„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 21 ianuarie 2010

Comentariile juriului la concursul lunii decembrie 2009


Dan Doman


Ne bucurăm că iarna ne ajută azi, la fel ca în luna decembrie, cînd am avut ca temă de concurs cuvîntul sanie, să ne imaginăm suratele ei de odinioară, mai neîmblînzite, mai aprige. În mod paradoxal, cu toată această asprime, copiii de atunci îşi făceau mai mult de lucru pe-afară decît cei de azi! Dovadă, haiku-urile oamenilor maturi de azi.


Ne-am gîndit să nu comentăm prea mult tehnica de scriere a poemelor; vom spune doar că unele dintre ele au două sau chiar trei cuvinte sezonale (care indică acelaşi anotimp), lucru care ar trebui evitat. Chiar şi unele poeme premiate au dublă referire la iarnă, ceea ce ne cam dezarmează... Totuşi, e bine ca un cuvînt sezonal să iasă în evidenţă, celălalt susţinînd doar atmosfera.


Sania vuind—

Din omul de zăpadă

doar cratiţa gri


Un poem dinamic, surprinzînd jocurile iernii pe o coastă plină de copii. Vuietul ne sugerează viteza saniei, obiectul zburător al iernilor copilăriei. Al doilea simbol al iernii, omul de zăpadă, va trebui refăcut în urma impactului, materie primă fiind din abundenţă: zăpadă, bună-dispoziţie, timp şi mai ales acea unică piesă de vestimentaţie, cratiţa, care a scăpat nevătămată! Nu ni se spune nimic despre copii, dar nici nu e nevoie, fiindcă ştim prea bine cum s-au ridicat de pe jos şi au luat-o de la început.


scaun cu rotile—

un ghiozdan şi-o sanie

lîngă ulucă


Iarna, chiar şi un copil necăjit, cu dizabilităţi motorii cum am zice azi, poate să se bucure de plăcerea unei plimbări cu sania. Autorul ştie mai multe decît noi, aceasta fiind doar o variantă de interpretare.


luptă cu bulgări—

sănii abandonate-n

vîrful dealului


Din nou la joacă în spaţiul dealurilor româneşti (şi eu am avut din acestea în copilărie!). Un poem bine scris, care sugereză cu simplitate bucuriile zăpezii şi, indirect, comunitatea copiilor adunaţi zi de zi la poala derdeluşului; iar temele de casă mai pot să aştepte...


stele tăcute—

pe dealul pustiu

numai urme de sănii


Atmosfera unei seri de iarnă, după o zi plină de veselie, evocată de urmele saniei. Cînd te uiţi în urmă, doar stelele par neschimbate; dealul, copiii, săniile sînt azi altele. Pentru mine iarna e legată de lumina stelelor deasupra zăpezii, aşa ca odinioară, în Munţii Semenic. Acest poem a fost favoritul meu la locul întîi!


sănii uitate—

lîngă vatră bunica

toarce fir de basm


Pe vremea cînd nu aveam televizor şi puloverele se tricotau, nu se cumpărau la Băneasa Shopping Center (dacă ai bani!) sau la un magazin second hand din oraş (dacă nu ţii neapărat la etichetă!); bunica îşi torcea singură lîna şi poveştile ei, spuse tot atunci, încă dăinuie în amintirea nepoţilor de odinioară. Dovadă, acest poem.


Zăpezi prea tîrzii—

bătrîn mîngîind talpa

saniei de lemn


Ne vine greu să ne imaginăm un bătrîn înfrigurat, bucurîndu-se de zăpadă. Şi, totuşi, bătrînul e urmaşul copilului de-odinioară! Aşa că, iată, putem întîlni chiar regretul – probabil regretul săniuşului de pe coasta de deal din copilărie.


Lacul îngheţat -

pe urmele saniei

steaua polară


Poem plin de atmosfera iernii. Sîntem într-o ţară din nord, cu întinse lacuri, acum îngheţate; barca a fost înlocuită de sanie şi, între două sate, scurta zi de iarnă a făcut loc nopţii. Dar nu sîntem singuri, ne veghează steaua polară.


Avalanşă-n munţi—

cu clinchet lin de zurgălăi

trecea sania


Asociere neobişnuită între zgomotul aerului comprimat de înaintarea înspăimîntătoare a zăpezii şi clinchetul lin al zurgălăilor unei sănii. Ni se spune că sania trecea, deci, probabil, a fost măturată de avalanşă (deşi săniile trase de cai nu trec pe coaste de Făgăraş, în zona de declanşare a avalanşelor) Poate că sunetul zurgălăilor a declanşat avalanşa? În haiku ar fi de dorit să se evite asocierea cauză-efect. Un poem cam neverosimil, dar care ar putea să ne sugereze, în felul lui bombastic, ideea de viaţă trecătoare a vechilor haijini japonezi.



Corneliu Traian Atanasiu


Sania vuind -

Din omul de zăpadă

doar cratiţa gri


Este remarcabil modul în care se face decupajul: două fotograme, înainte şi după imapact, din care, verbal, agentul responsabil, care a comis incidentul şi a şi păţit-o, lipseşte. Focalizînd pe omul de zăpadă omisiunea devine elocventă. Se poate vedea mai bine comparînd cu alte două poeme:


Strada in panta

cu sanii si chiote –

fiori la parinti


Copii râzând –

încă o sanie-n

troianul din vale


Totul este aici decorativ, parcă ar fi versuri festiviste ţesute pe un ştergar şi aşezate sfătos deasupra mesei din bucătărie.


*


scaun cu rotile -

un ghiozdan şi-o sanie

lîngă ulucă


Aceeaşi discreţie în ce priveşte factorul uman. Lucrurile spun totul. Ghiozdanul divulgă copilul, scaunul deficienţa, sania iarna şi jindul, uluca localizarea. Nici măcar nu ştim dacă e vorba de lucruri care aparţin aceleiaşi persoane, dar spaţiul care se schiţează între ele poate fi umplut de imaginaţia noastră. Economia recuzitei este pe măsura detaşării emoţionale, autorul nu pronunţă nicio vorbă care să trădeze ce simte. Iată, pentru comparaţie, poeme în care autorii ţin să ne convingă de ce simt:


mi-aminteste o

sanie cu zurgalai -

copilaria


Clopoţei d-argint -
săniile cu vrăjile
adolescenţei !


Sanie pe deal –

departe-s chiotele

copilăriei


Sănii sus pe deal

şi lanterne aprinse

mama c-o nuia


Primul meu sanius -
trei copci proaspete
drept marturie


Amintiri, nostalgii, năzbîtii, toate sînt mărturisite direct, făţiş, dar fără adîncime şi fără ecou.


*


luptă cu bulgări -

sănii abandonate-n

vîrful dealului


Şi în acest poem, actorii sînt deduşi doar din fapte şi din alternanţa lor specifică vîrstei. Nimeni nu vorbeşte de trăirile lor sau ale celor ce contemplă scena pe viu sau în amintire. Convingătoare este scena. Comparaţi cu:


La geam in balcon

copilul pe sanie -

oare azi ninge?


maşini ninse -

dorul de sãniuţã

viu dintrodatã


Bunul mangaie

sania nepotilor -

ce zapezi erau!


Personajele, ca şi trăirea şi simţirea lor sînt prea gros creionate. Cititorul simte că autorul l-a încorsetat cu excesul efuziunii lui sentimentale.


*


stele tăcute -

pe dealul pustiu

numai urme de sănii


Iată o atmosferă stimulativă: stelele clipesc tainic, pustiul este îmbietor, urmele au scris şi acum trebuie citite. Totul grăieşte fără cuvinte. Nu e nevoie să ştim că deja copiii dorm, că s-a sfîrşit vacanţa, că materia umană se reface sforăind. E suficient să simţim realaţia dintre sticlirea stelelor şi urmele de-o noapte ale săniilor. Ce departe sîntem de celebrări ca cele de mai jos:


Sanie pe drum -

vinul fiert aşteaptă

drumeţii la han


Sub clar de lună –

în clinchet de clopoţei

trec săniile


Ger tăios în nări -

între cer alb și pământ

sania fuge


Sania a trecut -

a rămas în urmă doar

zvon de zurgălăi


*


sănii uitate -

lîngă vatră bunica

toarce fir de basm


Microuniversul copilăriei surprins în rotunjimea sa plenară care se articula perfect cu a marelui univers boltit peste sat. Ziua şi noaptea, joaca şi basmul. Rotirea osiei lumii n-avea nevoie de mai mult. Regretul şi nostalgia se aud doar în surdină. Nu ca în poemul manifest de mai jos:


colb peste sănii -

tineret plecat în vest

moşii… la slujbe


sau explicit ca în următoarele:


În podul casei

sania ruginită

aşteaptă neaua


Sania uitată –

la poarta înserării

doar anul trecut


Bunul mangaie

sania nepotilor -

ce zapezi erau!



Niciun comentariu: