„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Creaţia lui Dumitru Radu între poezie şi critică literară (II)

Am ales un număr simbolic de zece poeme tocmai pentru a demonstra că locul lui Dumitru Radu se poate afla în viitoarele antologii restrictive ale haiku-ului românesc. Cunoscînd filosofia, estetica, teoria literară specifică, Dumitru Radu nu compune întotdeauna capodopere, dar niciodată nu confundă poemul de rezonanţă japoneză, spaţial şi temporal, cu versul occidental, metaforic.

În lumea poemului într-un vers, Dumitru Radu demonstrează măiestrie, iar volumul său Toaca de seară este o demonstraţie. Probabil, numai Dan Florică mai atinge astfel de culmi ale purităţii în momentele sale de graţie.

Fără îndoială, Dumitru Radu întîlneşte pe deplin pragul competenţei în creaţia de critic literar, cunoscător pînă la acribie a tot ceea ce s-a tipărit în presa naţională şi în presa societăţilor de haiku, analizînd cu uneltele unui maestru tematici, motive, simboluri, istoria păturnderii haiku-ului în literatura română, receptarea influenţelor, creativitatea. Neocolind cronica de carte dedicată semnalării unor apariţii editoriale de Kazuko şi Paul Diaconu, Mircea Petean, Dan Doman, Iulian Dămăcuş, Mioara Gheorghe, remarc un fapt: tocmai revistele Haiku şi Albatros, serie veche, care îşi scriseseră în programe susţinerea fenomenului poetic românesc, îl resping cu ostentaţie, timp de aproape zece ani, pe cel mai profund analist. L-au acceptate în schimb revistele Orion (începînd din 1996) şi Orfeu (din 1988).

Abia după dispariţia lui Florin Vasiliu şi editarea revistei Albatros, serie nouă, Dumitru Radu are acces la paginile tipărite, tocmai pentru că nu mai supără cu analizele sale pe cei doi ex-redactori-şefi, cărora nu le-a dedicat articole omagiale, de circumstanţă, ca poeţi, ci i-a ingnorat. Este drept, ca îndrumător şi organizator, Florin Vasiliu nu a fost trecut cu vederea, din contra, dar propunerile sale poetice nu i-au stimulat lui Dumitru Radu decît reacţii de omitere. De aceeaşi atitudine respectuoas diplomatică s-a bucurat inclusiv autorul unor Flori nevîndute. Aşa se face că abia din anul 2004, cu o întîrziere de vreo 13 ani, Dumitru Radu a intrat în atenţia revistei Albatros.

Sistematizînd toate încercările de tanka, renku şi haiku româneşti, Dumitru Radu a redactat partea cea mai consistentă a creaţiei sale, sub formă de comunicări despre poezia elementelor (pămîntul, apa, aerul, focul), metale, lemn, cotidian, univers, anotimpuri. De multe ori, în lipsă de texte valoroase, a făcut concesii în numele demonstraţiei. Prezentate la întrunirile anuale ale poeţilor de la Constanţa, comunicările lui Dumitru Radu alcătuiesc cea mai completă imagine a modului creativ de receptare a artelor poetice oriental/nipone, unde simbolul, paradoxul, elementele, efemerul, universul, eternitatea, anotimpurile joacă rolul primordial.

O apreciere specială acord lui Dumitru Radu în calitate de analist al poeziei lui Şerban Codrin, pe care, după treptata ei descoperire, a apreciat-o şi a prezentat-o drept model estetic. Eseurile Poemul unei pete pe zid şi Călătorie iniţiatică într-o grăidnă zen sunt exemple de analiză, descifrare, interpretare. De mare bogăţie de idei, eseurile, în măsura în care sunt cunoscute, alcătuiesc un adevărat manual românesc tanka, renku, haiku, probabil nu doar pentru începători. Adunate, la fel, între coperţile unei cărţi analizele la poezia lui Şerban Codrin ar alcătui o monografie, care s-ar adăuga celorlalte deja tipărite, semnate de Violeta Basa Brodal, Ion Roşioru şi Marian Dopcea (rămasă în manuscris).

Volumul întîi al seriei Foşnet de filă începe să sistematizeze cronicile de carte şi eseurile lui Dumitru Radu dedicate poeţilor niponi şi români.

Prin activitatea sa laborioasă, luminată de idei, totul ordonat printr-o exersată disciplină a omului dedicat cercetării complete a unui domeniu, eseistica de analiză a unui segment relativ ezoteric din poezia română devine exemplară datorită unui maestru înţelept, dedicat cu bucurie, în profunzime, muncii sale. Tanka, renku, haiku-ul românesc au, prin scrierile lui Dumitru Radu, pe cel mai important analist, care , la rîndul său, nu uită să ne reamintesacă, din cînd în cînd, că sub rigoare şi aparentă exactitate clocoteşte, de fapt, un suflet tînăr de poet.

Niciun comentariu: