„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 5 noiembrie 2007

INTERVIU CU SCRIITORUL ŞERBAN CODRIN (IV)

Aceasta e ultima parte a celor două interviuri luate la distanţă de 10 ani lui Şerban Codrin de către Angela Baciu Moise.

*


ANGELA BACIU M : Acum aveţi prieteni literari?

SERBAN CODRIN : Da, am prieteni literari în cu totul alte localităţi şi… nu ne întâlnim niciodată. Dacă destinul nu m-ar fi îngropat de viu în Slobozia, aş fi devenit, probabil, profesor universitar de istoria muzicii sau în alte domenii, dar… am renunţat la astfel de împliniri profesionale şi sufleteşti. O zi şi o noapte au prea puţine ore pentru a realiza ceea ce îmi propun. Sunt acuzat ca risipesc vremea, prea mă plimb de unul singur şi complotez împotriva umanităţii: în timpul orelor de pierde-vară mi-am construit carţile, ba, în parte, le-am scris pe zeci de carneţele boţite în buzunar.(…)

ANGELA BACIU M : Cum vedeţi fenomenul «subliteraturii» practicat de unii? Uniunea Scriitorilor ar trebui să ia măsuri restrictive?

SERBAN CODRIN : De ce consideraţi că ar exista un fenomen al «subliteraturii»? …Pare o simplă boală de sezon, care va lăsa urme sau se va şterge definitiv, fără nici o consecinţă. Eu cred în a doua variantă. Creştinismul a cenzurat ideea de dragoste şi a redus-o până la limite ridicole. Acuzaţiile de licenţiozitate, frivolitate, pornografie, pentru că la aceste domenii vă referiţi, sunt… nişte falsuri. Capitolul subliteraturii cuprinde titluri precum «Mitrea Cocor», 1907, «Mărul de lângă drum», «Ţie-ţi vorbesc, Americă», «Imn partidului», «Minerii din Maramureş», «Şoseaua Nordului», nicidecum «Arta iubirii» de OVIDIUS, «Poemele pasiunii» de Pierre LOUIS, ori «Comedia infernală» de Emil BRUMARU.

Numai cine nu ştie să citească are impresia că în romanul «Tristan şi Isolda» se proclamă adulterul drept virtute tutelară, când în realitate este «cel mai fermecător dintre poeme» (Denis de ROUGEMONT). Ce spui de faimoasa «Povestea poveştilor» de Ion CREANGĂ? Câte pagini s-au mai scris in literatura română de o expresie stilistică atât de înaltă şi savuroasă? Probabil, numai nenea Iancu a mai reuşit ceva în «Pastramă trufanda», cel puţin în voluptatea levantină. Băieţii aceştia imberbi cu fetiţele lor naive, care abia au desoperit dormitorul sau boscheţii patriei, se năpustesc să scrie fără conştiinţă estetică. Este vina lor, nicidecum a lui Francois VILLON, BAUDELAIRE, APOLLINAIRE, Emil BRUMARU. Criticul şi istoricul literar, teribilul Marian POPA, ar fi alcătuit o Antologie a poeziei şi prozei licenţioase româneşti, cu pagini clasice din cronicari, Budai-DELEANU, REBREANU, Ion BARBU…

Cunosc autori contemporani cu texte suculente prin umorul şi râsu-plânsul, de-ar fi să-i arăt cu degetul de aur pe Marian DOPCEA, Mircea CĂRTĂRESCU, Radu ALDULESCU, Florin IARU… Am citit multă literatură erotizantă, piperată licenţios, dar ce spui de «Ana Karenina», măreţ imn de dragoste, chiar dacă adulterin, pentru că acest suprasentiment uman, iubirea, are atâtea semnificaţii, fir-ar ale dracului şi ne pândeşte cu mii şi mii de feţe ciudate…

Cât despre intervenţia breslei scriitoriceşti? Ce să caute cu vidanja în cerneala poeţilor? Cine-i cocoş de rasă cântă bărbăteşte, cine-i avorton se stinge cu oricâte exerciţii de potenţă artificială…(…).

ANGELA BACIU M : Care credeţi că este datoria şi rolul unui scriitor la începutul secolului XXI?

SERBAN CODRIN : De ce nu mi-au pus întrebarea aceasta la începutul secolului al XIX ori al XX sau al altuia, oricare? La sfârşitul secolului XXI se va face bilanţul şi se va trage linie. Contabilii literari se vor întrece să arate cu degetul spre creatori, echivalenţii din alte vremuri ai lui DOSTOIEVSKI, BACOVIA, O’NEIL.

Va fi un secol framântat, cu războaie teribile, cu dictatori mai demenţi ca STALIN, cu preţul sângelui mai coborât decat la Kolâma. Indurătoarea planetă TERRA va speria mica mea stea Sol, undeva, într-un colţ anonim, vizibil al galaxiei, aşa că poeţii, romancierii, dramaturgii vor avea despre ce să scrie tragedii mai teribile ca ESCHIL şi romane mai zguduitoare decât cele ale lui KAFKA, numai hârtie sau ecran de laptop sa se găsească…

ANGELA BACIU M : Care consideraţi, d-le Şerban CODRIN, ca este momentul cel mai glorios din literatura română?

SERBAN CODRIN : Vitalitatea spiritului nostru tracic, care a dinamizat, dacă nu cumva a creat spiritul antic grecesc, nu se dezminte. Un popor cu sângele amestecat ca al nostru, cu o voinică rădăcină indo-europeană, cu ramuri vânjoase slave şi nord orientale, turceşti şi sud orientale a dat lumii pe Dimitrie CANTEMIR, Ion Budai-DELEANU, EMINESCU, ENESCU, BRÂNCUŞI, PAULESCU, ODOBLEJA, COANDĂ, PALADE, WURBRAND, STĂNILOAIE.

Dimitrie CANTEMIR este o clipă astrală europeană, una dintre primele şi cele mai strălucitoare din cultura şi literatura română, este un gigant îngropat în tăcere. Stă la începuturile modernităţii noastre asemeni unui DANTE, la fel de copleşitor, dar nu s-a găsit nici un leac, nici un instrument optic să ni-l facă mai vizibil. Este cea mai mare pierdere…

O altă clipă astrală se află în posesia lui Ion Budai-DELEANU (1760-1820). Mai tânăr cu 11 ani decât GOETHE şi cu 4 ani decât MOZART, mai vârstnic decât NAPOLEON şi BEETHOVEN, este contemporanul tuturor acestor titani. Jurist, filolog, înalt funcţionar imperial, Ion Budai-DELEANU a creat o epopee, «Ţiganiada», de notorietate încă nerecunoscută. Dacă ar fi scris în limbile italiană, franceză, engleză, germană, europenii l-ar fi aşezat alături de TASSO, MILTON, sau GOETHE, pe când aşa, noi, românii, l-am bătut în piroane alături de nimeni, nici măcar între doi tâlhari pe o Golgotă locală.

Dintr-o întâmplare (oare?) l-am cunoscut pe venerabilul profesor şi editor Jacques BYCK. Într-o cârciumă afumată, lângă Facultatea de limbă şi literatură română, încerca să convingă, pe câţiva studenţi deloc dedicaţi discursului profesoral, ci numai pensiei ilustrului boem. Jacques BYCK susţinea ideea rescrierii epopeii, a recitirii într-o limbă curată, chiar cu acuzaţia de pierdere a inocenţei originale. După vreo… 18 ani, prin 1982, m-am apucat de treabă şi am dus-o pâna la capăt. Am analizat prima variantă cu răbdarea profesorului Ion Dodu BĂLAN, rând cu rând, dar s-au adăugat mii şi mii de modificări până la forma tipărită la Editura «Dacia», unde am răzbătut prin bunăvoinţa lui Vasile IGNEA, căruia îi expediasem o copie după manuscris. Un critic literar cu umor, Alex. ŞTEFĂNESCU, citind «Ţiganiada» în varianta mea, mă acuza că l-am îmbolnăvit de… maladia râsului. După nişte ani, între timp Revoluţia stropise caldarâmul cu sânge şi-l banalizase pe Caragiale în Parlament, acelaşi Alex. ŞTEFĂNESCU m-a învinuit de lipsa sării şi a piperului; părându-i-se noile bucate fără noimă şi gust.

Da, recunosc, se prăbuşiseră stăpânii vechi, iar proaspeţii arivişti nu mai preţuiau glumele, oricât de groase, când moda îl întrona pe DRACULA lui Bram STOKER sub coroana lui Vlad ŢEPEŞ şi pe George ORWELL peste umbra lui Ion Budai. În orice caz, un profesor, fără al şaselea simţ al umorului, a umplut cataloagele unui liceu din Slobozia cu note rele pentru că zgubiliticii de învăţăcei îşi pierduseră vremea cu lectura «poemului în proză» în loc sa trişeze, ca atunci când:

« Tandaler fârşind învăţătura / Porunci să meargă dupa sine / Toţi armaţii, strigând: bura ! bura !» («Ţiganiada», VI, 99).

ANGELA BACIU M : Alt moment glorios?

SERBAN CODRIN : Alt moment glorios, deci astral? Când a scris Vasile ALECSANDRI balada «Mioriţa» a uitat să o semneze, atribuind-o folclorului. «Mioriţa este o capodoperă a lui Vasile ALECSANDRI, cu nimic mai prejos de Luceafărul eminescian…», spune Nicolae MANOLESCU (n.a. actualul preşedinte al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA) mai mult afirmativ decât demonstrativ, dar vine un ilustru necunoscut, eseistul, logicianul şi etnologul Alexandru BULANDRA cu toate argumentele în favoarea bardului de la Mirceşti, în definitiv, component al poporului român alături de ciobanul mioritic.

Dacă am pornit pe această pantă, să continuăm!

ANGELA BACIU M: Un alt exemplu!

SERBAN CODRIN : Ce spuneţi de întâlnirea între Titus MAIORESCU, Mihai EMINESCU, Ion CREANGĂ? Fără primul, ce s-ar fi ales de ceilalţi doi?

Probabil, HAŞDEU şi MACEDONSKI ar fi devenit junimişti, EMINESCU îşi lua doctoratul şi se pensiona profesor universitar de filosofie, CREANGĂ, dat afară din tagma clerului disciplinat, revenea acasă, la Humuleşti şi iniţiat în vrăji, se instala vraciul satului, moştenitor al Smarandei şi al lui David, magicianul din Pipirig.

Am fi rămas, mai mult ca sigur, fără Oda în metru antic şi fără Dănilă Prepeleac!...


Niciun comentariu: