„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 6 martie 2009

Să evităm clişeele


Unul din modurile cele mai simple şi mai obişnuite, dar şi cele mai rudimentare, prin care cineva poate deprinde ceva este imitaţia. Mimetismul este o conduită naturală şi, atîta timp cît alte modalităţi de instruire mai elaborate nu există, este şi singura la îndemîna oricui. Înveţi de multe ori să scrii citind şi ajungînd să imiţi stilul şi procedeele autorilor care ţi-au plăcut. Mimetismul este o conduită înrădăcinată în biologic, imiţi (mai ales dacă eşti un spirit histrionic) ceea ce simţi că, într-un anume fel, îţi aduce avantaje, satisfacţii, bucurii.


Un adagiu al uceniciei susţine că meseria se fură. Pentru că ea se deprinde pe furate şi pe furiş, cînd maistrul nu te observă şi nu-ţi dă binemeritatele şuturi pentru că n-ai dovedit toate corvezile. Maistrul nu prea are timp, dispoziţie şi nici sistemă ca să te înveţe, dacă nu eşti oţ, nu se prinde nimic de tine.


Pe de altă parte, adevărata învăţătură se obţine totuşi doar lîngă un maestru, adică lîngă o persoană dedicată. Şi doar pe furate, pentru că nu trebuie să înveţi doar cum să faci anumite lucruri, ci şi de ce să le faci, ce atitudine trebuie să ai pentru a convieţui cu ele, pentru a intra în simbioză cu ceea ce devine astfel viaţa ta. Faci şcoală doar în preajma unui maestru şi nu la lecţiile şi cursurile lui, ci imitîndu-i felul de a trăi şi vocaţia.


Aşa înveţi, dar, cînd ai devenit învăţat şi te măsori cu cei valoroşi, prestaţiei tale încep să i se impună exigenţe suplimentare. Şi una din ele este originalitatea. La limita cea mai de jos, care de cele mai multe ori ţinteşte scopuri mercantile şi de prestigiu, autorii sînt apăraţi de lege. A copia ceea ce au făcut alţii fără s-o spui explicit, punînd ghilimele, înseamnă că vrei să-ţi însuşeşti opere şi merite care nu-ţi aparţin, că vrei să comiţi o fraudă, să furi creaţia altuia.


Dincolo de plagiat, care presupune intenţia de înşelăciune, există şi o involuntară, inconştientă şi servilă preluare a temelor şi mijloacelor de expresie ale celor dinainte. Imitaţia, în acest caz, se numeşte pastişă şi desemnează lucrări lipsite de valoare şi originalitate care îi aşează pe autorii ce le produc în rîndul epigonilor, a imitatorilor care calcă doar pe urmele înaintaşilor, incapabili să găsească alte căi.


*


Cele de mai sus sînt consideraţii mai mult generale şi privesc mai curînd maniera occidentală de a aprecia într-un spirit excesiv de individualist creaţia. În spiritul poeziei nipone există mai multă înţelegere şi toleranţă. Asta nu înseamnă însă că fiecare autor nu trebuie să-şi impună anumite exigenţe din momentul în care se dedică acestui gen de poezie.


Există însă un pericol iminent care îi pîndeşte pe cei care scriu haiku. Acesta este manierismul, preluarea şi folosirea mecanică şi repetată a aceloraşi procedee de construire a poemului. În felul acesta, poemul nu mai este locul privilegiat în care se manifestă emoţia veritabilă a unui satori (revelaţie), ci doar un fabricat de serie.


Faptul că recuzita poemelor se rezumă la un număr relativ redus de vieţuitoare şi simboluri ale naturii, de situaţii şi de relaţii între elementele folosite face ca anumite formule stilistice şi expresii să fie preluate şi uzate pînă la banalizare. Iar poemele să fie pline de clişee, şabloane, locuri comune.


Exigenţa autorului constă şi în cultura sa specifică, în faptul că a citit cu atenţie ce s-a scris înainte şi a ţinut bine minte schemele pe care le-a întîlnit şi pe care le-a admirat. Şi asta tocmai pentru a nu cădea în greşeala de a le repeta maniacal fără să-şi dea seama.


Cîteva exemple din concursul nostru sînt binevenite. În decembrie, tema cojoc a arătat că cele mai multe poeme s-au bucurat să facă apel servil la clişeul cojocului de omăt, la asocierea cojocului cu ciobanul sau la locurile comune ale colindelor la sat. Unul din poeme, clasat pe locul III:


deal fără turme –

cojocul ciobanului

paznic la stână


surprindea, cu o ironie fină, în expresia paznic la stînă, tocmai inutilitatea îndeletnicirii de paznic cînd turmele au coborît deja la iernat, accentuînd, de fapt, senzaţia de pustiu şi părăsire. În alt poem, clasat pe locul II, aceeaşi atmosferă este redată fără pic de ironie însă: „Cojocul în cui - / Viscolul şuieră în / Stâna părăsită”.


În februarie, expresia revine în forţă, într-un poem clasat pe locul I:


La miezul nopţii

doar un paznic la stână -

luna de gheaţă


Poemul în sine nu este rău, dar se vede că participanţii au uitat prea uşor că formula paznic la stînă a fost întrebuinţată nu demult şi în aceeaşi manieră ironică tot pentru a augmenta simţămîntul singurătăţii. Juriul a ţinut minte mai bine că procedura mai fusese folosită. Ce i se poate reproşa autorului? Faptul că nu a fost mai atent şi mai sever cu propria producţie.

Tot în februarie, poemul:


amurg de gerar-
patine încercuiesc
luna de gheaţă


primeşte suficiente puncte pentru a se clasa pe locul III. Măcar o parte dintre cei care l-au votat, ca participanţi la concursul săptămînal de pe Romanian Haiku, ar fi putut observa lesne asemănarea cu un poem prezentat în săptămîna 64:


noapte de gerar -
patine lasă cercuri
în jurul lunii


Poemul de mai jos este unul care presupune că noi ştim deja ce a spus Nichita:


în sfârşit singuri -

să nu-i strivesc sărutul

umblu pe vârfuri


Fără să fi ştiut, din poemul stănescian, unde a fost depus sărutul cu pricina, n-am înţelege precauţia autorului:


http://www.trilulilu.ro/vruicu/2e7ac71e01b86d


Putem conchide că, măcar pentru cei care au cultură poetică românească, s-a uzat de procedeul honkadori, acela de a cita în poemul tău versuri ale maeştrilor (aici citatul este subînţeles).


Sper să revin şi cu alte exemple, dar m-aş bucura ca oricare dintre voi s-o facă pentru ca nivelul comunităţii să crească. Nu scriem ca să rupem gura tîrgului ieşind în faţă cu orice preţ, ci ca să devenim autori autentici care vor să găsească noi căi de expresie şi să spună ceea ce nu s-a spus deja.



2 comentarii:

Anonim spunea...

Sincer ma surprinde ca oarecum sunt atacata ca am plagiat o expresie"singur la stana"...personal nu am copiat pe nimeni,haiku-ul meu l-am scris dupa ce am vazut un film la televizor(mai exact era ceva cu o stana,noaptea si o luna rece),a fost o inspiratie de moment,nimic copiat cu vreo intentie...mai apare si problema ca in haiku(fiind atat de multe haikuuri)e aproape imposibil sa nu te repeti sau sa semene cu ce au scris altii...nu incerc sa-mi caut vreo scuza,dar nu am copiat!Ce sa mai spun despre altii care il copie pe Basho cu haiku-uri despre broaste care sar in apa sau altele...Eu scriu ce-mi trece prin minte,nu pot controla ce au scris si altii,nu am timp sa retin tot ce se scrie pe aici,daca din greseala apar asemanari,imi cer scuze ,dar sa nu uitam ca pt mine haikuul e doar un hobby,sunt si voi ramane doar un amator,niciodata scriitor profesionist de haiku,pentru ca nu consider acest gen de poezie prea reprezentativ pentru mine.
Henriette Berge

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Nu este vorba de o asemenea acuzaţie.

"Ce i se poate reproşa autorului? Faptul că nu a fost mai atent şi mai sever cu propria producţie."

Am subliniat faptul că poezia niponă este mai permisivă în această privinţă. Pot fi folosite chiar versuri din alte poeme. Important este că e mai greu să ai prea multă noutate în acest fel.

A repeta ce au scris alţii poate fi un omagiu pentru ei.