„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 26 aprilie 2009

Comentariile juriului la poemele lunii aprilie 2009 (II)

Comentariul lui Dan Doman este mai bogat în exemple şi în sfaturi oferite participanţilor. Sper ca ele să le fie folositoare.


*


Cucul cîntă, petalele cad...


de Dan Doman


Tema aleasă pentru Concursul lunii aprilie, cuc, părea mult mai uşoară decît cea pe luna martie, mucenici. Părea... Toată lumea a scris cu plăcere, fără grijă aş zice, ca într-o frumoasă zi de primăvară, cînd ai tot anul în faţă. Aşa au apărut o sumedenie de poeme cu două şi chiar cu trei kigo (poemul 3), dar şi unele pleonasme în afara cuvîntului sezonal. Ca să învăţăm puţin din aceste comentarii, să spunem că pomii înfloriţi (cu variantele lor) şi cucul nu au ce căuta împreună în acelaşi poem haiku, fiindcă ambele sintagme desemnează primăvara, fiind pleonastice. La fel, ogor înverzit şi cuc, Buna Vestire sau Ziua Învierii şi cuc, cireş copt si cuc, maci roşii şi cuc... Aş remarca, totuşi, poemele 32, cu două kigo şi 38, cu trei kigo de primăvară, care conţin mult mai mult decît nişte frumoase imagini... nu e păcat de risipa lor?


32

Cuc cîntînd în prun—

sub ploaia de petale

singur tătuţa


38

Flori de măr căzînd

pe sîngele mielului—

cucul a tăcut


Alte poeme, după gustul meu, nu sînt finisate (şi înţeleg prin aceasta că le lipseşte puţin pentru a fi haiku-uri remarcabile):


- poemele 4 şi 11: haijini, hai să lăsăm articolele la locul lor! Formulări gen merg pe stradă cu mîini în buzunare sau tren accelerat 401 soseşte în staţie nu vă zgîrîie urechea? Înţeleg că pentru cei doi autori a contat mai mult numărul de silabe decît curgerea firească a imaginilor... (În plus, în poemul 4 autorul/ autoarea scrie cu litere mari începutul fiecărui vers, ceea ce denotă lipsă de rafinament în haiku; dacă e vorba numai de o greşeală tehnică şi nu de o opţiune estetică, verificaţi setările calculatorului sau reveniţi, cînd poemul este gata şi obligaţi unealta să scrie cum vreţi voi, nu cum vrea ea! În poemul 11 mai vedem o mică inflaţie de de şi o virgulă în interiorul versului al doilea, cu menirea de a înlocui articolul, deşi ştim cu toţii că, pe cît posibil, pauzele ar trebui să fie evitate în haiku – excepţie făcînd, bineînţeles, doar cezura plasată după versul întîi sau al doilea).


4

Pădurea verde—

Doar cucul îngînă

Cîntec stingher


11

Salon de spital—

de-afară, cîntec de cuc

îmi ţine de urît.


- poemul 42: aici avem un cuvînt în plus (poate tot ca să iasă numărul de silabe?)... păcat, fiindcă haiku-ul ar fi trebuit să să ne lase să descoperim singuri ce simţim atunci cînd auzim un cuc, în adîncul codrului, cîntîndu-şi singurătatea (exerciţiu: încercaţi să scoateţi cuvîntul de prisos şi citiţi poemul aşa!)


Adînc de codru—

doar cucul trist îşi cîntă

singurătatea


- în poemul 20 avem trei fragmente, cînd sînt necesare şi suficiente două; introducînd o conjuncţie între primele două versuri, obţinem un haiku adevărat


vîntul oprit

linişte în pădure:

primul cînt de cuc


- poemul 25 este frumos, dar îi lipseşte ceva ca imaginile să se lege între ele, deci mai trebuie lucrat; în plus, de ce scrie autorul/ autoarea cu litere mari la începutul fiecărui vers? Apare O Fragmentare Falsă Acolo Unde Înţelesul Ar Trebui Să Fie Continuu – mama văruieşte ascultînd...


Crîng verde-n vale—

Mama văruie casa

Ascultînd cucul


- poemul 30 – matematica e deconcertantă în haiku, nu lasă loc visării, dar poemul poate fi refăcut cu uşurinţă, păstrînd chiar şi numărul de silabe, şi atunci devine memorabil:


Un ou spart sub pom—

în cuib trei pui de mierlă

şi unul de cuc.


Desigur, şi luna aceasta descoperim nişte mai degrabă senryu-uri decît haiku-uri” (50), metafore atrăgînd atenţia asupra lor, în detrimental poemului (1, 52, 53), explicaţii (41), definiţii (23, 29; la ultimul, ideea e foarte interesantă, dar mai e mult de lucru la ea), cugetări (39), cuvinte inutile (cuprinsul, în poemul 26)…


De curiozitate, am rescris poemele 4, 11, 42, 20, 30, 32, pentru uz propriu; îi asigur pe autori şi autoare că haiku-urile lor finisate sînt bune şi că cinci dintre ele ar fi intrat în selecţia finală (al şaselea, chiar mai frumos decît celelalte, nu se mai încadrează în tematica lunii). Să vedem, totuşi, cu ce zestre de cuci am rămas: am numărat vreo 13-14, însă nu trebuie să ne bucurăm prea mult; poemele, ce-i drept, sînt haiku-uri, dar multe sînt modeste, le lipseşte acel zvîc! care să le facă memorabile. Şi totuşi, printre ele sînt şi cîteva de reţinut:


7 - un pic aduce a cugetare, dar puterea lui de sugestie e mare:


ne cîntă cucul—

lui cine să-i numere

ce ani i-au rămas


De fapt, şi acest poem ar putea fi rescris, exprimarea lui e butucănoasă; noi scriem în limba română şi poemul trebuie să-i placă unui cititor de poezie română, abia apoi numărăm silabele şi ne străduim să ne apropiem de canonul silabic, mai puţin relevant în afara Japoniei, după cum admit japonezii înşişi.. Îi propun autorului/ autoarei varianta:


ne cîntă cucul—

lui cine îi numără

anii rămaşi?


14 - unul dintre puţinii cuci care nu cîntă, dar ne face să ne gîndim la el! Şi uite şi singurătatea, nenumită direct, ci sugerată, ca într-un bun haiku:


lunca Crişului—

rătăcită în iarbă

o pană de cuc


15 - în felul lui simplu, e emoţionant; o liniuţă între Doamne şi ajută ar reda mai bine expresia populară şi aluzia la un ţăran în zori, să zicem, pregătindu-se de muncă sau de drum:


În zorii zilei

cîntatul cucului—

Doamne ajută!


18 - un cuc fără ambiţii mari şi cam răguşit, dar poemul are umor; are chiar şi cezură - prin ruperea versurilor -, după rîndul întîi; însă e valabilă şi observaţia finală de la poemul 4:


Sus pe o cracă

Cu vocea răguşită

Un cuc amărît


19 - minunat poem – aici avem ce spune şi ştim şi cum să o facem! La fel ca la poemul 32, ne place mult că autorul/ autoarea se gîndeşte, în prag de primăvară, la părinţii rămaşi departe. Şi acolo e primăvară, dar bătrînul cais îmbătrîneşte, la fel şi mama. Poate, totuşi, o mai duc un timp­?.... Cîntecul cucului – nenumit direct – este invocat ca un ritual magic al redeşteptării şi al perpetuării vieţii:


Grădina mamei—

va trezi oare cucul

bătrînul cais?


Felicitări cîştigătorului sau cîştigătoarei (domnul Corneliu Traian Anastasiu îi va trece numele, fiindcă eu am comentat în orb, ceea ce mi-a dat posibilitatea să mă refer doar la poeme). Mulţumiri, de asemenea, celor care şi-au încercat pana (de cuc) în competiţie şi sper că însemnările mele vă vor ajuta să scrieţi haiku-uri tot mai bune.


17 aprilie 2009



Niciun comentariu: