„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Haiku-ul – poezie cu valenţe terapeutice (III)

Astăzi, partea a treia a articolului pe care ni l-a trimis domnul Ioan Găbudean.

*

În Japonia scriu haiku aproximativ 20 de milioane, începând de la împăraţi, politicieni, oameni de rând, preoţi, condamnaţi la moarte, el fiind considerat un poem cu vădite valenţe terapeutice: îţi alungă teama, neliniştea, nehotărârea, te echilibrează după momentele de derută, îţi ascute spiritul de observaţie, te sensibilizează, te face să apreciezi modestia, să fii tu însuţi…

Haiku-ul este o poezie care armonizează, care uneşte elementele din natură, reorganizând cosmosul şi surprinzând relaţia noastră cu mediul înconjurător. El dă acea stare de graţie, acea calmitate olimpiană cu care poţi traversa în linişte şi pace lumea ca şi cum ai trăi veşnic, nefiind siliţi să forţăm clipa să se grăbească. Din contră, haiku-ul – poezia unui singur moment – ar părea că spune clipei să se oprească.

O libelulă voind să se aşeze pe un fir de iarbă, o broască sărind zgomotos în apa lacului, o frunză rătăcită pe balcon, cocori ţipând a toamnă, părul albit din cauza trecerii nemiloase a timpului, o rândunică rămasă fără cuib în acest secol zgomotos , agresiv şi bulversant, un cerşetor umil bucurându-se în ploaie că a zărit curcubeul, bucuria melcilor ieşind în ploaie pe autostrada ticsită de maşini etc. sunt tot atâtea momente haiku, sunt clipe efemere care au valoare simbolică pentru cei care scriu haiku.

Haijinii sunt oameni simpli, modeşti, care iubesc tot ce văd înaintea ochilor, fie un păun sau o cioară, fie un lac sau o baltă, fluture sau ţânţar, împăcaţi cu sine şi u Dumnezeu, nefăcând nimic din ceea ce ar însemna distrugerea armoniei din natură şi din sufletul nostru însetat de frumos… Să ne bucurăm, aşadar, de frumuseţea clipei prezente şi să trăim cât mai demn, cât mai armonios, în spiritul haiku-ului care ne îndeamnă să ne deschidem sufletele, să întindem o mână prietenească celui în suferinţă, să savurăm nevoia noastră de intimitate.

Prin haiku ajungem mai repede la înţelegerea lumii în care trăim, în care nu vrem să trăim oricum. Haiku-ul este un mod de viaţă, o stare de spirit. Să ne facem prieteni şi să călătorim ca fulgul de nea prin ierni minunate şi să ne gândim la lucrurile prea repede trecătoare. Chiar dacă fulgul se topeşte grabnic în palma noastră fierbinte, rămân emoţia şi uimirea fără de care actul creator nu ar fi posibil.

Niciun comentariu: