„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 14 ianuarie 2010

Singurătatea (II)

CUVINTELE ABSENŢEI (continuare)


O altă posibilitate de a denota absenţa este folosirea prepoziţiei cu sens privativ fără între două substantive, primului lipsindu-i ceva firesc, propriu, definitoriu sau de-a dreptul esenţial numit de cel de al doilea.


Nopţi fără greieri –

ceva i se întâmplă

universului


Oră târzie.

Singurătatea mă-nvăluie

ca o cochilie fără melc


Se ridică neguri -

pe baltă-n derivă

o barcă fără pescar


Cer fără stele -

atât de săracă

vara asta


Parcul în doliu.

Arbori fără coroană -

regi agonizând


purtată de val

o barcă fără stăpân

caută ţărmul


Noapte de mai -

pe cerul fără stele

pescăruş solitar


Întunecime.

Pustie casa

fără păianjeni


În alte cazuri, fără este folosit pentru a evoca ilimitarea, un spaţiu virtual numai bun pentru a fi populat de ceva impalpabil: liniştea, credinţa, zborul, reveria.


Spuză de stele -

mănăstirea din vale e

fără margine


Deasupra mării

linişte fără margini -

şi numai o stea


Fluture scăpat

Din plasa unui copil -

Zbor fără popas.


Zile albastre.

Sâmbete fără sfârşit

flori de plumeria căzând


Absenţa poate fi sugerată însă şi prin felul în care întreaga înscenare a poemului atestă prezenţe insolite, nepotrivite în locul evocat:


În laţul întins

pentru păsărele –

soarele toamnei


Linişte.

În plasa păianjenului:

luna, noaptea şi eu


la fel de bine, cum poate fi subînţeleasă din alte lipsuri sau urme ale întîmplării:


E tristă curtea.

Nu mai scârţâie scara

sub paşii mamei


Doar pene pe jos.

Mîţa-i sătulă: bestia,

să-nghiţi un cântec...


În urma broaştei

un plescăit în noapte –

şi luna în ţăndări


Octombrie pe ducă.

Nu se aud greieri –

tic-tac de ceasornic


Nu-i loc de greieri.

S-a micşorat pămîntul –

...nici de visare


O vijelie –

păpădia a rămas

doar amintire


Cu un pas mai aproape de pustiul singurătăţii ne aduc, surprinse în scene bine regizate, prezenţa solitară şi hieratică a sperietoarei sau sublimarea lucrurilor şi întîmplărilor aievea în litanie nesfîrşită a greierilor.


Totul s-a cules –

doar sperietoarea

aşteaptă noul an


Atât a rămas

din poveştile verii:

prispa cu greieri




Niciun comentariu: