„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 12 octombrie 2009

Oprica Pădeanu - Jocul Libelulei

Oprica Pădeanu scrie un haiku prin excelenţă naturist (versiune engleză: Vasile Moldovan), bazat pe continuităţi şi discontinuităţi, pe valorificarea unor motive poetice în evantai, reliefând o mare varietate de nuanţe. Sfârşitul zilei este evidenţiat constatativ de substantivul nearticulat înserare, după care urmează o construcţie metaforică explicativă: ''Înserare -/singurele lumini / ghioceii bunicii.'' Un alt amurg este dominat de cromatica maladivă, amintind de Bacovia, unde epitetul metaforic ''zări sângerii'' caracterizează uranicul, în timp ce spaţiul teluric se vrea o replică, în aceeaşi tonalitate, a câmpului de maci: ''Zări sângerii -/învăluit în amurg /câmpul de maci.'' Interesant, atât ca mesaj cât şi ca sintaxă poetică, un alt haiku scoate în evidenţă gingăşia unei libelule împinsă de vântul năbădăios. Dar, forţa eoliană are aici semnificaţie mai adâncă sugerând prin trecerea podului, drumul micii zburătoare în nefiinţă: ''O libelulă -/singur vântul toamnei/ o trece podul.''

Singurătatea este apăsătoare, absenţa pare a fi comunicată la modul declarativ, printr-un murmur nesfârşit: ''Nu vine nimeni...'', metafizicul se surpă şi în locul lui apar banalitatea efemerul surprinse în note tragice, asocierea pantofilor bunicii cu cântecul sfâşietor al greierilor: ''Nu vine nimeni -/ în pantofii bunicii/ cântă greierii.'' Un micropoem construit pe tehnica abilă a continuităţii înfăţişează elementul real (un pescăruş rănit) dar şi privirea contemplatorilor, care asigură o proiecţie dinamică a păsării aflate în suferinţă, imortalizând imaginea vizuală: ''Un pescăruş rănit / şi privirile noastre / însoţindu-l.'' Ploaia de toamnă, monotonă, obositoare, adusă din universul simbolist, întreţine o stare meditativă, generală, sugerată de scrisorile pe care le transportă poştaşul. În geanta lui, condiţia umană cunoaşte dimensiuni dramatice, sufocante, în ton cu societatea modernă: ''Ploaia de toamnă -/ geanta poştaşului / ticsită de gânduri.''
În alte haiku-uri, natura este una artificială care ţine de tapiserie sau de reproducerea imaginilor din ziare. O primăvară poate fi iluzorie, sugerată de obiectele casnice cu înflorituri, de confecţiile suspendate pe gard: ''Primăvară iar.../ pe gardul vecinului / cergă înflorată.'' În altă parte, dezlănţuirea stihială cu asprimea ei izolează contemplatorul, care se mulţumeşte să admire imaginea florii de colţ, dintr-o reproducere de proastă calitate; un decupaj dintr-o natură artificială: ''Vine frigul -/ decupată din ziar / poza florii de colţ ''.

În câteva texte, întâlnim tema erotică valorificată în linii graţioase, cu trimiteri nu la romantica florii albastre ci la floarea de cireş, cu valoare exclusiv decorativă. Spaţializarea (dealul) este una ascensională, semnificând înălţimea sentimentului, iar florile reflectate în ochii îndrăgostitului exprimă comunicarea om - natură. E un fel de a privi lumea în oglindă până la extaz: ''Sus, pe deal / florile de cireş păzite / de privirea ta.'' Canicula are efecte surprinzătoare: furnicile se împotmolesc în iarbă, iar lebedele au halucinaţii acvatice, intrând într-un ritm tragic, ameţitor: '' Mare secetă- / în ochii lebedelor/ dansează lacul'', până când se dezlănţuie furtuna, soarele se lichefiază, fiind alungit pe geam de un fluture...


George Bădărău

Niciun comentariu: