„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

duminică, 27 ianuarie 2008

Poemul ca metaforă extinsă - comentariul la două poeme ale lunii ianuarie

Am ales două poeme ale ultimului concurs care mi s-au părut deosebite pentru modul subtil în care construiesc o a doua semnificaţie deasupra sau în spatele celei etalate-n prim plan.

Azil de bătrâni –
ultimul vizitator
dispare-n viscol

Eduard Ţară

Viscol în noapte –
bunica toarce privind
prin geamul tot mai mic

Maria Tirenescu

În primă instanţă, viscolul îşi manifestă trăsăturile sale de urgie de durată şi cu urmări durabile: troienirea drumurilor şi izolarea aşezărilor. Este un eveniment în care, vrei, nu vrei, eşti aproape silit să contempli neputincios pustiirea, stihia te pătrunde şi se insinuează în sufletul tău.

În ambele poeme viscolul desparte, aşează depărtarea între oameni, îi izolează în însingurarea şi preocupările lor. Viscolul şterge urmele, vizitatorul dispare, bunica devine treptat tot mai puţin vizibilă. Efectul este de interiorizare şi de întoarcere asupra nimicniciei care se face tot mai prezentă.

În ambele este asociat viscolul cu bătrîneţea şi precaritatea ei. Şi, în felul acesta simplu, viscolul îşi schimbă firesc registrul. Faţă cu bătrîneţea, viscolul interior devind acela al timpului. Şi el avînd efecte asemănătoare, troienirea cărărilor vieţii, izolarea de ceilalţi, pustiirea de sine.

Viscolul nu mai e doar viscol, ci un agent al gîndurilor şi simţămintelor care iscodesc imaginile sale simbolice. În primul poem, urgia face să dispară intimitatea în vijelia de afară. În al doilea, ca într-un ochean întors, micşorînd mereu ochiul de geam, prăpădul îndepărteză chipul bunicii împingîndu-l într-un trecut irecuperabil.

Această tristeţe cernută din simbolistica viscolului este de o imensă nostalgie: ceva ne mai face, prin perdeaua învolburată a fulgilor, semne pe care cu greu le mai distingem.

Chiar dacă haiku-ul respinge metaforele-zorzon, el structurează metafore extinse în care întregul poem, cu ţesătura sa de imagini şi gînduri subînţelese, este o metaforă extinsă pentru o realitate subiacentă. Aceasta este, cred, lecţia celor două poeme.

Niciun comentariu: