„Cred că un mare poet fără discipoli este ca un om fără copii.”

Eduard Ţară

locul desfăşurării primului kukai din România, locul unde puteţi găsi informaţii despre fenomenul haiku din ţară şi nu numai

luni, 16 iulie 2007

AHA!

Aha poetry este un site american reputat dedicat poeziei nipone. Aha vrea să semnifice starea de poezie, de iluminare, de revelaţie, satori, responsabilă de declanşarea travaliului poetic. Haiku-ul ar fi urmarea imediată a acestei bruşte dezvăluiri. Şi numai haiku-urile care sînt rodul unei asemenea clipe privilegiate ar fi haiku-uri veritabile.

Aha! este deci exclamaţia celui ce e surprins de o subită pătrundere a unor înţelesuri neaşteptate. Narayanan Raghunathan, cel care conduce site-ul Wonder Haiku Worlds, susţine însă, într-un articol intitulat: Ah-ha! şi haiku-ul făcut la masa de lucru, că există o mare varietate de haiku-uri care pot fi clasificate după momentul în care au fost scrise, chiar dacă au la origine o impresie foarte puternică de moment. Acestea întinzîndu-se de la cele compuse în minutele următoare pînă la cele realizate după luni şi ani de la momentul revelaţiei. Ba, spune el, există şi haiku-uri de imaginaţie.

Eu voi folosi pe aha pentru a marca aceeaşi înţelegere, dar de data asta înţelegere a unui proces de durată în care, prin aproximări treptate şi prin efort constant de elaborare, forma iniţială, traseul, recuzita se schimbă pentru a realiza ceva un pic mai bun. Este un aha care confirmă că impresia nu este totul. Ea trebuie să se preschimbe în expresie şi, între prima şi a doua, trebuie să existe o aplicaţie, un program, un soft responsabil de transpunere. Fără acestea, poetul e doar un gîngav extatic care rămîne la simpla exclamaţie ce nu poate comunica nimic altuia: Aha!

Voi povesti deci cum am făcut un poem. Poemul nu este doar rodul unei miraculoase surprize, ci şi al aventurii personale prin care capătă cu adevărat fiinţă verbală, transformîndu-se într-un obiect care ajută şi pe alţii să se apropie de acea revelaţie.

Am trecut de mai multe ori de pe terasele înalte ale hotelurilor Panoramic, Amfiteatru, Belvedere de la Neptun către cele cu nume de provinicii romîneşti. Dacă la primele mai era ceva animaţie şi se păstra cît de cît impresia că spaţiile comerciale sînt frecventate, la următoarele, impresia era de pustietate, de părăsire, de abandon. Spaţii comerciale vaste şi fără mobilier erau dezafectate şi pe multe dintre geamuri era pus un afiş sărăcăcios cu inscripţia: de închiriat.

M-a surprins atmosfera declinului şi degradării ireversibile. Era clar că nimeni nu va mai investi acolo şi că totul este compromis. Iar acele afişe nu erau decît o pioasă încercare de a ascunde că nu mai e nimic de făcut. Am însăilat ceva cam aşa:

nici picior de om –
o ultimă-amăgire:
de închiriat

Mi s-a părut un pic cam speculativ, prea sentenţios, îmi trebuia ceva mai concret şi am încercat să folosesc simbolul patinei de murdărie pe care o dau muştele lucrurilor abandonate, vetuste.

de închiriat,
afiş murdar de muşte –
nici ţipenie-n jur

Ceva nu mă mulţumea nici la forma asta şi, peste cîteva zile, am încercat aşa:

nici ţipenie-n jur –
afişul: de-nchiriat,
pătat de muşte

Şi cine ştie... timp mai este.

2 comentarii:

Gebeleizis spunea...

Îmi venise şi mie o idee la ultimul rând, în loc de "pătat", dar nu pot să spun ce cuvânt, că s-ar schimba încadrarea nivelului de decenţă al haikului... Culmea e că mi se pare c-ar câştiga în expresivitate.

Gebeleizis spunea...

Versiunea ce-mi veni în cap, trăgând spre comic:
Nici dracu' în jur
Afişul de-nchiriat
Spurcat de muşte

(Nu-mi permit să folosesc celălalt cuvânt de care pomeneam).