„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

marți, 24 iulie 2007

Cum comentează Dan Florică ultimul concurs

Aşa cum am prevăzut, Dan Florică nu s-a lăsat aşteptat. Dealtfel, se mărturiseşte singur: "Nedispunînd de prea mult timp în această vară foarte călduroasă, m-am învrednicit totuşi, în miez de noapte, să scriu cu plăcere deosebita despre realizările notabile ale ultimului concurs consumat." Dogoarea se pare că e legată de o anume febrilitate creatoare, nu credeţi?


Punctaj uluitor pentru premiul I

Colegul meu de SRH, Jules Cohn Botea, este un veteran al haiku-ului. Se numără printre fondatorii primei societăţi de haiku româneşti şi excelează nu numai în haiku ci şi în senryu, tanka …Cu haiku-ul : Câmp ars de soare; /în ochii ţăranului / câtă tristeţe... , am putea spune că a dat lovitura, obţinând cel mai bun punctaj de la începutul concursurilor noastre (on line), respectiv 21 de puncte. Îl felicit pentru această performanţă şi-l aştept în continuare printre noi la dezbateri, spre a pune la bătaie tot ce ştie.

Evitând evidenţierea unui contrast – fulgerător – a marşat pe accentuarea stării de negativitate în cadrul imaginii dezolante pe care o surprinde, pe tot întinsul câmpiilor noastre, în acest an nespus de secetos. Cîmpul ars de soare are o continuare firească, pe plan uman, în tristeţea pe care o surprinde în ochii bietului ţăran român, cândva, tare demult, aflat la originile agriculturii în Europa... În perimetrul localităţii ... Schela Cladovei din Oltenia. Nu departe de Dunăre, leagănul civilizaţiei europene. In felul acesta ne induce ideea că totul e compromis, că nu mai e nimic de făcut. El pare pedepsit de Dumnezeu. Dar realitatea mai este de completat cu faptul că a fost lăsat singur în faţa calamităţilor naturale de cei îndrituiţi să-l ajute, cărora, vrând-nevrând, se străduie să le asigure hrana zilnică, spre a putea supravieţui el însuşi.


În top III un tânăr student la jurnalistică

O situaţie inedită, reconfortantă surprinde în haiku-ul său, mai tânărul nostru coleg, Petre Fluieraşu : Sfidând soarele - / pe asfaltul fierbinte / un cub de gheaţă. Cine l-o fi adus acolo, nu aflăm! Suntem lăsaţi să ne imaginăm... Plăcut nu este atât efortul de a înţelege modalitatea în care acel cub de gheaţă a ajuns acolo, cât senzaţia de răcoare pe care o simţi, privindu-l numai, imaginându-te sub un soare de o intensitate mai mult sau mai puţin ieşită din comun. Interesant mi se pare faptul că o efemeritate (cubul de gheaţă) înfruntă sub ochii uimiţi care-o surprind, dogoarea eternă a soarelui. Haiku-ul este deci dominat de cuplul etern-efemer (soare – cub de gheaţă), tocmai acum cînd acest efemer pare şi condiţia noastră din această vară caniculară.


Un alt laureat surpriză: Dragoş Tsuku
Haiku-ul său : Arşiţa vremii - / mai sunt două poduri, / bătrâne tată... are şi el tâlcul său. Dacă pe domnul Jules Cohn Botea arşita verii îl deprimă prin efectele ce le are pe întinsele noastre câmpii, pe colegul nostru Dragoş Tzuku îl determină să caute umbra pentru bătrânul său tată. Şi unde o găseşte ? Sub două poduri încă apropiate, încă disponibile. Şi dacă acolo mai există şi o apă curgătoare... e perfect! Autorul pare afectat de arsiţă nu pentru sine (e, sigur, încă tânăr şi rezistent la vitregiile naturii), ci pentru bătrânul său tată. Bolnav probabil şi uşor de doborât în consecinţă. Surprindem în opoziţie , arşiţa şi podul. Două efemerităţi la prima vedere. Dacă ne gândim însă cine produce arşita constatăm că deşi efemeră pe parcursul unui an, prin cauza care o generează această arşiţă are toate şansele să intre în eternitate. Şi podul are şanse de eternitate dacă materialele din care este construit sunt durabile, nu ca lemnul, ci ca stânca pe care o putem imita cu posibilităţile tehnice de care dispunem azi pentru a dura milenii.

Cele trei haiku-uri din primele locuri surprind nişte aspecte banale (nu banalităţi), din viaţa de zi cu zi, pe parcursul verilor de aici sau de aiurea, pe care autorii în cauză le îmbracă intr-o formă artistică elevată. Prin simplitatea lor dar şi prin natura temei tratate, sugestia este mai puţin pronunţată dar nu inexistentă. Esenţial este faptul că în calitatea noastră de cititori, ne-am regăsit trăind asemenea situaţii, prin predominanţa votului exprimat.


Haiku-uri care meritau un loc mai bun în ierarhie...

1. Adriana C. Iacob s-a prezentat în concurs cu un reuşit haiku: Soarele topit / în câmpul de rapiţă - / în aer fluturi. De data aceasta , autoarea doar se serveşte de ideea de dogoare, căci soarele topit în câmpul de rapiţă, înseamnă cu totul altceva: rapiţa înflorind împrumută culoarea astrului zilei. Deşi nu o precizează, noi care mai trăim pe la ţară, derulăm repede în minte splendoarea aurită a lanului de rapiţă. În felul acesta autoarea a sporit foarte mult sugestivitatea poemului, atribuindu-i un plus calitativ. Şi pentru a ne fi foarte clar ce se întâmplă, mai aflăm în aer, fluturi, gata să polenizeze acele flori, capabile să ne ofere în dărnicia lor nepreţuită sursa mierii de vară din nectarul cu care s-au învrednicit sa-l producă.

2. Din frumosul grupaj de haiku-uri pe tema dogorii cu care doamna Valeria Tamaş ne-a încîntat înainte de concurs, a trimis spre judecata publică, unul dintre cele mai valoroase: Nămalul uscat- / răposatelor broaşte/ prohod de greieri. Pot afirma că este unul din cele mai frumoase haiku-uri trimise în concurs. Situaţia sesizată e nemaipomenită. Dacă nămolul uscat îl vedem mai toţi, prohodul de greieri, mai nimeni nu bănuieşte că este adresat răposatelor broaşte. Felicitări doamnă Tamaş pentru această perlă niponă!

3. Rafila Radu are talentul să surprindă in haiku-ul său, din nou, o situaţie inedită, greu de sesizat: Până şi / apa câinelui fierbinte / băuă de ciori. De obicei, astfel de străfulgerări ale realităţii le văd, ca în cazul doamnei Tamaş, ca în cazul tânărului Petre Flueraşu, puţini dintre noi. De aceea unora dintre noi le par imposibile. Şi totuşi, credem sau nu credem, astfel de excepţii se întîmplă în lumea noastră, vizitată din când în când de miracole. Sesizez un contrast: acela că apa fierbinte nu o bea câinele căruia îi este adusă dar o beau totuşi ciorile care au o mai mare libertate de mişcare. Prin aceasta e subliniată puţinătatea apei. Dar şi siguranţa câinelui legată de faptul că stăpânul său îi va aduce apa de care are nevoie pentru a supravieţui. Dacă pentru hrana sa un câine nu este generos cu cine i-o fură, iată că, în privinţa apei, generozitatea lui iese la iveală.

4. In haiku-ul: Val de căldură- / mişcându-şi aripa / fluturele alb, semnatarul cu numele de Mirko, vine să ne sugereze că nu numai omul suferă de căldură ci şi fluturii, aceştia însă îşi fac din aripă un evantai personal. Şi totuşi de ce e fluturele alb? Culoarea contrastează cu căldura prin faptul că reflectă lumina. Şi totuşi chiar şi aşa fluturele, ni se sugerează că suferă de căldură. Interesant şi demn de luat în seamă. Şi în acest haiku este vorba de sugestivitate, nu glumă...

5. Colega Victoria Chiţoveanu ne face altă surpriză observând ce chin le aşteaptă pe bietele animale când seceta decimează păşunea şi o transformă într-o pădure de ţepi. Vai de bietele animale care nu mai au ce mânca, ne sugerează autoarea, trăind drama cu care se confruntă prietenele noastre întru îndestulare alimentară: animalele domestice şi nu numai.

6. Dacă ţăranul e trist văzându-şi holdele distruse, dacă bătrânul la sugestia fiului îşi caută alinare la umbra podului, înfrăţtit cu râul, dacă ciorile ajung să bea, fără teamă, şi apa caldă a câinelui, dacă animalele îşi rănesc buzele căutând disperate hrana cu care să se hrănească, ei bine, popândăul nu scoate din vizuina sa, prevăzător, decât capul. Ştie el ce ştie. Aflăm aceasta de la un alt veteran al haiku-ului, domnul Radu Patrichi de la Constanţa.

7. In haiku-ul : Doar canicula- / pe întinsul câmpiei / nici ţipenie observăm amprenta vremii extrem de călduroase... Pe întinsul câmpiei, acolo unde în retortele plantelor de cultură ni se pregăteşte hrana de mâine... nici ţipenie! Iar de mâncat, o să mâncăm privind peste graniţă... ne sugerează doamna Vali Iancu.

8. Un haiku asemănător premiantului de pe locul 3 aduce în concurs doamna Laura Văceanu, preşedinta Societăţii de haiku de la Constanţa: Zi de dogoare - / valurile îi despart / pe tineri de stânci. Aceeaşi cauză, dogoarea, îi determină, pe tineri, de astă dată , să-si caute refugiul salvator în valurile mării. Numai că în acest caz în loc de pod apar stâncile de la malul mării... Să ne sugereze autoarea faptul că în preajma lor apa este mai rece, stânca încălzidu-se ceva mai încet? Oricum, acolo mai putem bănui şi umbra acestora revărsată peste apa mării. Rămâne însă ca răspunsul să şi-l dea fiecare. Autoarea lasă loc multor sugestii... şi contribuţii.

9. În ton cu poemele de mai sus se găseşte un haiku, aflat din neatenţia noastră, a votanţilor, pe penultimul loc. Aparţine unui mare haijin român, câştigător a numeroase premii internaţionale. E o nedreptate că a primit un singur punct. Şi acela a fost dat de domnul Eduard Ţară (bun cunoscător al fineţurilor haiku-ului), pe care îl felicit pentru perspicacitate şi prezenţă de spirit. Haiku-ul în cauză: Vară toridă- / în telefon doar ploaia / pare aproape. Aceeaşi vară toridă nu-l împiedică pe colegul nostru de la Iaşi să vină cu o sugestie formidabilă: ploaia (dorită şi salvatoare), ne pare aproape doar în telefon. Altfel, ea se manifestă departe sau foarte departe, de jarul nestins al soarelui acestor vremuri, în care, numai asta, ne mai lipsea. In rest le aveam pe toate...

Felicitări tuturor concurenţilor.

2 comentarii:

Maria Tirenescu spunea...

Domnule Dan Florică, vă mulţumim pentru ajutorul pe care ni-l daţi în analiza şi interpretarea haiku-urilor! Faceţi acest lucru cu seriozitatea şi competenţa pe care vi le dau anii de experienţă în scriere a haiku-ului. Şi de participare la cenaclu.

Cred că e foarte utilă şi analiza pe care o pot face şi alţi membri marcanţi ai haiku-ului românesc. Mă refer aici la doamna Laura Văceanu, la domnii Radu Patrichi, Vasile Moldovan, Serban Codrin... Domnul Ioan Găbudean încă nu e deprins cu internetul. Sper să răspundă cât mai rapid prin e-mail. Apoi, domnul Radu Patrichi cred că n-a reuşit să voteze. Cred că nu prea intră pe internet. Domnul Şerban Codrin scrie mult şi încă nu foloseşte curent internetul. Îi voi trimite în scurt timp o scrisoare şi vom aştepta răspunsul domniei sale.

Mulţumim domnului Dan Florică şi aşteptăm părerile celorlalţi concurenţi. E important să ştim cum scriu, cum îşi interpretează propriile haiku-uri, dar şi pe ale celorlalţi membri ai grupului de iubitori de haiku.

Cu prietenie, Maria

Corneliu Traian Atanasiu spunea...

O mică rectificare la ultimul paragraf. Radu Patrichi nu a votat, se pare că toţi constănţenii, în cele două participări ale lor, poate pentru că n-au citit regulamentul, nu au votat. Votul dat lui Eduard Ţară aparţine Magdalenei Dale.