„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 27 septembrie 2008

LUPTA CU DESTINUL

Vasile MOLDOVAN


Atunci când l-am cunoscut, în primăvara anului 1990, FLORIN VSILIU era o fiinţă de o mare delicateţe sufletească, dar şi de o fraglilitate fizică, ce se vedea cu ochiul liber. Era aidoma unui hermit slăbit parcă de post şi rugăciune. Dar, în ciuda trupului firav era de o vioiciune ieşită din comun. Aidoma argintului viu se afla într-o continuă mişcare, în permanentă agitaţie. Nu cunoştea odihna. Fundase revista HAIKU, prestigioasă publicaţie, care apare şi azi. Apoi întemeiase SOCIETATEA ROMÂNĂ DE HAIKU, una din primele de acest gen din Europa şi EDITURA HAIKU. În aceeaşi perioadă se deplasa dintr-un capăt în altul al ţării, ca să prezinte conferinţe de niponologie sau despre calitatea produselor, domeniu în care era expert, la universităţile din Bucureşti, Drobeta Turnu-Severin, Oradea, Iaşi, Botoşani. În condiţiile în care nemiloasa boală a lumii contemporane, cancerul, începea să-şi facă, în mod dureros, simţită prezenţa.

Până în 1989, în afara numeroaselor volume scrise în colaborare, a publicat doar trei cărţi proprii. De atunci, tocmai de atunci când începuse lupta cu destinul a publicat în medie câte trei volume pe an, majoritatea de sau despre poezia de inspiraţie niponă. Pe acest tărâm, el nu a fost doar pionier, ci, am putea spune chiar martir, ţinând seama şi de suferinţa fizică intrată pe un drum ascendent şi, din păcate, ireversibil, cât şi de greutăţile fără seamăn întâmpinate la tot pasul în publicarea cărţilor proprii şi ale altor poeţi de haiku.

Ne povestea celor din CENACLUL DE HAIKU creat şi condus de el, şi care azi îi poartă numele, că fusese operat de cancer. Mulţi nu l-au crezut văzând de câtă forţă dispune şi de câtă pasiune şi energie pune în tot ceea ce face.

În ultima parte a vieţii, lupta cu destinul a cunoscut momente dramatice.
După aproape un deceniu de la prima intervenţie chirurgicală trebuia să o efectueze pe a doua. Şi- a amânat cât a putut operaţia, deoarece, între timp, ceea care i-a fost o viaţă alături şi care l-a ajutat să-şi ducă la bun sfârşit îndrăzneţele proiecte profesionale şi literare, LUCIA VASILIU, s-a îmbolnăvit de o maladie necruţătoare, invalidantă. I-a stat la căpătâi de veghe, nenumărate nopţi, alinându-i, pe cât s-a putut, suferinţa şi prelungindu-i zilele.

Şi după înmormântarea soţiei şi efectuarea celei de a doua operaţii, când durerea şi slăbiciunea nu cunoşteau margini, a continuat să lucreze, cu o voinţă ieşită din comun. În anul 2001, în condiţiile în care a făcut naveta între Bucureşti şi Piatra –Neamţ, oraşul eternităţii sale, a publicat, în mai puţin de opt luni, patru cărţi. Simţind că i se sfârşesc puterile, la cea mai de pe urmă carte, a cerut sprijinul semnatarului acestor rânduri. Aşa a apărut cântecul său de lebădă, volumul de eseuri „Poemul într-un vers”.

Am scris aceste rânfduri « spre neuitare, întru spirit şi adevăr”. Sunt exact cuvintele regretatului FLORIN VASLIU, de la a cărui trecere în nefiinţă se împlinesc 7 ani, cuvinte pe care le-a inclus în ultima sa dedicaţie, aşternute cu o mână tremurândă, pe pagina de gardă a celei de pe urmă cărţi.

Nu v-am uitat maestre, nici eu , nici ceilalţi, care şi-au făcut la şcoala domniei voastre ucenicia. Cum să vă uităm, când aţi lăsat posterităţii un “pogon de flori”, poemele haiku, haibun, haiga, renku şi tanka ale ucenicilor dv., ‘flori” pe care le-aţi cultivat, plivit şi pus în lumină, până în cea din urmă clipă a vieţii ? Pentru această moştenire aţi dobândit în sufletele noastre neuitarea.

DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Să aibă odihnă de la Domnul și pacea pe care poate nu și-a găsit-o în dramatica existență! Rămân uimită și mă umplu de admirație în fața unor caractere atât de puternice, care se luptă, prin artă, cu boli necruțătoare.
Frumos articol, domnule Moldovan, scris cu emoție atât pentru omul cât și pentru poetul Florin Vasiliu.
Cu stimă,
Florinel (Florentina Loredana Dănilă)

Maria Tirenescu spunea...

Am un fragment dintr-o emisiune de la radio în care Florin Vasiliu vorbea despre preocupările legate de haiku. Nu ştiu unde este în acest moment (am mai multe casete), dar o voi căuta şi voi încerca să scriu atât cât voi putea din acel intreviu.

Înaintaşii noştri merită să ne amintim de ei!

Maria