„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară


locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 29 septembrie 2007

Un haiku de Matsuo Bashô

Acest comentariu a fost postat cu ceva vreme în urmă pe site-ul poezie.ro. Nu mai ştiu cînd pentru că li s-a dereglat calendarul. Pentru mine cele mai valoroase contribuţii la înţelegerea haiku-ului au fost asemenea comentarii. Pentru că ele demontează şi refac articulaţiile poemului. Şi remarcă totodată faptul că în lucrurile aparent insignifiante se concentrează semnificaţii multiple şi adînci al căror fuior îl despletesc în faţa noastră.

*


Unul din cele mai apreciate haiku-uri clasice aparţine lui Matsuo Bashô, cel care a ridicat genul la rang de lirism canonizat.

furu ike ya
kawazu tobikomu
mizu no oto

Photobucket - Video and Image Hosting

străvechiul iezer -
o broască sare-n adînc
zgomotul apei

Poemul este însemnat simplu, discret, din cîteva tuşe pe hîrtia de orez. Nu face nici un rabat vreunei emoţii dulcege care ar fi fost tentată să asculte şi să exalte cîntecul (pentru japonezi extrem de plăcut) al broaştei şi să compună astfel o tanka (tot un gen de poem japonez, din care a derivat haiku-ul, mai apropiat de lirica occidentală prin cultivarea emoţiei poetice).

Basho este fixat pe saltul broaştei care a întrerupt brusc liniştea contemplaţiei sale. Zgomotul auzit i-a semnalat un fapt, pentru alţii insignifiant, care a devenit pentru el brusc o revelaţie, o iluminare (satori). Întîmplarea în sine a căpătat dimensiuni nebănuite. Ceea ce doctrina Zen se străduia să comunice prin îndelungi căutari mentale şi profundă concentare – vidul, neantul, nimicul – i-a apărut instantaneu în saltul şi dispariţia broaştei în adîncul apei. Spectacolul şi trăirea sa au fost cuplate vectorial ţintind un sens înalt. O esenţă metafizică a lumii.

Notaţia evenimentului nu este nici pretenţioasă ca recuzită lirică, nici preţioasă stilistic. Broasca, vietate fără prestigii poetice, este surprinsă accidental şi singurul rost al prezenţei sale este faptul că simbolic (pentru japonezi) evocă primăvara, renaşterea naturii. Prin asta se dovedeşte uşurinţa, dezinvoltura, simplitatea, sobrietatea perceperii celor văzute şi redate în scris.

Nu broasca (şi nici altă vietate dacă ar fi fost în locul ei) este importantă, ci saltul ei, oricînd la îndemîna unui privitor, care dezvăluie prin irumpere şi dispariţie spectacolul simbolic al oricărei existenţe: provizoratul, vremelnicia şi absoluta dispariţie.

Haiku-ul pune astfel în opoziţie străvechiul iezer şi zgomotul apei, vechimea, patina, nemişcarea, amorţirea eleşteului şi renaşterea, viaţa broaştei, dinamismul saltului. Şocul, impactul este atît al evenimentului, al tabloului zugrăvit, cît şi al reverberaţiei întreţinute pe care sugestia o declanşează pendulînd între termenii opoziţiilor.

(M-am folosit de interpretarea din volumul lui Florin Vasiliu, Introducere în poemul japonez, apărut la Editura Curtea Veche, Bucureşti 2001. Despre Florin Vasiliu şi poemul haiku în România găsiţi un articol în pagina Magdalenei Dale.)

*

Într-o interpretare cu totul originală găsiţi un comentariu al aceluiaşi poem în eseul doamnei Clelia Ifrim:
SUNETUL CASCADEI


3 comentarii:

MCG spunea...

Imi permit să fac câteva precizări de ordin pur lingvistic legate de poemul lui Basho şi traducerea lui. Originalul în japoneză este:
古池や
河津飛び込む
水の音
Sau, transcris cu caractere latine:
Furu ike ya
kawazu tobikomu
mizu no oto
Este o greşeală de tipar în text, unde s-a scris "kawaza" in loc de "kawazu" iar tobikomu sună mai bine legat pentru că este un singur verb.
Traducerea exactă (în măsura în care putem vorbi de exactitate) a textului este de fapt:
"Vechea baltă
O broasca sare
Sunetul apei".
Cuvintele din text:
Furu = vechi
Ike = baltă, heleşteu
Ya = indică o continuare (intraductibil în română sau altă limbă)
Kawazu = o specie de broască specifică Japoniei care apare mai mult vara. Termenul generic pentru "broască" în limba japoneză este de fapt "kaeru" şi nu "kawazu", însă neexistând un cuvant echivalent în alte limbi, a fost tradus ca "broască".
Tobikomu = a sări
Mizu = apă
No = indică posesivul
Oto = sunet
Deci, cea mai fidelă traducere pe care ne-o putem imagina respectând şi metrica unui haiku ar fi după părerea mea:
Balta cea veche
O broască sărind în ea
Sunetul apei

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Mulţumesc pentru precizări, nu mai ştiu dacă greşeala îmi aparţine sau am copiat-o gata făcută.

Am făcut corectările.

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Şerban Codrin ne-a trimis propria sa traducere a acestui poem, folosită ca motto al unui gunsaku din Marea tăcere:

La săritura
broaştei în străvechiul iaz -
sunetul apei

Îi mulţumim şi îl aşteptăm cu alte contribuţii şi mai multă îndrăzneală în prestaţia sa de user pe internet.