„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 26 aprilie 2009

Comentariile juriului la poemele lunii aprilie 2009 (I)

Pentru luna aprilie, fiecare membru al juriului a scris propriul său comentariu. Începem cu cel al Manuelei Miga mai bogat în idei şi cu o expunere care atinge mai întîi originile japoneze ale poemelor cu tema cucul, ca apoi să facă o incursiune şi în tradiţiile populare care ne oferă totdeauna aura simbolică a temelor legate de calendarul şi obiceiurile de la noi .

*

Cucul
Manuela Miga

Kakkō sau kankodori în japoneză – cucul – este un kigo de vară în acea zonă, dar hototogisu, o specie mai măruntă de cuc, are rolul principal în haiku poate pentru că foloseşte 5 note/onji în cântecul lui ascuţit. Shugyō Takaha a scris un haiku


umi to ifu ookina mimi ni kankodori


ce s-ar putea traduce cam aşa:


întreaga mare

într-o ureche ciulită –

cântecul cucului


Dacă despărţim versurile şi încercăm să le interpretăm separat, dacă numărăm silabele şi kigo-urile sau orice altceva, nu putem înţelege nimic şi nu ne rămâne decât să ne consolăm că japonezii fiind altfel decât noi... În general şi în particular, haiku-ul trebuie înţeles ca un întreg. Lăsând în urmă cunoştinţele şi proiecţiile noastre, preferinţele şi antipatiile (pentru autor, stil, o anume imagine etc.) trebuie să facem tăcere în noi ca să putem auzi ce spune, ce vrea să spună celălalt. Analiza, număratul, puternica conştiinţă de sine şi dorinţa de auto-valorizare a ego-ului clocesc în emisfera stângă a creierului, cea cu care noi lucrăm mai mult, ca buni occidentali ce suntem. Să încercăm să o folosim întâi pe cea dreaptă (amintindu-ne ce aproape suntem de Orientul Apropiat), responsabilă de empatie şi sinteză, de imagini vizuale globale, apoi pe cea stângă. Aceasta este marea taină a dialogului, a celui inter-cultural, printre altele. Altfel vorbim singuri.


Dacă, recitind acest haiku, reuşim să ne lăsăm în braţele empatiei, vom vibra în acelaşi ritm cu autorul, un om copleşit de căldura verii. Ce ar putea fi mai plăcut decât răcoarea şi mirosul mării, foşnetul valurilor, dar marea e departe. Din fericire, un cântec abia auzit, la care apoi ciulim urechea (în japoneză este scris ureche mare, dar, normal, nu ne oprim la sensul fizic), ne aduce, din depărtări, această dorită prezenţă cu răcoare cu tot.


Abia acum putem raţiona: kankodori = kigo (cuvânt sezonal) de vară, kidai (subiect sezonal) = cântecul cucului, kisetsu (emoţii sezonale) dorinţa de răcoare = marea, hon’i (înţelesul esenţial) = căldura, ca esenţă a verii.


Poeţii japonezi au editat şi folosit de câteva sute de ani şi încă produc noi saijiki, un fel de liste/dicţionare/îndreptare pentru începători cu diferiţii termeni grupaţi în teme generale, oferind haiku-uri ca exemple şi preţioase informaţii despre natură (climă, plante, animale, forme de relief etc.), informaţii istorice (când s-a născut şi a murit cutare poet) şi culturale (sărbători religioase, obiceiuri etc.). De exemplu, William J. Higginson a publicat în 1996 Haiku World, un saijiki internaţional de peste 400 de pagini în care figurează şi câţiva autori români. Acesta poate fi utilizat ca o lucrare de referinţă şi înţeles ca un fenomen social şi cultural de grup ce ajută la o mai profundă cunoaştere a haiku-ului.


Ţăranul român a avut calendare populare din care afla când să semene, să cureţe fântânile, ori când să nu lucreze, să nu înjuge boii...


În tradiţiile populare de la noi, citându-l pe Ion Ghinoiu – Zile şi Mituri, cucul începe şi îşi sfârşeşte cântatului la date fixe: „Şi cucul, cum a sosit şi i s-a dezlegat limba, îndată începe a cânta, şi cântă necontenit de la Ziua Cucului – Bunavestire (25 martie, sărbătoare aflată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară) până la Sânziene – Ziua Amuţitului Cucului, sau până la Sânpetru (sărbători din preajma solstiţiului de vară)”. De aici şi până la ceas ori pendulă, cucul n-a făcut decât un salt. Locul de unde se aude prima dată cântecul (în spate, în faţă, în stânga, în dreapta) sau unde este aşezat (pe o ramură verde aduce sănătate, uscată – boală), precum şi ceasul zilei sunt semne bune sau rele. Numărând de câte ori cântă afli câţi ani vor trece până te căsătoreşti sau mori.


Altă legendă anunţă sosirea cucului ceva mai înainte, de Dragobete, numit şi Logodna păsărilor. Neînsoţit – om sau pasăre – singur rămâne tot anul şi fără pui, ca şi cucul, devenit simbol al solitudinii, al lipsei ori depărtării persoanei iubite, al iubirii neîmpărtăşite ori păcătoase. Takao Yoshimwara a scris pentru iubitul ei, un curtean din Edo, în zorii zilei, după plecarea lui:


acum, iubite

eşti lângă Komakata –

strigătul cucului


Singură, neconsolată şi tânjind deja după domnul inimii ei, se întreabă dacă el a ajuns deja, asemenea unei bărci, la ţărm în Komakata, iar plânsul ei seamănă cu strigătul ascuţit şi sfâşietor al hototogisu-lui, asociat aici cu tristeţea întâmpinării zorilor (noaptea de dragoste care se sfârşeşte) şi cu singurătatea.


O legendă (descrisă de C. J. Petroi) îl prezintă pe cuc ca fiind o persoană căzută sub blestemul părintesc: un copil şi-a pierdut fratele în codru şi de-atunci îi e sortit să-l caute neîncetat. În Japonia există o legendă similară (Yanagita Kunio – Japanese Folk Tales): doi fraţi trăiau singuri, în sălbăticie. Fratele cel mic culegea yami, un fel de cartofi sălbatici, pe cei mai buni dându-i fratelui său mai mare, dar acesta se simţea nedreptăţit şi bănuia că el are parte doar de cei mai stricaţi yami. Supărat, a luat un cuţit şi a despicat burta fratelui cel mic, dar spre surprinderea sa, a găsit doar yami găunoşi. De atunci, rotindu-se în zonele în care cresc yami, cucul-fratele cel mare îşi cântă jalea:


Frăţiorul meu,

Eu sap şi gătesc pentru tine.

Bietul meu frăţior,

Sap după yami ca să-i mănânci.


Printre puterile magice ale cucului, în afară de cea oraculară, se află şi puterea de a lua/strica laptele vitelor, de a călăuzi sufletul în lumea de dincolo. Levis Mackensie – The Autumn Wind: A Selection from the Poems of Issa, scrie că în perioada Heian cucul era asociat cu „dealul morţii”. El traduce şi alte poeme cu acest subiect printre care cel al unui anonim:


restul cântului

o să-l aud în ţara morţii –

hototogisu


Nu numai în moartea individuală, ci şi în cea cosmică, pasărea magică joacă un rol principal; astfel, în ritualurile de înmormântare a iernii şi venire a primăverii, de Lăsata Secului pentru Postul Paştelui, în Dobrogea, flăcăi cu măşti de cuci şi cuciţe defilează, apoi bunica cucilor trage trei brazde simbolice în formă de cerc. În final, măştile sunt călcate în picioare într-un ritual de purificare:


Să piară cu tine

Tot ce-i rău în mine

Şi să fie luminat...


În interiorul cercurilor, mirii sunt udaţi şi ciclul cosmic poate reîncepe; în Maramureş flăcăii strigă în această zi numele fetelor care nu s-au măritat şi pricina.


Dar să revenim la cucii noştri, cei de la concursul RK.


28 dintre haiku-uri se referă la cântecul cucului şi la funcţia sa de vestitor al primăverii, în două (18, 27) cucul e răguşit, iar în haiku-ul 53 auzim plânsul cucului; 38 merge chiar mai departe, cucul manifestându-şi prin tăcere revolta la vederea sângelui mielului tăiat (prin etalarea unor imagini patetice, acest poem impresionant se înscrie în genul poeziei lirice). Tot în zona auditivă, dar ca obiecte ce anunţă scurgerea timpului, se numără şi cucii din haiku-urile 6, 34, mai puţin probabil şi 8.


Imaginea sa vizuală o găsim în două haiku-uri (9, 14, acesta din urmă exhibând doar o pană rătăcită). Translatând cucul în domeniul floral – ciuboţica cucului – ne întâmpină numerele 13, 23, 33.


Senryu-ul aflat sub numărul 45 ne explică modul de hrănire al păsării, iar ciudatele sale obiceiuri de cuibărire sunt exemplificate de 30, 35, 51, 39, pe când senryu-ul 47 pune în scenă un cuc familist.


Uciderea cucului face obiectul haiku-ului 31, iar moartea/regenerarea constituie subiectul poemului 44, al cărui autor sigur l-a citit pe Bashō, ba chiar şi-l aminteşte prea tare; şi 49 îl asociază cu moartea (cimitirul), dar în mod indiferent.


În calitatea sa de oracol, conform legendei, cucul anunţă moartea – 7 (oare din ce parte le-o fi cântat?), dar, cântând în zori, vesteşte de bine – 15.


Ca simbol al solitudinii îl găsim în 2, 4, 11, 22, 32, 27, 41 şi 42; 43 ne descrie imposibilitatea vindecării „bolii cucului”, boala dragostei nefericite.


Cucul stimulează lucrări de primăvară (aratul, zugrăvitul) în poemele 12 şi 25.

Asociat sărbătorilor religioase, el începe să cânte de Ziua Cucului (36) şi tot de Buna Vestire cântecul său aduce un val de iubire (17), învie livada cu vişini de Înviere (24), de Paşti îşi face datoria de cuc din pendul (34) iar ultimul recital îl dă, conform legendei, de Sânziene (5).


Pentru că eu cred că a scrie haiku fără a face apel la rădăcinile sale autentice, cele japoneze, mizând doar pe formele contemporane de limbă engleză, este ca şi cum ai construi o casă începând cu acoperişul în loc de a pune întâi temelia, închei cu :


Bashō


Kyoto –

cât tânjesc după Kyoto

în care cântă cucul


departe

unde dispare cucul –

insulă singuratică


hototogisu –

prin pâlcul de bambuşi

se iţeşte luna


Issa


hototogisu –

insecte şi muşte

ascultaţi-l şi voi!


nu eram vărul tău

în viaţa anterioară,

o, cucule?


care, oh, care

este muntele tău?

hototogisu *


un cuc îmi cântă

mie, muntelui,

mie, muntelui *


o asemenea noapte

există oare şi în China?

hototogisu**


*Repetiţia este adesea folosită ca figură de stil, atât în limba cât şi în poezia japoneză, ori teatrul kabuki, dar cel ce nu pătrunde spiritul haiku-ului o consideră eroare, deoarece eroare este în stilul neglijent al limbii şi poeziei române.


**Cucul din China – cucul comun – cântă mai rar. Conform legendei, hototogisu cântă pătimaş, obsesiv, până când scuipă sânge. Pentru acest motiv, pe patul de spital, bolnav de tuberculoză pulmonară, Shiki se compara cu hototogisu.




 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Mulțumesc tuturor comentatorilor acestui concurs. Adevărate lecții pentru doritorii de a scrie haiku.

Cu stimă,

Florentina Loredana Dalian
(Florinel)

Anonim spunea...

Minunat acest început de saijiki românesc ! Cred ca ar fi deosebit de binevenit dacă , la fiecare cuvant sezonal al temei de concurs am avea semnificaţiile lui, conform cu obiceiurile şi tradiţiile noastre. De asemenea, aşezarea haiku-urilor japoneze alături de cele româneşti constituie-pentru noi- un altfel de concurs. Un concurs din care au iesit câştigatori japonezii. Deocamdată…
Comentariul domnului Atanasiu extrem de sigur, precis şi, in acelaşi timp, plin de sensibilitate ne ajută să înţelegem mai bine acele elemente care dau valoare haiku-ului.
Muţtumim de asemeni, dlui Dan Doman pentru punerea in practica- cu multă acurateţe- a regulilor dlui Cobb.

Ada Ghika