„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 7 septembrie 2007

Oglinda ca spaţiu maxim in haiku


Se pare că doamna Clelia Ifrim ţine să ne răsfeţe lună de lună cu eseurile sale lirice. Dacă în luna august ne-a oferit prin Soarele şi luna o perspectivă simbolică a faptei haijinului ca scufundare în străfundul realităţii pentru a pescui perlele misterului, în luna aceasta, cînd cumpăna anului se înclină imperceptibil spre sfîrşit, ne vorbeşte despre un spaţiu al interfereneţelor, un spaţiu prin care realul trece în virtual sau în care se produce un misterios transfer mutual al unei imagini într-o alta care-I devine paradoxal oglindă.

Este o ingenioasă interpretare a kireji-ului ca oglindă, ca loc în care se petrece întîlnirea şi penetrarea fiecărei imagini de către cealaltă prin reflectare. Loc care maximizează spaţiul poemului, umplîndu-l astfel de ecourile unor tîlcuri nebănuite.

*


Clelia Ifrim


Spaţiul maxim în haiku poate fi dat de kireji. El împarte haiku-ul în două parţi. Este o oglindă pusă în interiorul poemului. O pauză a acţiunii. Non-acţiune. Oglinda nu participă decît prin reflectare.

Este un spaţiu maxim pentru că, oriunde ar fi plasată, oglinda are însuşirea unui spaţiu de centru. Cele două părţi ale poemului se atrag şi se reflectă în ea.

Există obiceiul de a citi de două ori un haiku. Este de fapt o reîntoarcere la începutul poemului. Dar nu te poţi reîntoarce decît trecînd prin centru, prin aceasta oglindă. Oglinda creează armonia dintre început şi sfîrşit. Într-un fel ele sunt stări gemene, în sensul că depind una de alta. Legătura lor se face traversînd acest spaţiu gol.

Am ales, pentru a ilustra cele spuse, un haiku de Dumitru D.Ifrim, publicat în revista KO din Nagoya, în numărul primăvară -vară 2006.

Plaja pustie -
vîntul desenează-n nisip
cu spuma mării

Începutul şi sfîrşitul poemului se descarcă în pauza de după primul vers. Luate împreună, ele dau un desen al singurătăţii. Kireji-ul, pauza, este un loc gol care reflectă acest desen al singurătăţii. Un spaţiu maxim, acolo la marginea mării, unde începe altă oglindă.



Niciun comentariu: