„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 23 octombrie 2007

Premiile lunii octombrie


Comentariile lui Dan Florică au sosit ca de obicei fără întîrziere. Le dăm curs şi pentru a vă bucura de ele, dar şi pentru a vă provoca să vă încercaţi la rîndul vostru capacitatea de interpreta.

*

Pe tema libelulei, propusă de conducatorul site-ului în luna in curs, s-a scris indeajuns şi cu bune rezultate. Poemele premiate sunt în număr de opt, toate exprimând, aproape altceva despre această vietate fermecătoare care ne-a strâns laolaltă la actualul concurs.

1. In vals cu vântul/ prin câmpia săracă/ o libelulă , poemul haiku cu nr-ul 2, care a obţinut premiul I, nu este unul strălucitor. Totuşi a atras multe voturi. În ce să fi constat atracţia lui? Ideea valsului în care sunt antrenaţi , în nesfârşirea timpului libelula şi vântul este una inedită. Dar nu ea dă greutate poemului. Versul doi, pe câmpia săracă, vine ca o contrapondere şi adaugă negativitate poemului (tocmai ceea ce avea nevoie), ne trezeşte la realitate şi ne dezmeticeşte, insistând că ne aflăm în faţa unui haiku. Autoarea ne sugerează astfel că nici măcar pe un fundal sărăcăcios, valsul celor doi parteneri, pe valuri de timp, nu este unul de ignorat, de refuzat. Puterea poemului e concentrată în primele două versuri, cel de-al treilea eliberând semnificaţia lor. Valsul, vântul, libelula sunt entităţi efemere. Eterna câmpie, săracă de astă dată, e capabilă să descătuşeze resortul din care ţâşneşte acest haiku neaşteptat, într-o formă destul de estompată. Răspunde acest poem celor trei intrebari: Cine? Unde? Când? Răspunde, numai că la una din ele raspunsul este dat indirect. Atmosfera poemului este una de wabi/sabi.

2. Firul de iarbă - / o libelulă îndoaie/ uşor lumina, ca poem haiku a obţinut cu acelaşi punctaj (14) tot premiul întâi. De astă dată strălucirea poemului e evidentă si la propriu şi la figurat. Primele două versuri pot fi la îndemâna oricui. Al treilea, e mult mai greu de conceput... Autorul, nimeni altul decât Eduard Ţară, atunci când observă firul de iarbă îndoindu-se sub greutatea totuşi semnificativă a frumoasei insecte, nu mai are în faţa ochilor decât firul de lumină sălăşluind pe trupul ierbii, aflat în bătaia soarelui. Este adevărat că se îndoaie lumina? E adevărat, dar exprimă un anumit etaj al realităţii pe care poetul preferă să îl păstreze în faţa ochilor săi fascinaţi de miracolul naturii... Dar are negativitate acest poem? Consider că da şi ea este rezultatul acelei acţiuni de îndoire a luminii. Categoria estetică ce se degajă din poem consider că este aceea de hosomi...

3. O libelulă / pe băţul pescarului - / singurul zâmbet. Negativitatea poemului este evidentă, într-o atmosferă de wabi/sabi. Ea implică şi acel băţ, care ţine loc de undiţă, dar mai ales sugestia că bietul nostru pescar, aidoma ca într-un haiku ce a avut ca temă lotusul, nu a avut parte de peşte în acul undiţei, ci, în recompensă, de o frumoasă libelulă care să se aşeze mângâietoare şi răsplătitor pe ceva cu menire de undiţă. Pescarul nu pare unul profesionist, ci unul de ocazie care vine să-şi omoare timpul, sau pur şi simplu să scape de atmosfera apăsătoare de acasă sau de la serviciu... Eternul nu are nici un corespondent în acest haiku, acţiunea derulată implicând numai efemeriăţi, rezultatul fiind cel de faţă.

4. Premiul al II-lea debutează cu un haiku frumos, amintind într-un fel de cel al domnului Eduard Ţară dar construit, de astă dată, pe tema umbrei: Umbra trestiei / unduindu-se uşor... / o libelulă. A trestiei umbră, în acest poem se unduieşte ca o totalitate, deşi o libelulă nu are puterea să producă acest efect. De aceea, bănuim, în subsidiar şi vântul de care autorul (Vasile Moldovan), nu ne spune absolut nimic. Negativitatea pe care tocmai o căutăm este însăşi umbra, ca un alter ego al plantei, adusă în prim planul poemului. Numai că este o negativitate îndulcită de acea unduire, sugerată a fi provocată de sosirea unei libelule pe suprafaţa sa. Căutând răspuns la cele trei întrebări fundamentale ale haiku-ului perfect, găsim răspuns cert la două, la a treia, trebuie să-l căutam cu atenţie. Categoria estetică care ne întâmpinâ în poem este wabi/sabi. Autorul făureşte acest frumos haiku uzând de efemerităţi, cărora le dă strălucire o vietate la fel de trecătoare.

5. Aripi brumate -/ o libelulă moartă / suflată de vânt. Izbitoare de la bun început, negativitatea poemului prin aripi brumate şi moarte. În primul vers autoarea pare să ne spună cauza care provoacă extincţia acesteia. Şi versul trei este tot în sensul accentuării negativităţii, întrucât nici fără viaţă libelula nu-şi găseşte liniştea, vântul subliniindu-i în continuare efemeritatea. Moartea libelulei însă ne arată o situaţie inedită, aceea că efemeritatea a ajuns deja în pragul descompunerii în etern (neprecizat ca detaliu). Categoria estetică uzitată este wabi/sabi. Ca şi în haiku-urile de mai sus răspunsurile la întrebările fundamentale nu le regăsim în totalitate.

6. O libelulă / în piatra de chihlimbar -/ talisman în sân, se dovedeşte un haiku surpriză constând în ineditul trasformării, cu concursul naturii, a efemerului (libelula) în etern (prin încorporare în piatra de chihlimbar, devenită talisman). Numai că transformarea în talisman, şi situarea lui în sân , pune piatra semipreţioasă în serviciul efemerităţii. Cumva, ne aflăm într-un cerc vicios din care vom ieşi prin simpla derulare a proceselor din natură. De astă dată răspunsurile la cele trei întrebari le regăsim cu claritate în textul poemului şi nu putem fi decât multumţi. Patina timpului imbraca in poem o forma remarcabila dar este evidenta şi utilizarea categoriei estetice de shiori (simpatie).

7. Premiul trei ne aduce în prim plan poemul: Ce-i dincolo de / aripile libelulei - / aproape totul. O întrebare cu tâlc şi un răspuns pe măsură conţine poemul. În fond, primele două versuri sunt banale. Dar răspunsul... este magistral. Greu de explicat acest haiku. Dar este oare haiku? O calitate e sigură: sugestivitatea debordantă. În debutul poemului dăm nas în nas cu efemerul sub forma aripilor libelulei. Dincolo de ele este totul şi sigur eternul ca parte componentă indestructibilă. Dar unde este negativitatea haiku-ului. Este ea dincolo? Cu siguranţă. Şi totodată ca parte componentă a totului. Aş pune acest haiku tot sub pecetea hosomi-ului.

8. Iată şi ultimul haiku premiat: O libelulă / poposind pe-o creangă - / tremur de frunze. El se înrudeşte prin idee cu poemul 7. Şi de astă dată poemul nu este complicat, autorul exprimând perfect ceea ce vede fără rafinamente. Este totuşi un haiku reuşit. Aşa cel puţin exprimă punctele acordate. Dar şi conţinutul său. Negativitatea lui este exprimată de acel tremur de frunze. Unei acţiuni de poposire a libelulei , autorul îi adaugă o acţiune de tremur a frunzei. Aceste doua acţiuni sunt contrapuse şi dau substanţă poemului. Aci este toată esenţa lui. Atmosferă de wabi/sabi. Răspunde coerent la cele trei întrebări şi încheie cu bine premiile acordate.

Niciun comentariu: