„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 26 noiembrie 2009

Teatru de păpuşi japonez


Luni, 30 noiembrie 2009, începând de la orele 19.00 Teatrul Odeon din Bucureşti va fi gazda unui spectacol de teatru tradiţional japonez de păpuşi Shinnai Joruri şi Hachioji Kuruma Ningyo. Publicul bucureştean este invitat la un spectacol în care maeştrii Tsuruga Wakasanojo XI şi Nishikawa Koryu V vor evolua pe scenă alături de alţi actori păpuşari şi muzicieni japonezi în trei piese din repertoriul clasic al genului: “Sanbaso”, “Rancho” (“Tânguiala lui Omiya”) şi “Yaji şi Kita”.


În aceeaşi zi, 30 noiembrie 2009, între orele 11.00-13.00 actorii japonezi vor susţine un workshop pentru studenţii şi profesorii Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti .


Teatrul de păpuşi tradiţional japonez reprezintă o artă complexă care se adresează cu predilecţie publicului matur şi care, prin caracteristicile sale, se poate spune că reprezintă o formă artistică unică în lume.


Hachioji Kuruma Ningyo este o formă de teatru de păpuşi creată de primul maestru Koryu Nishikawa spre finele epocii Edo (jumătatea sec. XIX). Denumirea sa derivă de la rokuro-kuruma desemnând taburetul cu rotile pe care este aşezat actorul din spatele păpuşii (ningyo). Acest scăunel cu rotile şi faptul că fiecare păpuşă în parte este acţionată de către un singur păpuşar sunt două detalii ce diferenţiază genul teatral Kuruma Ningyo de ruda sa mai celebră, Bunraku. La Bunraku, păpuşile sunt de dimensiuni mai mari şi pentru mânuirea fiecăreia este nevoie de câte trei persoane. În cazul reprezentaţiilor Kuruma Ningyo se creează o legătură mult mai directă între păpuşă şi mânuitorul ei, ceea ce conferă o mai mare flexibilitate şi mai mult realism prestaţiei scenice.


Shinnai desemnează un tip de cântec narativ (joruri) creat de Tsuruga Wakasanajo I (1716-1786) în jurul anului 1760. Majoritatea cântecelor shinnai se remarcă prin accentul pe care interpretul îl pune pe exprimarea emoţiei şi mai puţin pe naraţiune sau descriere. Compoziţiile lui Tsuruga Wakasanajo I au câştigat în popularitate şi datorită interpretării pline de măiestrie datorată unuia dintre discipolii săi, Tsuruga Shinnai, cel care a dat de altfel numele său acestui gen. Subiectul preferat al creaţiilor shinnai ilustrează viaţa cotidiană a locuitorilor din cartierele de plăceri ale vechiului Edo (oraşul Tokyo de astăzi), majoritatea operelor timpurii având ca subiect central sinuciderea unui cuplu de îndrăgostiţi. Shinnai se diferenţiază de celelalte categorii de cântece narative joruri prin modalitatea de interpretare, tipul de muzică şi text, repertoriu, caracteristicile instrumentului de acompaniament, etc. Asemenea celorlalte genuri joruri, şi în cazul Shinnai fondul muzical este susţinut de unul sau mai mulţi interpreţi la shamisen (instrument de coarde tipic japonez).


Spectacolul este organizat de către Ambasada Japoniei, Teatrul Odeon şi Fundaţia Japonia. Spectacolul încheie seria manifestărilor culturale organizate la Bucureşti sub egida Anului prieteniei dintre Japonia şi ţările dunărene (Japan Danube Friedship Year 2009) şi a Aniversării a 50 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre Japonia şi România.

Biletele la spectacol se pot procura de la Casa de bilete a Teatrului Odeon, Bucureşti

(Calea Victoriei nr. 40-42, tel: 021-314-7234, program: luni-duminica: 11.30-19.00)

-------------------------------------------------------------------------------------------

Reprezentanţii mass-media sunt bine-veniţi la acest eveniment !

Pentru date suplimentare vă rugăm contactaţi Ambasada Japoniei (tel: 021-319.18.90/91; persoană de contact Cristina Panaite)

Distribuţia spectacolului:


Păpuşari: Nishikawa Koryu, Nishikawa Ryuji, Nishikawa Ryusha,

Nishikawa Ryuei, Nishikawa Ryuka

Narator shinnai joruri: Tsuruga Wakasanojo, Tsuruga Isekoudayu

Shamisen: Tsuruga Isejiro, Tsuruga Iseyoshi

Regizor de scenă: Taguchi Kesayuki

Lumini: Mizobe Masatoshi

Nishikawa Koryu V


Reprezintă a cincea generaţie de maeştri păpuşari în stilul Hachioji Kuruma Ningyo.

S-a născut în familia Nishikawa, ai cărui membri au fost mânuitori de păpuşi Kuruma Ningyo. S-a

familiarizat cu acest gen teatral încă din copilărie, iar în 1966, la vârsta de 13 ani a căpătat primul nume de scenă. A studiat timp de doi ani teatrul Bunraku, susţinând mai apoi numeroase spectacole şi workshopuri în Suedia, la Stockholm. În 1996 a primit numele de Nishikawa Koryu V şi în acelaşi an meritele artistice i-au fost recunoscute prin înscrierea numelui său în patrimoniul cultural tradiţional de folclor din Japonia. În 2004 a fost desemnat Ambasador Cultural al oraşului Hachioji. Studiul dansului tradiţional japonez şi al teatrului Bunraku au avut darul de a adăuga un plus de profunzime şi originalitate artei lui Nishikawa Koryu V. A urmat traseul teatrului tradiţional, încercând în acelaşi timp să experimenteze lucruri noi şi neconvenţionale, cum ar fi elementele inspirate din dansurile europene.

În prezent activează pentru promovarea teatrului Kuruma Ningyo atât în Japonia, cât şi peste hotare.

Tsuruga Wakasanojo XI



Este cel de-al unsprezecelea maestru din şcoala Tsuruga al stilului Shinnai. Este preşedintele Asociaţiei Shinnai din Japonia.

Tsuruga Wakasanojo XI a studiat stilul shinnai cu tatăl său, Tsuruga Isetayu, primind primul nume de scenă în 1958, la vârsta de 20 de ani. În 1973, după moartea tatălui său, a preluat numele Isetayu şi în anul 2000 a devenit cel de-al unsprezecelea purtător al numelui de Tsuruga Wakasanojo, cel mai înalt rang din lumea shinnai. Este recunoscut pentru intensitatea emoţională a interpretării şi pentru vocea sa excepţională. Din anul 2001 Tsuruga Wakasanojo XI a fost desemnat de către Ministerul Culturii din Japonia drept purtător al titlului special de „Patrimoniu naţional în viaţă”.

În 2002 devine cetăţean de onoare al oraşului Tokyo. Tsuruga Wakasanojo XI a compus mai multe piese muzicale şi a susţinut reprezentaţii în Japonia şi în străinătate (America, Europa, Asia).

În prezent colaborează la realizarea unor spectacole de teatru Kuruma Ningyo şi teatru Noh, susţine concerte şi recitaluri şi realizează înregistrări la radio şi televiziune.

Piese în program:

Sanbaso (15 min.)

Ran’cho (Tânguiala lui Omiya) (15 min.)

Yaji Kita (Yaji şi Kita) (50 min.)

Sanbaso

Este un dans vesel, fără fir epic, prin care se aduc mulţumiri zeilor şi se fac rugăciuni pentru un viitor plin de noroc. Sansabo este dansat întotdeauna la începutul reprezentaţiilor tradiţionale de teatru Noh, Kabuki sau teatru de păpuşi pentru purificarea scenei. Mişcările dansatorilor amintesc rugăciunile ancestrale adresate zeilor pentru o recoltă bogată şi mult peşte. În prima parte, păpuşile dansează pentru alungarea spiritelor malefice. În a doua parte, zeii sunt invitaţi pe scenă alături de păpuşi, urmând ca la final, toată lumea să se prindă într-un dans al bucuriei.

Ran’cho (Tânguiala lui Omiya)

Ran’cho sau Wakagi no Adanagusa este una dintre primele trei capodopere Shinnai. Reprezintă o tipică baladă Shinnai, cu o linie melodică elegiacă. Ran’cho este prima compoziţie a lui Tsuruga Wakasonojo. Povestea se centrează pe un triunghi amoros ai cărui protagonişti sunt doi actori: Ran’cho, soţia lui, Omiya şi iubita lui Ran’cho pe nume Kono’ito, o curtezană de rang înalt dintr-o casă de plăceri din cartierul Yoshiwara din Edo. Într-o bună zi, Omiya se hotărăşte să meargă la Kono’ito şi să-i vorbească. O imploră să nu se mai vadă cu soţul ei. Omiya începe un cântec trist despre viaţa alături de Ran’cho, exprimându-şi sentimentele de iubire. Ea povesteşte cât de mult şi-a dorit o căsnicie fericită şi cum s-a trezit prizonieră în acest triunghi amoros. Îndrăgostit peste

măsură de Kono’ito, Ran’cho petrece zile şi nopţi întregi alături de ea în cartierul Yoshiwara, părăsindu-şi practic soţia şi renunţând la slujbă. Kono’ito fiind curtezană, el cheltuie o adevărată avere pentru a fi împreună. O dată ce Ran’cho termină economiile familiei, Omiya se vede nevoită să se angajeze într-un bordel pentru a putea să plătească cheltuielile traiului de zi cu zi. Spre disperarea ei, Ran’cho continuă să arunce banii pe vizitele la Kono’ito. O temă des întâlnită în literatura japoneză este conflictul dintre simţul datoriei şi sentimente. Kono’ito este sfâşiată

între dragostea pentru Ran’cho şi obligaţia de a-l lăsa să revină la familie. Omiya se simte datoare să-şi salveze căsnicia, dar, în acelaşi timp priveşte cu înţelegere şi compasiune relaţia dintre soţul ei şi Kono’ito. În ultima parte a piesei, Ran’cho află din întâmplare părerea soţiei şi începe să aibă remuşcări. În acelaşi timp însă o iubeşte prea mult pe Kono’ito ca să poată renunţa la ea. În final, cei doi se sinucid împreună.

Yaji Kita (Yaji şi Kita)

Două dintre cele mai iubite personaje ale literaturii din epoca Edo, Yajirobei şi Kitahachi sunt doi pierde-vară care pleacă din oraşul-capitală Edo către Kyoto într-o călătorie plină de neprevăzut. Păţaniile lor amuzante sunt subiectul unei serii literare de succes publicată de scriitorul japonez Jippensha Ikku între anii 1802-1809. Scena începe la drum deschis. Poznaşul Yajirobei îşi bate joc de fricosul Kitahachi care se teme de pădurea bântuită: el imită spiritul unei vulpi şirete şi apoi râde pe seama prietenului îngrozit.



Niciun comentariu: