„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

miercuri, 5 septembrie 2007

Împovărată de propria culoare (IV)


Continuăm serialul exerciţiilor de îmbunătăţire a unui poem pe care ni-l oferă Şerban Codrin.

*


Propun încă un citat (5-8-5):

Noapte de-o vreme...
Luna un pic cuibăreşte
în hornul casei

În primul rând, hornul casei este, stilistic, redundant. Ajunge hornul, se subînţelege al casei. A doua redundanţă, de altfel foarte întâlnită de la începători până la mari maeştri: noapte, lună.

O variantă de lucru ar fi:

Noapte de-o vreme –
luna un pic ciobită
cuibărind pe horn

A dispărut o primă redundanţă si s-a introdus o nuanţă a conceptului estetic de sabi, savoarea dispariţiei lente a lucrurilor. Încă o variantă de lucru:

Un pic ciobită
aceeaşi lună din veac
cuibărind pe horn

În orice caz, a dispărut a doua redundanţă. Cu puţină inspiraţie ajungem la:

Un ou de barză –
luna un pic ciobită
coboară spre horn

Şi, în sfârşit, această propunere:

Un ou de barză –
spre cuib coboară luna
un pic ciobită.

Un ou de barză sugerează primăvara. Jocul nuanţelor efemer/ etern dă lărgime viziunii. Categoria estetică sabi imprimă întregului poem o nuanţă oarecum existenţialistă.


Niciun comentariu: