„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

vineri, 3 august 2007

Onestitatea fără competenţă n-are niciun preţ

Este adevărat că noi scriitorii suntem în faţa colii albe de hârtie cu eul nostru interior, cu propria noastră fire. Între coală şi mintea - inima noastră nu există niciun obstacol în momentele când scriem. Acolo suntem doar cu noi. Încerc să fiu un martor şi să mă văd dincolo de mine în momentele când creez. Îmi place starea aceasta mă face să mă simt liberă. Pot să mă analizez şi să spun cu sinceritate ce îmi place şi ce nu, la ceea ce am aşternut pe hârtie. Cred că acolo, în acele clipe, sufletul este deschis. Sunt sinceră cu mine însămi şi îmi spun că am scris frumos, am scris bine. Sentimentul acesta de obicei îl simt cum curge din inimă şi îmi dau seama că eu am implicat destul de mult inima în toată această observaţie. Îmi focalizez rapid toată atenţia spre minte. Sunt sigură că ea îmi va spune dacă am scris corect, frumos, bine. Aici intervin întrebările, pe care fără să vrei ţi le pui. Oare nu ar fi mai bine să schimb acest substantiv, să îi găsesc un sinonim? Sau oare nu ar fi mai înţelept dacă aş schimba timpul verbelor?

Multe întrebări încep să apară şi îţi spui că era mult mai simplu să nu îţi fixezi toate aceste repere,dar ele vin din tine. Doar acest lucru vreau să îl scot în evidenţă. Este foarte greu să te apreciezi corect singur. Pentru că aşa suntem croiţi ca oameni, să punem la îndoială foarte multe lucruri, chiar şi propriile noastre acţiuni şi asta nu pentru că nu suntem în stare să le facem bine ci pentru că întotdeauna vom gândi că le puteam face şi mai bine decât le-am infăptuit sau că un sfat de la cineva din exterior ar fi ajutat. Sunt un om competent, am o valoare proprie şi o stimă de sine bună, sunt onest cu mine, dar ca să pot avea încredere şi mai mare în tot ceea ce fac cer părerea cuiva din exterior. Acolo în exterior se formează de fapt adevărata ta imagine întărită şi de ceilalţi. Mă simt liber, colaborez, comunic cu prietenii mei, cu grupul meu, cu cei care îmi sunt alături şi cer sfaturi. Sfaturile sunt bune, ajută. Le primesc de la ceilalţi şi încerc la rândul meu să îmi exprim propria părere. Nu fac un comentariu elaborat la acţiunile celorlalţi în sensul de a schimba ceva, ci mai degrabă a îmbunătăţi ceva în mine, pentru că eu sunt implicat direct în acest angrenaj al discuţiilor.

Să încercăm să ne imaginăm o lumină care vine spre noi, de la celălalt, din exterior. Lumina e ca o sclipire, o rază, o idee, ea umple în acelaşi timp un spaţiu de care noi avem nevoie în acel moment, spaţiul lipsă – adică încrederea totală în ceea ce facem. Apoi, la rândul nostru, trimitem o rază de lumină spre ceilalţi şi aşa totul în jur pare mult mai limpede. Mi-a plăcut întotdeauna expresia “m-ai luminat”. Se creează acea stare de bine, de confort interior, de limpezire a ideilor.
Comunicarea luminoasă între oameni deschide căile spre evoluţie. Dacă eu doresc ca cineva să mă lumineze într-un anumit moment sunt sigură că şi cei de lângă mine doresc acest lucru. Am observat oameni modeşti care nu au îndrăzneala necesară pentru a trimite razele lor de lumină, de a sfătui, de a da o părere. Ei le primesc de la ceilalţi dar le este greu să răspundă în aceiaşi măsură dând din propria lor lumină. Mulţi spun că nu sunt foarte experimentaţi să o facă, dar aici nu vorbim de experienţă în sine ci de simpla părere luminoasă. Ea se leagă de această formă de curaj, de îndrăznire. Dacă eşti liber şi deschis poţi comunica celorlalţi din experienţa ta, din ideile tale, care pot fi foarte valoroase.


Tablou: Tres amis de Caitlin Schwerin


Mi-aş dori ca pe acest site Romanian Kukai, pe grupul de discuţii şi pe toate celelalte site-uri de lirică niponă să dăm fiecare din propria noastră lumină. Toţi avem nevoie de păreri din exterior, dar la rândul nostru să îndrăznim să spunem celorlalţi propria noastră părere. Pentru că toţi o avem. Acţiune este cuvântul potrivit aici, de fapt acţiune şi interacţiune. Aşa cum suntem oneşti cu noi înşine, aşa putem fi şi cu ceilalţi din grupul nostru.

Am citit poeme foarte frumoase şi când m-am uitat dedesubt erau zero comentarii. Sunt sigură că oricine îşi doreşte să vadă în subsol, acolo, sub poemul lui, cel puţin un comentariu. Site-urile pe care scriem trebuie să fie pline de viaţă. Să încercăm deschiderea aceasta spre o comunicare mai plină de acţiune. Vreau să văd polemica decentă la ea “acasă”, jocul de cuvinte, păreri, opinii deschise, răspunsuri şi întrebări. Şi toate acestea să curgă natural şi firesc. Viaţa se susţine prin acţiune, iar moartea prin indiferenţă. Nimeni nu este indiferent la ce a scris unul din colegii noştri şi dacă ne place ce am citit, atunci să scriem un cuvânt bun să lăsăm un semn de lumină acolo sau un semn de întrebare. Participarea efectivă a multora dintre noi în toată această acţiune va da încredere în propiile noastre acţiuni. Vom fi mai liberi, mai deschişi să primim şi să dăruim din experienţa noastră, multă, puţină, dar benefică. Comunicare şi cooperarea duc spre evoluţie personală. A te închide în propria carapace nu te ajută să evoluezi. Poţi să fii un bun ascultător, dar vine vremea când simţi să îţi exprimi părerea. Şi tu poţi la fel de bine să comentezi un poem aşa cum îl vezi tu din prisma ta. Şi tu poţi să îţi exprimi o părere de care un coleg de-al tău se va bucura să o primească.

E bine ca fiecare din noi să îşi pună întrebarea: "Onestitatea fără competenţă are un preţ?"

6 comentarii:

Magdalena Dale spunea...

Foarte interesantă problema ridicată de tine. Felicitări!
În mod cert este important să cunoaştem impactul pozitiv sau negativ pe care îl au creaţiile noastre asupra cititorilor. Eu cred că cel mai trist este să nu existe nicio reacţie. Dar, trebuie să ţinem cont că toţi colegii noştri mai experimentaţi sunt în plină activitate creatoare. Un comentariu cere nu numai pricepere ci şi timp din partea celui care îl postează. Dacă comentariile sunt critice cu atât mai bine. Putem să învăţăm şi să mergem mai departe. Totuşi când comentariile sunt laudative eu cred că trebuie să intervină propria cenzură, pentru că uneori ele pot fi făcute din complezenţă şi asta nu ne ajută cu nimic, dimpotrivă. În cazul acesta adevărata „prietenie” literară eu cred că înseamnă în special intoleranţa faţă de greşelile inerente ale celui mai puţin experimentat. În mod categoric contează foarte mult şi modul în care îţi spui părerea atunci când vrei să îndrepţi ceva. Dar, în egală măsură contează şi felul în care îţi sunt receptate părerile. Important este să fim deschişi unii faţă de ceilalţi.

Cristina Rusu spunea...

Multumesc Magda pentru acest comentariu foarte la obiect. Iti impartasesc parerea. Intr-adevar cel mai trist lucru este sa nu fie nicio reactie. Indiferenta despre care vorbeam si eu. Apoi,conteaza sa fim deschisi unii fata de altii. In aceasta consta adevarata prietenie literara.

Maria Tirenescu spunea...

Am citit şi aseară articolul, fără să las, din lipsă de timp, un comentariu.

E foarte bine când apar aceste păreri ale cititorilor. Avem o imagine a ceea ce am realizat, chiar dacă acea imagine nu e tocmai ceea ce vrem noi să fie.

Dacă persoana care comentează este onestă, atunci ne putem baza pe observaţia făcută, pe sfatul pe care îl dă. Dar sunt şi situaţii în care, un comentariu făcut în termeni nereverenţioşi, chiar jignitori, pot determina o persoană sensibilă, şi poeţii sunt sensibili, să se retragă în sine. (bine că n-a fost cazul aici) De aceea, pledez pentru un mod civilizat de a comenta, pentru o critică făcută cu blândeţe. Suntem între prieteni. Şi, spus furmos, un adevăr este perceput ca atare.

Am citit tot ce e pe blog. Unele lucruri de mai multe ori. Nu las comentarii de fiecare dată. Eu chiar lucrez pe mai multe planuri. Dar sunt persoane care n-au comentat deloc. Şi sunt convinsă că pot spune lucrurile mult mai bine decât cei care şi-au înregistrat încercările pe blog. Aş spune că aceştia ar trebui să încerce să lase comentarii, măcar la adresa de legătură, nelcorforever... şi comentariul să fie apoi înscris la locul lui. Sper că nu aveţi nimic împotrivă.

Cu prietenie, Maria

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

Pe toate blogurile mele dedicate haiku-ului, pot face comentarii toţi cei care doresc. Cei care au blogurile lor pot semna cu numele contului lor automat, cu alt nume sau pot fi anonimi. La fel pot face şi ceilalţi vizitatori. Opţiunea poate fi bifată sub caseta în care se scrie comentariul.

Singurul inconvenient este doar faptul că ele nu sînt afişate imediat, trebuie moderate în prealabil pentru cei ce nu sînt autorii blogului.

Cristina Rusu spunea...

Maria, multumesc. Onestitatea comentariilor tin si de structura noastra interioara. Sunt impotriva unor comentarii rautacioase, astea nu ajuta deloc nici pe cel care scrie, nici atat pe cel care comenteaza. E bine sa incercam sa dam dovada de sincera colegialitate. Adevaratul sprijin se desprinde intotdeauna din latura sinceritatii tale, din tine. Iti multumesc pentru gandurile tale bune si pentru implicarea ta. Asa putem da un exemplu. Cu prietenie, Cristina

Cristina Rusu spunea...

Traian, tu ne-ai oferit toate posibilitatile pentru a scrie si a comunica intre noi. Ne-ai trimis de fiecare data tot ceea ce am avut nevoie, fara ca noi sa facem cel mai mic efort. Iti multumesc pentru comentariu si pentru tot ce faci aici si acum. Intarzierile nu sunt foarte mari, un minut poate, dar nu este un asa mare inconvenient acest fapt. Observ ca tot cei care sunt in staf au lasat comentarii aici. Asteptam si alte reactii.