„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 14 februarie 2009

Concurs de haiku sau de senryu?


Şerban Codrin ne onorează cu o nouă luare de poziţie, ca totdeauna provocatoare şi cu accente exclusiviste. Încerc să o temperez pe alocuri.


Senryu-ul este totuşi o specie de haiku şi pînă în momentul cînd Senryu (şi el un maestru al haiku-ului) a publicat prima culegere de haiku-uri comice această distincţie de gen nu exista. Hotarul dintre cele două genuri (în zilele noastre) este foarte subţire şi nu putem spune că le separă în mod absolut recuzita de elemente provenite din lumea naturală sau din lumea umană (sau urbană). Ca şi fabula, multe senryu-uri se folosesc de animale, păsări şi flori în mod alegoric pentru a vorbi de năravuri umane.


Nici haiku-ul autentic nu-i lipsit uneori de un umor delicat, de o autoironie subtilă şi rafinată. Americanii scriu acum haisen - nu mai deosebesc haiku-ul de senryu şi refac, poate fără să-şi dea sema şi pe alt palier, poemul inţial. Haisen-ul e comic, nu trebuie să aibă cuvânt sezonal, deşi nimic nu-l împiedică să aibă şi kigo. E o evoluţie pe care trebuie s-o băgăm totuşi în seamă.


Cît priveşte cîştigătorul concursului (premiul întîi), mie mi se pare a fi un senryu aproape cinic, chiar de un anume umor negru. Cînd îl citeşti nu te-apucă râsu-plânsu, ci de-a dreptul plînsul. După primul vers "semne de belşug", aşteptarea ta e majoră, dar stratul de omăt e deturnat către un loc unde acoperă doar jalea sterilă. Ce i se poate reproşa poemului este clişeul prea uzitat al cerşetorului orb.


Principial însă, sînt de acord cu introducerea unui juriu şi acest lucru se va întîmpla cu siguranţă începînd cu luna aprilie. Preliminariile au început deja.


*


Şerban Codrin


Nu voi folosi nume proprii, dintr-un motiv de înţeles, dar vă rog să fiţi foarte atenţi, domnilor şi doamnelor care participaţi la concursurile ROMANIAN KUKAI.


S-au afişat rezultatele ultimului concurs de senryu (nu vreau să spun cel din urmă, pentru a nu se interpreta). Rezultatele sunt stupefiante, trebuie să o spunem cu regret. Din ce cauză? Confuzia este mama bietului senryu românesc, patronat de încercarea abia încheiată şi încoronată cu rezultate eronate.


Analizând primele 6 locuri, ne pomenim cu un concurs de haiku (nu comentez aici valoarea textelor, destul de aproximativă, din cauza pastişelor), concurs prezentat însă drept întrecere între autorii de senryu. Încă de la început, organizatorul/organizatorii concursului trebuiau să respingă textele care nu se încadrau în structurile unui senryu.


Problema este însă alta. Ştie cineva ce este un HAIKU şi ce este un SENRYU? Poate fi un răspuns echivalent glumei cu oul şi găina. Eu cred că este o chestiune de iniţiere. Mai răspândit, mai popular, mai abordabil, haiku-ul este un senryu structurat în simboluri naturiste. Invers, un senryu este un haiku fără simboluri naturiste. Aţi înţeles? Poate nu, dar dacă eşti poet înţelegi.


Haiku-ul este o epigramă cu kigo (simbolul anotimpurilor) despre om în miezul naturii, senry-ul este o epigramă despre om în miezul societăţii, care este o natură artificială.


Aceeaşi deosebire o găsim între un pastel de Alecsandri şi o satiră de Eminescu.


Revenind la concursul nostru, juriul, alcătuit de alergătorii după cununa de glorii, nu a văzut că are de selectat haiku-uri (cu kigo) şi acordă Premiul I unui text slab (pentru că este compus după schema pastişată a cerşetorului orb, căruia natura îi aruncă în mână un kigo binecunoscut: omăt, vezi o mulţime de poeme de Aidar Bekir, Radu Patrichi, Valentin Busuioc).


Premiul II. Primeşte încoronarea un haiku având kigo "anul nou".
Păi ştiam că tocmai s-a terminat jurizarea la concursul cu pricina, ce facem acum, premiem ramăşiţele sau ce altceva? Premiul al doilea este fals.


Premiul III. La fel, se dă câştigător un haiku. Premiul este fals.


Premiul IV.În sfârşit, primul senryu autentic. Nu ştiu dacă este cel mai bun din concurs, probabil nu sau da, însă textul este foarte bun. Are ceva din Nichita Stănescu, dar merge, nu este nici pe departe pastişă sau este o pastişă extrem de originală.


Premiul VI. Primele trei nume de autori se prezintă cu haiku-uri cu acelaşi kigo al "anului nou", abia următoarele două sunt senryu, deci ar avea dreptul să intre în selecţie.


Ce-i de făcut în această maree de confuzii?
Juriul este alcătuit deci din membri cu iniţiere precară. Se confundă concursurile de haiku cu concursurile de senryu, acceptându-se specii literare diferite acolo unde nu îşi află locul.


Pledoaria mea este ca domnul Corneliu Atanasiu să aducă modificări în jurizare, pentru că, iată, aproape toate rezultatele concursurilor sunt viciate şi se împing în faţă texte fără merite, trecându-se cu vederea texte valoroase, de aici pretenţii absurde ca deşeurile să fie selectate mai departe în antologii. Propun să se găsească modalităţi de a se închide porţile în faţa falsului.


Parafrazând, poezia nu este mare lucru,dar este mare lucru o poezie frumoasă, curată, aflată pe raftul întâi prin merite autentice, nu prin falsificare.



3 comentarii:

tincuta spunea...

Stimate Domnule Atanasiu,

Imi cer iertare ca scriu asa, fara sa fi participat vreodata la comentarii sau concursuri. Urmaresc de catva timp ceea ce se petrece pe acest site, cu mult interes. Desi la varsta mea greu se mai prin lucrurile noi, imi place sa invat ceea ce e frumos. Atat cat se poate.
Comentariul dlui Codrin m-a pus pe ganduri. A numit haiku-ul "epigrama". A zis ca se refera la omul in sanul naturii. L-a asemanat cu pastelul. Nu-mi vine sa cred ! De ce s-or mai chinui talentatii nostri poeti sa exprime in camasa strimta de 5/7/5, ceea ce rapsodul popular sau un Alecsandri sau un Cosbuc o fac cu atata maiestrie in metrica obisnuita, de atata amar de vreme, chiar ca nu mai inteleg! Dansul stie mai bine. Dar spune ca "poetii inteleg" ceea ce vrea dansul. Dar as vrea sa inteleg si eu! Si multi altii ca mine, mai tineri sau mai batrani, care vor sa priceapa ce fel de poezie e asta, prin ce se deosebeste de ale noastre ! Am citit poezii ale lui Basho. Si Issa. Si Buson. Mi s-a parut ca mai degraba e diferit de ceea ce intelegem noi prin infratirea cu natura. Nu mi s-a parut ca sunt nici imn de slava a naturii nici proiectii ale sentimentelor lor asupra naturii. Parca ar fi mai mult spectator care regaseste pe scena naturii, in fiecare clipa, ceva adanc din el, privitorul-traitorul. Nu stiu. Va rog sa nu publicati aceste ganduri caci nu sunt sigura. E doar o parere. Dar mi se pare ca dansul a spus niste lucruri surprinzatoare si ma tem ca n-o sa mai intelegem cum trebuie.
Cu respect,
Tincuta Vornicu
tincuta2@gmail.com

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Şerban Codrin are o oarecare întîrziere în operarea pe internet şi comentariul de mai jos, trimis prin email, trebuie să i-l postez eu:

Dragă Corneliu, nu sunt de acord cu tine. SENRY-ul este pur epigramatic, social şi moral, comic cât cuprinde. HAIKU-ul este epigramatic, pastel, simbolic, paradoxal, comic cât cuprinde. Este drept că unii autori, probabil recunoscuţi drept cei mai mari, Basho, Buson, Shiki, au creat haiku filozofic, dar Yssa este mai comic decat Senryu.

Rezumând, HAIKU-ul este haiku, iar SENRY-ul este senryu. Este clar că se influenţează, ba chiar este de dorit, şi chiar dacă nu s-ar întampla aşa, ar veni un mare poet care să demonstreze că se poate. Însă poetul acela mare nu a venit, cel puţin în poezia română, aşa că mai rămânem la schema veche, respectăm delimitările, altfel nu ne mai înţelegem, adică transformăm concursurile de haiku în concursuri de senryu şi invers.

Confuzia poate fi depăşită de un poet de mare talent, dar nu de un începător, de un amator fără instrumentele estetice necesare. În acest caz, un haiku, fie chiar genial, nu poate fi premiat drept senryu, ci autorul să se prezinte la concursul de haiku, nu este cazul celui de al cincilea concurs, unde haiku-ul premiat este pastişat, deci neoriginal şi nu are ce căuta decât într-o selecţie negativă,de pastişe.

Exista un mare poet român , care a ridicat PASTIŞA la rang de specie literară, dar ŞERBAN FOARŢĂ este un uriaş talent, aşa că Quod licet Iovis non licet bovis.

Rostul concursurlor este de a promova originalitatea. Că nu se întâmplă aşa, să căutăm cauzele şi se pare că, deja, două au fost găsite: a)juriul colectiv este prea abstract, dar şi nepregătit pentru a face faţă unei provocări estetice responsabile, b)apariţia complicitatilor, a votărilor interesate, între grupuri de susţinere. Se va trece la jurizarea mixtă, aceasta este tendinţa şi, cred, formula de compromis, unde juriul de doi/trei poeţi sau un singur jurizant (ajutat inclusiv de un regulament cu criterii de jurizare şi alegere) îşi vor asuma răspunderea morală şi estetică. Cunosc concursuri, unde nu am fost de acord cu poemele jurizate, dar am observat că maestrul-jurizant era o personalitate, un maestru, aşa că nu am mai avut nimic de comentat, pentru ca magister dixit, aşa că l-am respectat pe magistru.

Despre asta este vorba, despre o corectitudine în numele esteticii şi moralei, pentru că este jenant ca la un concurs de senryu să fie premiate haiku-uri, iar un senryu autentic, unul, atâta cât este, să primescă locul patru şi marginalizarea, pentru că aşa vrea mica mafie jurizanta şi nebăgarea noastra de seamă, adica, pur şi simplu, confuzia între specii literare.

Întreb, senry-ul sacrificat, un poem, de altfel, splendid, ar fi fost premiat la un concurs de haiku? Cu siguranţă nu. Atunci, reciproca de ce este valabilă?

Vor veni reparaţii prin modificarea regulamentului de jurizare, prin neacceptarea pastişelor prea evidente, prin respectarea speciilor, pentru că altfel concursurile nu vor mai avea nici un sens.

Şerban Codrin

tincuta spunea...

Ma scuzati ca imi permit din nou sa scriu dar "...Yssa mai comic decat senryul" ?!
Fara indoiala ca exista umor mult la Issa, dar sursa umorului sau este din alta zona pornita. Compasiunea si respectul sau pentru tot ceea ce este viu il fac sa se aplece cu grija, cu duiosie, catre cea mai neinsemnata insecta; umorul e intrinsec unui astfel mod de a intelege viata. Poate nu ar fi total gresit daca as spune ca wabi-sabi -ul sau este "imblanzit", imblanzind perceptia semenilor asupra elementelor inconjuratoare, unificand, armonizand.
Pe cand, in senryu, im mod evident, umorul este cautat cu precadere, separand pe cel care percepe de ceea ce este de perceput. Acestea sunt dincolo de haiku-natura si senryu-societate.
Nu, Issa nu ar fi putut scrie vreodata senryu.
Va rog, din nou, nu mai puneti in vazul lumii ceea ce scriu. Mi-e jena, caci dansul este un maestru al poemului japonez, scrie bine.Eu scriu dintr-o intelegere simpla, a cititorului, fara a avea prea multe cunostinte despre fenomenul haiku.
Cu respect,
Tincuta Vornicu