„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

joi, 12 februarie 2009

COMENTARIU LA AL CINCILEA CONCURS DE SENRYU


Am primit de la Mara Paraschiv un comentariu la ultimul concurs de senryu. Sînt puţini cei care au îndrăznit aşa ceva, iar la senryu încă n-a făcut-o nimeni. Chiar dacă părerile ei nu au suficientă obiectivitate, ele reflectă intersul sporit al unui participant care-şi pune şi probleme de apreciere şi ştie că fără a încerca să-şi sporească nivelul cunoştinţelor nu va căpăta un discernămînt de calitate.

Dacă părerea voastră nu coincide cu a ei, aveţi ocazia să v-o exprimaţi în comentarii.

*

COMENTARIU LA AL CINCILEA CONCURS DE SENRYU

Mara Paraschiv

Ca iubitoare de haiku – unul din genurile reprezentative majore ale literaturii nipone - sînt una dintre participatantele la concursurile organizate pe ROMANIAN KUKAI, de grupul celor trei, printre care nu pot să nu-l amintesc pe Cornel Atanasiu, pe care l-am cunoscut pe net în 2007, pe când mă aflam în America, de unde mi-am încercat prima oară norocul. Întorcându-mă în ţară, am continuat participarea, cu mici întreruperi, urmărind cu mare interes rezultatele, nefiind niciodată la cota la care m-aş fi aşteptat, cu toate încercările şi bunăvoinţa mea. Probabil, că asta m-a incitat şi mai mult, făcându-mă să mă documentez, să iau legătura cu persoane consacrate... tot sperând. Asta mi-a prins foarte bine. Chiar dacă poemele mele nu au fost clasate pe primele locuri, o spun cu mâna pe inimă, că am câştigat multă experienţă, am trăit atmosfera competiţiei, am învăţat pentru ca puterea de a pătrunde în inima lucrurilor să nu fie doar întâmplătoare. În cele din urmă, am reuşit să mă apropii de poem cu pasiune, să-i înţeleg tehnica şi frumuseţea divină, prin care să pot reda gânduri, reflexii, folosindu-mi capacitatea de sugestie, să fiu spontană, naturală, dar şi autentică în descoperirea prezentului realităţii, reuşind să scriu o carte, şi chiar să fiu inclusă în Antologia Internaţională “ Greieri şi crizanteme”.

Ca participantă la concursul de senryu din luna ianuarie-februarie 2009, încerc să vin cu un comentariu, stângaci, desigur, ca al oricărui începător, cu rugămintea de a fi considerat ca o părere, o privire dintr-un alt unghi, ceea ce, dealtfel, ar putea şi ar fi bine s-o facă oricare dintre participanţi.

Ce am constatat? Una e să participi la un concurs de haiku şi alta la un concurs de senryu. Primul având ca subiecte natura, realitatea înconjurătoare, punând accent şi pe valoarea estetică, în al doilea, senry-ul, chiar dacă se respectă aceeaşi tehnică, intervine ironia, comicul, humorul. Ca urmare a acestei cerinţe, în urma revederii poemelor, eu aş face următorul clasament:

Locul I – poemele cu nr. 20 notat cu 8 puncte şi 22 notat cu 5 puncte. Ambele poeme se caracterizează prin autencitate, naturaleţe, idee proprie, creează bunădispoziţie, sunt poeme senryu.


Locul II - poemele nr. 39 notat cu 7 puncte şi 43 notat cu 5 puncte. „În sfârşit singuri...umblu pe vârfuri” se abordează un stil romantic, aproape pictural, folosit de Buson, reformatorul genului Bashō, cu putere de sugestie, iar poemul cu nr. 43 este detaşat în expresie şi comparaţii, aşa cum trebuie să fie un senryu.


Locul III - poemele cu nr. 15 şi 19 notate cu câte 9 puncte. Redau realitatea cu putere de pătrundere, cu posibilitatea de a vedea cu ochii proprii trăirea poemului.


În continuare ar urma următoarele poeme:


Poemul nr. 7 notat cu 3 puncte:

- naturaleţe, spontaneitate, fericire; într-adevăr, cine nu se bucură când ninge? “ de bucurie îţi vine să-ţi pierzi minţile”


Poemul cu nr. 25, notat cu 5 puncte, cu următoarea remarcă:

- cuvântul „sperietoarea” mi se pare prea uzitat şi uzat

- în ansamblu provoacă râs, haz, e imposibil să nu-ţi descreţeşti fruntea când îl citeşti, creează acea imagine picturală şi vizuală, în acelaşi timp ; are o cotă ridicată de senryu


Poemul nr 6 notat cu 4 puncte:

- un poem frumos, cu o caldă ironie, cu veşnicul umor despre soacra, biata de ea, nu moare niciodată, trăieşte cu fiecare generaţie şi va trăi veşnic, deşi de cele mai multe ori sunt vinovate nurorile


Poemul nr. 14 notat cu 2 puncte:

- un poem profund, cu substrat, merită să-i dai atenţie; cine-i însetat... ispiteşte izvorul; spendid


Poemele nr. 11, 28, 33 notate fiecare cu 1 punct:

- scăpate din vedere; spontaneitate, naivitate, frumuseţea de lângă noi, copilăria... însoţită de animalele dragi nouă; pisica ce păzeşte gâsca, iar noi sătui de râs, ce poate fi mai pictural, natural, amuzant? Câinele scormonind zăpada să-şi găsească osul ascuns...!


Poemele cu nr. 26 şi 21 notate cu 1 punct:

- amuzamentul vieţii este atât de mare, încât poţi muri şi de râs; dar în ce fel de râs? Iar moşul ce priveşte la crăciuniţe este chiar ca un filozof; eu îl văd ca într-un tablou, cu sprâncenele ridicate, stufoase, cu ochii în jos, privind cu coada ochilor spre ceea ce a însemnat viaţă; se apropie de Buson. Oricum poemele îţi lasă libertatea să alegi, să înţelegi ce vrei; au profunzime, deşi par simple, la prima vedere


Am lăsat la urmă Poemul nr. 10 clasat pe locul I,nu pentru a-l descalifica, ci pentru a-l transfera la concursurile de haiku şi nu senryu; felicitări autorului:


- trezeşte mai curând compasiune, reflecţie, o realitate crudă, pe care nimeni nu ar vrea să o trăiască; dacă te uiţi în cutie şi vezi omătul, în loc de altceva... Ce poate fi mai dureros decât indiferenţa semenilor , desconsideraţia, sictireala cu care privesc unii... şi aşa mai departe; face parte din acele haiku-uri, care tulbură şi tragicul; face parte din florile rare


Câteva sugestii, fără a supăra pe cineva: toţi concurenţii suntem în aceeaşi barcă, putem vâsli în direcţia în care dorim.


La poemul 37, notat cu 5 puncte, cred că barza ar putea bruia canalele în miez de noapte; mi se pare mai sugestiv; nu canalele adulţilor, că oricum atunci copiii dorm.

La poemul 36 notat cu 3 puncte: câinele latră la un necunoscut, nu e prea veridic; pare un pleonasm; oricum noaptea câinele poate lătra şi la stăpân, de bucurie sau...!


Celelalte poeme mi s-a părut că au o tentă prea melancolică, pentru senryu, tragică “mi-a sunat ceasul, oameni fără vise, fără buhai şi mascaţi, paltonul e tot cel vechi, iar în poemul nr. 5 se strecoară vulgaritatea, ce nu mi se pare prea potrivit.


O constatare:


- mai întâi este regretabil că şi în poezie, până şi în aceste poeme cu atâta concizie, se vede realitatea în care ne zbatem, noi, românii; probabil, că ne este caracteristic nouă, să ne lovim zilnic de beţivi, cu sticla în mână, să se dreagă cu zeamă de varză, cerşetori, pocnitori... mai urmează să împrospătăm plaiurile mioritice cu tot felul de lucruri netrebuitoare

- apoi, nu pot să nu mă bucur, că pe lângă genurile literare, deja existente la noi, i se oferă haiku-ului teren, o zonă care prinde contur, pe măsură ce numărul iubitorilor de haiku se lărgeşte pe o arie întinsă, ia amploare în fiecare an.


Multă putere organizatorilor şi cordiale salutări tuturor participanţilor!

Niciun comentariu: