„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 31 martie 2009

Cîte ceva despre sindromul viermelui tăiat...

Unul dintre autorii ale căror haiku-uri au fost comentate cu prilejul concursului lunii martie este Tefta Eftimie. Nimeni nu a contestat adînca spiritualitate a poemului său, spiritualitate de care dă dovadă, iată, şi în modul cum a recepţionat opiniile contradictorii despre modul de realizare a poemului prezentat. Esenţială este sensibilitatea poetului, pe asta nu ţi-o dă nimeni; dacă eşti deschis la minte, tehnica se mai învaţă...


Fiindcă se simte mereu nevoia studiului, vom republica unele eseuri despre realizarea haiku-ului, apărute în reviste de hîrtie acum zece-douăzeci de ani, ca un imbold spre a citi şi ceea ce se publică mereu, chiar în clipa aceasta, în toate colţurile lumii. Dar, pînă atunci, vrem să-i răspundem în avanpremieră lui Tefta Eftimie la întrebarea pe care ne-a pus-o despre sindromul viermelui tăiat.


(DD)


(răspuns la comentariile de la http://tinyurl.com/c5dzew)


Cîte ceva despre sindromul viermelui tăiat, ingambament şi o maşină tăiată în 500 de bucăţi


Dan Doman


Acum cîţiva ani, am primit prin poştă de la Societatea croată de haiku un număr proaspăt apărut al revistei lor, Vrabac (se citeşte Vrabaţ şi, în spirit haiku, este numele unei păsări modeste, vrabie pe româneşte). Volumul, destul de gros, era bilingv, în croată şi engleză, şi de la prima ochire am văzut că sînt publicate multe poeme de-ale colegilor români, inclusiv de-ale mele, fapt ce justifica notiţa însoţitoare: revista costă 20$, aşteptăm să ni-i trimiteţi. Trebuie să arăt că pe vremea aceea, pe la începutul anului 1997, ca efect al liberalizării cursului leului, salariul meu real scăzuse de la 150$ în vara precedentă (ce-i drept, cu sporuri de teren) la 80$, deci revista mă costa salariul pe o săptămînă! Partea rea era că nu aveam aceşti bani...


Ei bine, cel mai interesant articol din revistă mi s-a părut un eseu cu titlul Spre un consens privind natura haiku-ului, ©British Haiku Society, 1994, ediţia a doua, pe care l-am tradus cu dicţionarul în mînă, timp de cîteva luni, învăţînd lucruri noi despre abordarea modernă a haiku-ului. (Mai înainte citisem, desigur, ce se scria în revistele româneşti de haiku, eseul lui Florin Vasiliu şi al Brînduşei Staiciuc, ba chiar şi o selecţie din scrierile lui R.H. Blyth, tot cu dicţionarul). Peste cîţiva ani – apărea deja revista Orfeu a lui Ioan Găbudean, la Tîrgu-Mureş, la care eram şi eu redactor - i-am scris lui David Cobb, preşedintele BHS, pe care îl întîlnisem la Festivalul de haiku de la Constanţa din 1994, întrebîndu-l în ce condiţii îmi acordă dreptul de copyright. Răspunsul a fost surprinzător: materialul era depăşit, el pregătea o nouă ediţie care urma să fie confirmată de comitetul Societăţii Britanice de Haiku, dar îmi trimite textul înainte de publicare, fără pretenţii materiale, doar să menţionăm sursa. Aşa că ne-am pus repede pe lucru şi l-am tradus chiar pe teren, la Ţebea, un coleg geolog şi cu mine, discutînd mult (şi, bineînţeles, scriind poeme) cu Nae Ştefănescu, şi el poet de haiku şi coleg de echipă. Era un eseu diferit de cel pe care îl ştiam: spre deosebire de prima variantă, care se adresa în mare parte începătorilor, aici aveam consideraţii mai ample despre haiku şi conexiuni între principiile haiku-ului şi cele ale Şcolii de poezie imagistă de la începutul secolului trecut. Eseul a fost publicat în revista Orfeu în decembrie 2000, întîi în România şi abia apoi în Marea Britanie; sper să-l citiţi în săptămînile viitoare şi voi pe Romanian Kukai.


Deocamdată, să ne oprim la două fragmente din 1996, urmate de unul din anul 2000 şi de un scurt comentariu despre ingambament, despre care studenţii la filologie învaţă la şcoală şi li se pare floare la ureche, nu ca nouă, un cuvînt destul de misterios şi care aduce a joc de şah sau a tibia şi peroneu!


David Cobb


“14. Haiku-ul poate avea o anumită formă, dar bunul simţ ne spune că putem să ne îndepărtăm de modelul japonez în anumite privinţe: silabele japoneze conţin mai puţine foneme decît cele engleze; japoneza nu are articole; pe de altă parte, limba japoneză foloseşte particole sonore în loc de semne de punctuaţie tăcute. Este de ajutor să ne reamintim motivul iniţial pentru care japonezii au ales această formă: deoarece sună bine în japoneză şi a fost “suficient ca să facă toate lucrurile pe care ei doreau să le facă. Efectul poate fi slăbit spunînd mai mult.


În apus, multe haiku-uri sînt scrise în trei versuri cu 17 silabe aranjate 5-7-5, care este denumită uneori formă strictă. Cu toate acestea, o formă liberă, cu mai puţin de 17 silabe în total, aranjate în trei versuri cu lungimi diferite, a crescut constant în popularitate, pretutindeni. Unii argumentează că, pentru vorbitorii de limbi cu accent fixat, 2-3-2 măsuri este un model bun (deşi Blyth ne îndeamnă să evităm un model regulat de iambi sau anapaeşti). Un număr mic de scriitori, în mod regulat sau ocazional, pot să depăşească 17 silabe sau să folosească patru versuri, două sau chiar un vers.


15. Folosirea abilă a împărţirii [adică a ingambamentului] este de mare efect în haiku. A tăia o sentinţă de 17 silabe în trei, ca pe un sărman vierme, nu este o abilă folosire a împărţirii! [Asta am denumit eu sindromul viermelui tăiat, cînd cineva nu face un ingambament poetic, ci doar în scopul strict utilitar să-i iasă silabele la numărătoare, indiferent de consecinţele poetice]. Uneori este mai intuitiv pentru interpretare dacă împărţirea nu este folosită: de exemplu, dacă haiku-ul este scris sub forma unui vers.”


Şi, tot David Cobb, în eseul din anul 2000:


“Cei mai mulţi scriitori de haiku în limba engleză sînt de accord că juxtapunerea şi “fragmentarea” sînt de o importanţă fundamentală şi că un haiku avînd aceste trăsături este, de obicei, superior unuia continuu (ca o sentinţă). Pentru a marca această cezură ei folosesc semnele de punctuaţie (liniuţa este foarte populară) sau pur şi simplu rup versurile, fără punctuaţie.“


Să ne oprim acum puţin şi la ingambament. Deja aţi înţeles ce este; Ion Coteanu îi dă următoarea definiţie lapidară: trecerea unei părţi din enunţ în versul următor. Cele mai frumoase ingambamente din haiku-ul românesc le întîlnim la un maestru şcolit, care se joacă aşa cum vrea cu cuvintele şi pe care nu-l putem suspecta că o face din teama că nu-i iese numărul de silabe. Să dăm şi cîteva exemple:


Seară tîrzie—

sparg o nucă pe colţul

mesei cu pumnul


Lacrimi pentru copacul

tăiat cu numele tău


Pe masă un pepene

galben tăiat în două


Fluturele mort între

geamuri mişcă din aripi


Desigur, spiritual ludic de nepotolit al maestrului îl face uneori să apeleze la forme urmuziene:


Cărţi de joc sub scaune

de nuiele pe masă


Dedesubtul funiei

de rufe înclin fruntea


Deşi sînt sigur că majoritatea dintre voi a recunoscut stilul de neconfundat al poemelor, să spunem că este vorba despre maestrul Şerban Codrin.


Şi în încheiere pentru seara aceasta, să vă povestesc şi cum s-a rezolvat cu datoria mea la revista Vrabac: am luat repede două exemplare din primul meu volum de haiku (publicat, din fericire, bilingv: Hoinar în munţi / A Wanderer in the Mountains, Europolis, 1996) şi le-am trimis în Croaţia, minţind cu nonşalanţă că fac fiecare cîte 10$, deşi nu mă costaseră decît 1 dolar bucata, bani rezultaţi din vînzarea maşinii moştenite de la tata (500 de exemplare, 500 de dolari, la care se adaugă încă o sută de dolari dusă pe alte lucruri, uitate între timp...)




luni, 30 martie 2009

Concursul de haiga

Pentru concursul de haiga anunţat pe 1 februarie 2009, Laura Văceanu revine cu cîteva precizări esenţiale:
  • nu se mai trimite prin email la adresele comunicate anterior
  • toate trimiterile se fac pe adresa poştală: Aurica Văceanu, Al. Garofiţei 3, bl. L79B, sc. B, ap. 39, 900177 Constanţa
  • desenul şi haiku-ul trebuie scrise pe hîrtie groasă
  • care, pe verso, va avea menţionate numele, vîrsta şi adresa celui care trimite
  • termenul limită pentru trimiteri este 17 aprilie 2009
  • cine a trimis deja altfel, va retrimite cum am spus mai sus
Pentru alte detalii, puteţi folosi adresele email aflate la linkul de pe primul rînd.

duminică, 29 martie 2009

Comentarii, comentarii...

Comentariile juraţilor sînt şi ele diferite, nu se suprapun, dar încearcă să vadă lucrurile din mai multe unghiuri.


*

Comentarii, comentarii...


31.

în zori aceeaşi

lumină peste lacul

din Sevastia


31 – Ar fi putut fi cel mai bun prin modul eliptic în care este construit, prin aluzia vagă în care aminteşte de mucenici. Şi, mai ales, prin felul în care, puţin ironic, vorbeşte despre aceeaşi lumină. Existenţa şi fapta mucenicilor este topită în ea, asa cum era şi înainte de a se naşte şi a o comite. Ceva asemănător într-un haiku al meu:

pe ultimul drum –

nici o notă schimbată în

cântecul mierlei


Ar fi putut fi, pentru că nu respecta regula precizată în invitaţie de participare, aceea de a folosi în text cuvîntul mucenic.

[B]

31 – 7 puncte. Haiku-ul este construit ca fiind un „după” în care doar numele oraşului (plasat în final!) luminează aluzia la povestea mucenicilor care se constituie într-o invizibilă primă parte. Plasarea „dincolo” (în timp, în înţelegere, în amărăciune) a momentului de „după” prima etapă a torturării din care creştinii au ieşit victorioşi indică o abordare elevată.

[C]

31 - Păi, nu prea-i haiku poemul acesta! (Spre deosebire de poemul cu care a fost comparat mai sus, care e, într-adevăr, haiku, şi încă unul nepereche.) Autorul / autoarea a vrut ca poemul să aibă 5-7-5 silabe – nici nu le-am numărat, e inutil! – şi în acest scop a tăiat un enunţ: în zori aceeaşi lumină peste lacul din Sevastia în trei (sindromul vierme tăiat).


Apoi, vi se pare un poem finit? Mie nu! Sintagma din Sevastia o fi evocînd mucenicii (pentru cunoscători), dar nu şi anotimpul primăvara, ca atare versul al treilea răspunde la întrebarea UNDE? – şi nu la întrebarea CÎND? Versul întîi nu răspunde nici el la întrebarea CÎND?, sintagma în zori aceeaşi fiind o generalitate. Mai rămîne versul al doilea, lumină peste lacul, care răspunde la întrebarea CE? (şi parţial la întrebarea UNDE?, fiindcă împărţirea logică a poemului ar fi fost:


în zori

aceeaşi lumină peste

lacul din Sevastia)


Dacă încercăm să completăm ce a rămas din versul întîi cu o referire la anotimp, poemul capătă conturul dorit. (Desigur, sînt multe poeme fără kigo şi fără răspuns la toate întrebările CE? UNDE? CÎND?, chiar şi eu am unele dintre acestea, dar nu e cazul aici, tema propusă fiind tocmai o sărbătoare de primăvară.)


Vă propun , dintre multe altele, următoarea formă:


nouă martie în zori— CÎND?

aceeaşi lumină peste CE?

lacul din Sevastia UNDE?,


care, într-adevăr, prin aluzia vagă aminteşte de mucenici, indică o abordare elevată şi, în plus, se apropie şi de forma haiku-ului (două imagini separate prin kireji, kigo...). De abia de aici încolo se pot face unele stilizări, ca să-i confere mai mult farmec şi spontaneitate poemului ...

(Bineînţeles, pentru numărătorii de silabe ăsta e un tristih, un haiku haiducesc sau o încercare nereuşită de 7-8-7 silabe, forma iniţială corespunzînd mai bine exigenţelor haiku-ului. Aşa o fi?)

[D]



sâmbătă, 28 martie 2009

GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME

Pe 18 februarie, cînd discutam rezultatele sondajului cu privire la introducerea juriului, am avansat ideea menţinerii votului participanţilor care ar putea folosi pentru a le orienta gustul acestora şi a-şi autoevalua capacitatea de a aprecia poemele din concurs în raport cu aprecierile juriului.

Am publicat pe calameo un fişier cu tabele în care am exemplificat cum s-ar putea face un calcul pentru a stabili o ierarhie a celor care au votat cel mai aproape de clasamentul final. Găsiţi acolo acum trei asemenea tabele: pentru luna ianuarie luînd ca bază de calcul clasamentul făcut pe baza votului participanţilor şi pentru lunile februarie şi martie luînd ca bază de calcul clasamentul neoficial al juriului. În prealabil este explicat modul în care s-a făcut calculul.

Din luna aprilie, juriul va deveni instanţa oficială şi va stabili rezultatele concursului. Clasamentul făcut de juriu nu va mai evalua toate poemele, ci va alege doar pe cele mai bune şi le va ierarhiza doar pe primele 6 locuri.

Tabelul voturilor va exista în continuare şi va stabili o ierarhie neoficială. Dar, raportînd voturile acordate de partcipanţi poemelor clasate în primele 6 locuri de juriu, vom întocmi , într-un concurs adiacent, GHICI CARE SÎNT CELE MAI BUNE POEME, un clasament al celor mai buni votanţi.


vineri, 27 martie 2009

Juriul - proba a doua

Juriul a stabilit (încă neoficial) următoarea ierarhie a poemelor din luna martie:


În comentariile de mai jos veţi găsi motivaţia aprecierii poemelor preferate de membrii juriului, dar şi alte observaţii asupra unor poeme nepremiate.

B


5 – 6 puncte pentru trimiterea - sugerată, ambiguă, dar atât de fericită pe tărâmul haiku - atât la sfinţi, cât şi la dulciurile (purificate şi sacralizate de miere, limpezime, lumină), cât şi pentru starea de elevată armonie între cele de sus şi cele de jos. Şi haiku-urile 27 şi 34 au reuşit cuprinderea ambelor "feluri" de mucenici; le răspund cu:


9 martie -
rănile mucenicilor
unse cu miere


deoarece pe vremea lor mierea se folosea pentru vindecarea rănilor.


18 – 6 puncte. Impresionant contrastul între ultimul îngheţ al iernii ce se sfârşeşte şi flacăra rugului care ridică la cer calea mucenicului. Sunt multe spuse cu perfectă simplitate.


33 – 7 puncte pentru un kireji de o deosebită acurateţe ce desparte/uneşte două acţiuni/mentalităţi atât de radical diferite. Citit după ce m-am îmbibat de tonalitatea dulceagă şi plângăciosă a unui număr mare de haiku-uri, mesajul acestuia a fost o adevărată uşurare.


31 – 7 puncte. Haiku-ul este construit ca fiind un "după" în care doar numele oraşului (plasat în final!) luminează aluzia la povestea mucenicilor care se constituie într-o invizibilă primă parte. Plasarea "dincolo" (în timp, în înţelegere, în amărăciune) a momentului de "după" prima etapă a torturării din care creştinii au ieşit victorioşi indică o abordare elevată.


34 – 2 puncte. Mucenicii spirituali se întâlnesc cu cei materiali într-un paradis ocazional de o zi cu râuri de lapte şi (nu "cu"!) miere.


11 – 2 puncte ptr. atmosfera colocvială, discret ironică a haiku-ului similar cu genul fotografic al instantaneului.


12 – cuprinde o preţioasă indicaţie din calendarul popular: de mucenici se întorc berzele, dar este ratat de versul trei care ni le explică pe primele ca fiind un citat. E forma (de evitat!) de haiku A = B, lipsită de dinamism. De pildă, “de ce întârzie?”ar introduce un alt personaj, un copil care aşteaptă berzele, le-a aşteptat toată ziua...



C


33 – Pentru mine, mai puţin cunoscător al obiceiurilor şi ritualurilor, mi s-a părut deosebit de incitantă punerea în paralel şi în contrast a îndîrjirii ţăranului care are de lucru cu încălcarea (subînţeleasă) a interdicţiei de a lucra în zi de sărbătoare. Într-un mail, trimis după anunţarea rezultatelor, Corina aduce o completare care ne aşează pe făgaşul, mai armonizat, al adevărului. Iată ce spune ea despre poem şi implicit despre realitatea pe care o surprinde:


”Chiar dacă este simplu în aparenţă, ascunde un fapt mai puţin cunoscut în ziua de azi şi anume: începerea noului an agrar pe care ţăranii îl marchează prin tăierea primelor coarde de vie. Tăierea "cu noaptea în cap" a viei semnifică o credinţă populară conform căreia acest lucru trebuie să se facă înainte de ivirea zorilor zilei de 9 martie, pentru că este sărbătoare şi omul trebuie fiie prezent la slujba de la biserică (nu să nesocotească sărbătoarea muncind). Sărbătoarea este dublă: comemorarea celor 40 de mucenici şi celebrarea începerii noului an agrar, venirea în mod oficial a primăverii. Bunicul meu se scula dis-de-dimineaţă şi tăia simbolic câteva coarde din bolta casei ca să marcheze obiceiul, iar a doua zi continua lucrul.”


Este clar că poemul evocă vibraţia unei corzi mult mai complex înstrunate a sărbătorii.


36 – Există în poem o distincţie neexplicitată între babă şi bunică. Între zilele vitrege ale babelor şi cuptorul prodigios al bunicii. Se pare însă că, de data asta, în absenţa bunicii, Dochia şi-a extins jurisdicţia şi asupra cuptorului, interzicînd sărbătoarea. Focul nu e aprins, aluatul nu dospeşte, vremea nu-i coaptă nici pentru sărbătoare, nici pentru primăvară.


18 – Reuşita poemului este aceea de a surprinde simultan momentul schimbării anotimpurilor, trecerea de la îngheţ la rugul înverzirii, şi canonul mucenicilor care, după noaptea petrecută în apa îngheţată, s-au sfîrşit pe rug. Calea spirituală pare a fi una cu aceea a izbucnirii primăverii.


5 – Atmosfera sărbătorească este cum nu se poate mai bine prinsă în această pogorîre a luminii de miere şi în primirea ei, în felul cum sfinţeşte ofrandele făcute din suflet. Mierea este bine exploatată nu doar ca dulceaţă a luminii, ci şi în consistenţa ei (totuşi limpidă) şi în capacitatea de a înveşmînta ca o alinare (nu curge ci „se aşterne”) toate lucrurile îndurerate ale lumii.


38 – Unul din puţinele poeme care iese din canonul sărbătorii şi nu evocă nici bucatele îndrituite, nici amintirea faptelor celor comemoraţi. El ne îndreaptă însă privirea spre un copac prin definiţie ascetic, salcîmul, care, în fireasca lui aspiraţie către înalt, s-a stins... în rugăciune. Toată spiritualitatea celor ştiute este concentrată acum într-un simbol.


24 – Un poem care notează sufletul sărbătorii – toţi laolaltă. Întreaga familie sau grup, vii şi morţii se cuminecă din trupul şi spiritul, din simbolismul pîinii şi vinului, refăcînd vechea coeziune.


31 – Ar fi putut fi cel mai bun prin modul eliptic în care este construit, prin aluzia vagă în care aminteşte de mucenici. Şi, mai ales, prin felul în care, puţin ironic, vorbeşte despre aceeaşi lumină. Existenţa şi fapta mucenicilor este topită în ea, asa cum era şi înainte de a se naşte şi a o comite. Ceva asemănător într-un haiku al meu:


pe ultimul drum –

nici o notă schimbată în

cântecul mierlei


Ar fi putut pentru că nu respecta regula precizată în invitaţie de partcipare, aceea de a folosi în text cuvîntul mucenic.



D


27 mi-a plăcut pentru imaginea lui austeră, plină de spiritul primilor creştini, săraci în bunuri materiale, bogaţi în spirit.


5, 24, 33, 36, 38 sînt foarte reuşite şi surprind fiecare cîte o părticică din spiritul sărbătorii sau ne amintesc de cîte o imagine legată de ea.


Mai sînt cîteva poeme care promit, dar ar mai trebui lucrate. Despre fiecare aş avea ceva de spus, dar o să mă opresc doar la poemul 21:


Raze de lună—

masa cu mucenici

fără de pată


Dacă încercăm să aflăm la ce întrebări răspund versurile haiku-ului, vom vedea că doar primele două au răspunsuri clare:


Raze de lună— UNDE

masa cu mucenici CÎND [mucenici, 9 martie, kigo de primăvară]


Avem, deci, două imagini bune, care sugereză aşteptarea zilei de pomenire a sfinţilor mucenici. Totul e pregătit, nu mai e nimeni lîngă masă, gospodina s-a culcat şi ea… Lipseşte însă răspunsul la întrebarea CE? – că doar nu ăsta e subiectul poemului, fără de pată! Ne dăm seama că autorul / autoarea s-au putut gîndi la sfinţii martirizaţi care nu aveau pată, la fel ca mucenicii pregătiţi de gospodină, buni de dus mîine la biserică pentru a fi sfinţiţi – foarte frumos, înălţător chiar, dar pentru haiku-ul nostru e, totuşi, irelevant.


După gustul meu, altceva este important aici: aşteptarea zilei de mîine… Ce-ar fi să scriem chiar aşa versul al treilea, în aşteptare:


Raze de lună—

masa cu mucenici

în aşteptare


Citind, simţim că e vorba de ziua care urmează nopţii cu raze de lună şi ne imaginăm chiar fiorul sărbătorii care urmează, nu-i aşa?


În plus, veţi observa, desigur, că pe lîngă senzaţia pe care reuşeşte să o transmită poemul, a primit un răspuns adecvat şi a treia întrebare - CE?:


UNDE Raze de lună—

CÎND masa cu mucenici

CE în aşteptare


(Desigur, sîntem conştienţi de faptul că aceasta este doar una dintre variantele posibile ale poemului şi îl rugăm pe autor să nu se supere că tocmai pe el a căzut beleaua să suporte acest comentariu! Trebuie să-i spunem, confidenţial, că nici noi nu sîntem profesori, ci doar colegi în scrierea haiku-ului. Şi, în plus, toţi greşim, în multe feluri...)


În forma aceasta, eu i-aş fi dat poemului 4 puncte şi l-aş fi inclus în seria haiku-urilor 5, 24, 33, 36, 38, el completînd foarte bine imaginile care redau spiritul zilei Sfinţilor Mucenici, de la cele mai prozaice activităţi şi pînă la cele mai sacre gînduri.


Şi, ca să închei, tema aleasă pentru luna martie mi s-a părut aproape insurmontabilă, dar cele mai bune poeme ale voastre au trecut cu brio examenul, şi mai sînt şi altele care, deşi imperfecte, promit.


Continuaţi să studiaţi şi să scrieţi, chiar dacă aveţi îndoieli – totul se va decanta în timp şi veţi înţelege mai bine stadiul actual atunci cînd veţi privi în urmă.



miercuri, 25 martie 2009

Interculturalitate româno-japoneză (III)

LIRICĂ RELIGIOASĂ - INIŢIERE ÎN HAIKU


Şcoala de Arte şi Meserii “Înălţarea Domnului” Slobozia a găzduit pe data de 8 decembrie 2008 acţiunea intitulată “Lirică religioasă – iniţiere în haiku”, activitate integrată în proiectul educaţional „Interculturalitate româno-japoneză, la implinirea a 50 de ani de diplomaţie România – Japonia”.


De organizarea acestei acţiuni s-a ocupat prof. Marin Sebastian în colaborare cu prof. Stanciu Anca şi prof. Ispas Ioana Aurelia. Din partea Societăţii de Haiku din Constanţa a participat doamna prof. Aura Văceanu, preşedintele acestei asociaţii, iar din partea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor a fost prezent Pr. Pătraşcu Constantin, consilier eparhial. Paleta de invitaţi a fost întregită de nume sonore din lumea haiku-ului românesc, scriitorii Radu Patrichi şi Şerban Codrin.


În deschiderea activităţii d-na Aura Văceanu a prezentat elevilor câteva date generale despre istoria haiku-ului şi apariţia acestui gen literar în ţara noastră, exemplificând cu creaţii ale autorilor consacraţi sau cu unele creaţii ale copiilor de vârstă şcolară.


Elevii au răsfoit cărţi cu haiku-uri expuse în sală de invitaţi şi au apreciat tehnica de scriere, mai ales a celor reprezentate prin desene.


În continuare, D-nul Şerban Codrin le-a explicat copiilor cum se alcătuieşte un haiku şi a arătat care sunt principalele reguli de care trebuie să ţină seama în elaborarea unei astfel de poezii.


Pentru a înţelege mai bine lucrurile, elevii au recitat haiku-uri scrise de autori români, iar invitaţii le-au comentat, subliniind ideile transmise de poeţi.


La final elevii au primit câte un chestionar de evaluare a activităţii şi fişe de lucru pe baza cărora vor încerca să alcătuiască singuri haiku-uri.


Doamna Aura Văceanu a dăruit bibliotecii şcolii câteva volume ale revistei Albatros şi domnului Marin Sebastian, colecţia de haiku-uri “Fingertips on the Piano” semnată de Midori Tanaka.




Interculturalitate româno-japoneză (II)


Data : 27.02.2009

Tema: Să lucrăm împreună

Tipul: Atelier origami, păpuşi, ikebana, program artistic, expoziţie de lucrări, iniţiere în haiku, prezentare de carte

Locul de desfăşurare: Grădiniţa cu program normal Bucu, Judeţul Ialomiţa


În cadrul proiectului educaţional „Interculturalitate româno-japoneză la 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice România - Japonia” Şcoala cu clasele I-VIII „Sf. Ierarh Nicolae” Bucu, în parteneriat cu Societatea de Haiku din Constanţa, a desfăşurat activitatea „Să lucrăm împreună”.


La acţiune au participat invitaţi de onoare: Prof. Aurica Văceanu, preşedintele Societăţii de Haiku din Constanţa, Prof. Şerban Codrin, scriitor ialomiţean, inspector preşcolari Ion Teodora de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa şi cadre didactice de la Şcoala Bucu: Prof. Marin Dumitru Anton – directorul unităţii, Ed. Marin Viorica – organizatoarea activităţii, Prof. Popa Mariana, Prof. Duţu Luminiţa, Prof. Apostol Daniela, Înv. Vizireanu Anişoara, Înv. Zaharia Gheorghe, Ed. Dimache Viorica, Ed. Vlad Florica, Andraş Ionela – bibliotecară, precum şi 25 de copii preşcolari, 40 de elevi de gimnaziu şi 22 de părinţi.


Activitatea s-a desfăşurat la grădiniţă în sala de grupă cu preşcolarii grupei pregătitoare şi în şcoală cu copiii de gimnaziu, iar prezentarea de carte a avut loc la Biblioteca Bucu.


Sala de clasă a fost amenajată corespunzător, ornată cu lucrări confectionate prin tehnica origami: ornamente, păsări kiwi, cocori, flori, brazi, nuferi. La început, doamna Văceanu Aurica, cetăţean de onoare al comunei Bucu, anunţă tema proiectului şi importanţa acestuia pentru educaţie.


Copiii grupei pregătitoare, îndrumaţi de doamna educatoare Marin Viorica au fost împărţiţi în două echipe: într-o parte copii îmbrăcaţi în costume populare românesti, iar de partea cealaltă copii îmbrăcaţi în pantaloni negri şi bluză roşie, ce imitau chimonoul japonez.


Se prezintă cu ajutorul videoproiectorului imagini din Japonia: cireşi în floare, cascadă, copii japonezi, templul Zen, etc.


Cele două grupe de copii se întrec în a confecţiona „Ţărăncuţa” din materiale refolosibile (linguri de lemn şi material textil) şi „Evantaiul” din hârtie pe care se află desenată floarea de cireş, cu ajutorul tehnicii origami.


În timpul lucrului, ambel echipe au fost creative şi originale în realizarea temei. Lucrările au fost expuse, iar copiii au fost apreciaţi.


Activitatea a continuat cu un program artistic: recitare de poezie, grup vocal, („Foaie verde sălcioară” şi „Grâuşor din Bărăgan”), hora prieteniei,(„Aşa-i românul”) exerciţii ritmice cu cercul.


Trebuie menţionat că în desfăşurarea proiectului, de mare ajutor au fost părinţii care au fost prezenţi la activitate şi care s-au preocupat de costumaţiile copiilor. O mămică, Jantea Daniela, a realizat un aranjament floral prin tehnica ikebana.


Evaluarea activităţii s-a făcut prin amenajarea unei expoziţii cu obiectele lucrate de copii, iar oaspeţii au apreciat rezultatul muncii lor şi i-au felicitat pe preşcolari, pe doamna educatoare şi pe părinţii care s-au implicat în desfăşurarea acestei acţiuni.


Acţiunea a continuat la şcoală cu iniţiere în haiku, recitare haiku şi proiectare de imagini din Japonia. Domnul scriitor Şerban Codrin a prezentat istoria şi modul de alcătuire a unui haiku, naturaleţea limbajului, rezonanţa şi răspândirea acestei specii de poezie în ţara noastră.


Partea finală a acţiunii s-a desfăşurat în cadrul bibliotecii comunale Bucu, unde doamna Văceanu Aurica a prezentat câteva cărţi şi reviste care vorbeau despre haiku şi despre tradiţiile japoneze, îndemnând pe copiii prezenţi la lectură pentru aprofundarea acestui gen literar.



Săptămână japoneză la Iaşi

Despre OPT şi concursul de haiku O mie de cocori am mai scris în noiembrie, acum o las pe Loredana Ţară, sufletul acestei maniferstări, să vorbească despre eveniment.

*

Săptămână japoneză la Iaşi


„Haideţi să-nsufleţim hârtia!” (Let’s make the paper come to life!”) a fost deviza unui eveniment ce s-a desfăşurat la Iaşi în perioada 2-9 noiembrie 2008: Festivalul Internaţional ORIGAMI PEACE TREE România.


Şi, într-adevăr, magia s-a produs: hârtia a prins viaţă în mâinile a peste o mie de pasionaţi ai artei origami din întreaga lume. Pentru o zi – duminică, 2 noiembrie – picturile lui Sabin Bălaşa din Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii ieşene s-au lăsat cu generozitate umbrite de lucrările origami. Cu mic, cu mare, vizitatorii au putut admira minunatele obiecte făurite cu atâta migală şi dragoste de copii şi adulţi din România, Republica Moldova, SUA, Canada, Ucraina, Japonia, Polonia, Chile, Italia, Marea Britanie, Brazilia, Germania, Coreea de Sud. Între 3 şi 9 noiembrie, expoziţia a fost deschisă la instituţia organizatoare, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi.


Proiectul „World Origami Peace Tree Garden” a fost iniţiat în anul 2000 de familia Larisa, Anastasia şi Aleksandr Levashov din Rusia (http://www.peacetree.info/main.php) şi are ca scop promovarea artei origami în lume, dar şi a unor idealuri ca pacea, prietenia, toleranţa, filantropia. Evenimentul se desfăşoară bianual în diferite ţări ale lumii.


Pentru prima dată în România, manifestarea s-a bucurat de un real succes. Derulat sub forma unui proiect educaţional aprobat de M.E.C.T., festivalul a mai inclus şi alte activităţi, în afară de ampla expoziţie de lucrări origami: Concursul Internaţional de Haiku „O mie de cocori”, Simpozionul Internaţional „Univers Origami”, momente artistice din cultura a diverse popoare, sub genericul „Diversitate şi cultură”, ateliere de iniţiere în tehnica origami, tombole.


Spre bucuria organizatorilor, acest moment festiv a fost onorat de prezenţa unor invitaţi speciali: doamna Lilia Socolova, domnul Corneliu Traian Atanasiu, domnişoara Eiko Ishiguro, domnul Yuki Masuda.


Nu puţini au fost cei care, cu sinceritate, şi-au exprimat uimirea că din banala hârtie se pot realiza asemenea „bijuterii”. Mai mult, pentru majoritatea celor prezenţi, poezia tradiţională japoneză, haiku, a constituit un alt aspect inedit din cadrul deschiderii oficiale a festivalului.


Luând în calcul participarea la toate activităţile din program a unui număr foarte mare de copii şi adulţi, se poate afirma că proiectul şi-a atins scopul, acela de popularizare a artei origami la nivel local, naţional şi internaţional.


Coordonator proiect, inst. Loredana Ţară