiintarea asociatiei "Haiku-Do". Si aici avem in continuare nevoie de sustinatori si aliati.

Urmatoarea intalnire ar urma sa aiba loc peste o luna, anume sambata, 6 martie, tot la ora 14.00, la aceeasi librarie Carturesti. Daca cineva isi doreste sa participe, dar nu agreeaza ziua sau ora, este rugat sa-mi dea de veste din timp, ca sa pot "renegocia" cu ceilalti participanti o noua data.



Niciun comentariu: