„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 7 decembrie 2009

A treia întâlnire-atelier haiku

București, vineri 4 decembrie 2009, ora 16.00, Ceainăria Serendipity


Rezumatul celei de-a treia întâlniri va fi de data aceasta unul scurt. Pe tot parcursul ei s-au dezbătut probleme legate de înființarea Asociației de Haiku.
Dezbaterea cea mai lunga a reprezentat-o cea legată de statutul viitoarei asociații.
A urmat apoi un brain-storming legat atât de sigla asociației cât și - pe un plan mai general - de crearea unei identități pentru organizație.
Dezbaterea este încă deschisă. De aceea, toți cei interesați de acest proiect sunt rugați să vină cu un aport constructiv de idei legate de: siglă, identitate, scopurile și obiectivele asociației, modalitățile de realizare ale acestora.
Participanții au fost următorii: Manuela Miga, Dan Doman, Angela Ciucu, Corneliu Atanasiu, Ioana Dinescu.
Următoarea întâlnire a fost stabilită pentru data de: vineri, 8 ianuarie 2010, ora 18.00. Locația va fi anunțată în timp util.

Ioana Dinescu

Niciun comentariu: